Articolele autorului Andrei Ionascu
-
Parlamentul European contrazice Marea Britanie în privinţa acordului pentru drepturile cetăţenilor. Oferta Londrei, inadecvată
Afirmaţia guvernului britanic potrivit căreia o înţelegere de Brexit privind drepturile cetăţenilor este "foarte aproape" este una falsă, iar oferta Londrei privind un sistem simplificat pentru cetăţenii europeni este inadecvată, a avertizat joi Parlamentul European, relatează site-ul The Guardian. citeşte tot
-
Şase membri ai Parlamentului catalan, care riscă zeci de ani de închisoare, depun mărturie la Curtea Supremă din Madrid
Preşedintele Parlamentului regional al Cataloniei, Carme Forcadell, şi alţi cinci parlamentari au ajuns, joi, la Curtea Supremă din Madrid, pentru a depune mărturie în procesul privind acţiunile autorităţilor regionale pentru a declara independenţa faţă de Spania, relatează site-ul agenţiei Reuters. citeşte tot
-
Bucureştiul primeşte o veste proastă. Oraşele Bratislava şi Milano sunt favorite să găzduiască Agenţia Europeană a Medicamentului/ Evaluarea proiectului României a fost contestată/ Reacţia europarlamentarilor români
Oraşele Bratislava şi Milano sunt favorite să găzduiască Agenţia Europeană a Medicamentului (AEM) după ieşirea Marii Britanii din Uniunea Europeană, au precizat joi mai mulţi oficiali europeni citaţi de publicaţia The Financial Times. citeşte tot
-
Comisia Europeană vrea o listă NEAGRĂ a paradisurilor fiscale, după investigaţia Paradise Papers
Comisia Europeană vrea ca statele membre să ajungă la un acord privind o listă neagră a paradisurilor fiscale, ca urmare a investigaţiei jurnalistice care a dezvăluit metode de evaziune fiscală prin investiţii offshore, a anunţat comisarul european Pierre Moscovici, relatează site-ul EU Observer. citeşte tot
-
Protestul activiştilor pro-independenţă din Catalonia afectează serviciile de transport din regiune - VIDEO
Un protest declanşat miercuri de către activiştii pro-independenţă din Catalonia, faţă de reţinerea foştilor membri ai executivului regional, a generat închiderea mai multor drumuri din Barcelona şi perturbarea serviciilor de transport din regiune, relatează site-ul agenţiei Reuters. citeşte tot
-
Premierul belgian: Interlocutorul nostru în contextul crizei catalane este guvernul de la Madrid/ Ce spune despre cetăţeanul european Carles Puigdemont
Premierul belgian Charles Michel a declarat miercuri că Bruxellesul dialoghează cu guvernul de la Madrid în privinţa crizei din Catalonia, iar fostul lider catalan Carles Puigdemont este un cetăţean european cu drepturi şi obligaţii, relatează site-ul postului de radio RTBF. citeşte tot
-
Toate şcolile din New Delhi au fost închise, pe fondul nivelului ridicat al poluării
Toate şcolile din capitala indiană New Delhi au fost închise miercuri, pe fondul nivelului ridicat al poluării, iar autorităţile locale au emis avertismente de sănătate pentru bolnavi şi vârstnici, relatează site-ul agenţiei DPA. citeşte tot
-
Boiko Borisov va prezenta priorităţile preşedinţiei bulgare a Consiliului UE
Premierul bulgar Boiko Borisov va prezenta la Bruxelles, miercuri, alături de miniştrii cabinetului său, priorităţile preşedinţiei bulgare a Consiliului Uniunii Europene, relatează site-ul agenţiei Novinite. citeşte tot
-
Vizita lui Trump în China. Preşedintele SUA îşi va continua ofensiva împotriva Coreei de Nord şi va cere măsuri dure
Preşedintele american Donald Trump a ajuns miercuri în China şi se va întâlni cu omologul său chinez Xi Jiping, urmând a-i cere Beijingului întreruperea legăturilor financiare cu Coreea de Nord şi respectarea sancţiunilor impuse de ONU, potrivit unui oficial al Casei Albe citat de agenţia Reuters. citeşte tot
-
Rusia transmite că Vladimir Putin este pregătit pentru o întâlnire cu Donald Trump în Vietnam
Preşedintele rus Vladimir Putin este pregătit să se întâlnească cu preşedintele american Donald Trump în cadrul summitului Cooperarea Economică Asia-Pacific (APEC) din oraşul vietnamez Da Nang, a anunţat miercuri ministrul rus de Externe, Serghei Lavrov, relatează site-ul agenţiei Sputnik. citeşte tot
-
Bill de Blasio, reales primar al oraşului New York, mesaj de avertizare pentru Donald Trump: "Vom lupta şi vom câştiga" | VIDEO
Bill de Blasio a fost reales, miercuri, în funcţia de primar al metropolei New York, după o victorie categorică în cursa pentru al doilea mandat în fruntea celui mai mare oraş din SUA, şi i-a transmis un mesaj de avertizare preşedintelui Donald Trump, relatează site-ul agenţiei The Associated Press. citeşte tot
-
Ministrul rus de Externe, previziuni sumbre: Schimbul de ameninţări între SUA şi Coreea de Nord nu va aduce nimic bun
Schimbul de ameninţări şi insulte între Statele Unite şi Coreea de Nord nu va aduce nimic bun, a declarat miercuri ministrul rus de Externe, Serghei Lavrov, care a făcut un apel pentru reluarea negocierilor, relatează site-ul agenţiei Tass. citeşte tot
-
Ministrul rus de Externe: SUA sunt responsabile pentru comportamentul regimului ucrainean şi indulgenţa faţă de neonazişti
Statele Unite poartă o responsabilitate specială pentru comportamentul regimului ucrainean şi indulgenţa faţă de neonazişti, a declarat marţi ministrul rus de Externe, Serghei Lavrov, relatează site-ul agenţiei Tass. citeşte tot
-
Cel puţin şapte persoane, reţinute în urma unor operaţiuni antiteroriste în Franţa / Unul dintre atentate ar fi vizat Nisa
Cel puţin şapte persoane au fost reţinute marţi în urma unor operaţiuni antiteroriste desfăşurate de către poliţia franceză în suburbiile Parisului şi în regiunea sud-estică Alpes-Maritimes, potrivit unei surse din cadrul anchetei citată de publicaţia Le Parisien. citeşte tot
-
Cel puţin doi copii au murit în Australia, după ce o maşină a intrat într-o şcoală din Sydney
Cel puţin doi copii au murit, iar alţi trei au fost răniţi grav în Australia, marţi, după ce o maşină a intrat într-o şcoală din Sydney, iar autorităţile au precizat că este vorba doar despre un accident, relatează site-ul publicaţiei The Guardian. citeşte tot
-
Donald Trump solicită acţiuni la nivel mondial împotriva ameninţării nucleare din Coreea de Nord / Phenianul anunţă consolidarea puterii nucleare
Preşedintele american Donald Trump a ajuns marţi în Coreea de Sud, în cadrul turneului de 11 zile în Asia, iar pe agenda discuţiilor cu liderul Moon Jae-In se vor afla acordurile comerciale şi problema nord-coreeană, relatează site-ul agenţiei Yonhap. citeşte tot
-
Comisarul european pentru Concurenţă acuză Google, Facebook şi Apple de abuz de poziţie dominantă
Comisarul european pentru Concurenţă, Margrethe Vestager, a declarat luni că anumite companii de tehnologie subminează democraţia şi permit "fricii" şi "lăcomiei" să declanşeze comportamente anticoncurenţiale pe piaţă, relatează site-ul publicaţiei Financial Times. citeşte tot
-
Igor Dodon mizează pe susţinerea Italiei pentru obţinerea unui acord în privinţa Transnistriei
Preşedintele moldovean Igor Dodon a declarat marţi că mizează pe susţinerea Italiei pentru obţinerea unui acord în privinţa situaţiei regiunii Transnistria, în cadrul discuţiilor în formatul 5+2, odată cu preluarea preşedinţiei OSCE de către Italia în 2018, relatează site-ul agenţiei Tass. citeşte tot
-
Fostul premier catalan, ANUNŢ surprinzător de la Bruxelles: Sunt pregătit să candidez la alegerile din 21 decembrie/ Spania a emis un mandat european de arestare pe numele lui
Fostul lider catalan Carles Puigdemont a declarat vineri că este pregătit să candideze în cadrul alegerilor anticipate din Catalonia programate pentru 21 decembrie, deşi se află în Belgia, iar o instanţă din Madrid a emis un mandat european de arestare pe numele lui, relatează site-ul publicaţiei The Guardian. citeşte tot
-
Donald Trump a început turneul de 11 zile în Asia, pe fondul tensiunilor accentuate legate de testele nucleare ale Coreei de Nord
Preşedintele american Donald Trump a început sâmbătă seria de 11 zile de vizite oficiale în Japonia, Coreea de Sud, China, Vietnam şi Filipine, fiind cel mai lung turneu în Asia efectuat de către un preşedinte american în ultimii 25 de ani, relatează site-ul BBC News. citeşte tot
-
Netflix se delimitează total de actorul Kevin Spacey, după acuzaţiile de hărţuire sexuală
Netflix a anunţat sâmbătă că se delimitează total de actorul Kevin Spacey, acuzat de hărţuire sexuală de către actorul Anthony Rapp, compania menţionând că nu se va mai implica în producţia serialului "House of Cards" dacă Spacey continuă să apară în acesta, relatează site-ul agenţiei Reuters. citeşte tot
-
Şapte români au fost condamnaţi la peste 19 ani de închisoare în Anglia pentru fraude
Şapte români au primit pedepse cumulate de peste 19 ani de închisoare în Anglia pentru fraude şi spălare de bani, prejudiciul calculat fiind de peste un milion de lire sterline, a anunţat vineri poliţia din comitatul sud-vestic Somerset prin intermediul site-ului oficial. citeşte tot
-
Misiunea Coreei de Nord la ONU cere anularea sancţiunilor "brutale" împotriva Phenianului
Misiunea Coreei de Nord la ONU a cerut, vineri, anularea sancţiunilor "brutale" împotriva ţării, argumentând că măsurile impuse de către comunitatea internaţională după cel mai recent test nuclear efectuat de Phenian reprezintă un genocid, relatează site-ul agenţiei Reuters. citeşte tot
-
Un fost vicepreşedinte argentinian a fost arestat într-un dosar de corupţie
Argentinianul Amado Boudou, fost vicepreşedinte şi ministru al Economiei în mandatul preşedintelui Cristina Fernandez, a fost arestat vineri într-un dosar de corupţie, relatează site-ul BBC News. citeşte tot
-
Ungaria şi Bulgaria fac front comun în privinţa problemelor cu care se confruntă Uniunea Europeană
Ungaria şi Bulgaria au o poziţie comună în privinţa problemelor cu care se confruntă Uniunea Europeană, precum migraţia ilegală, şi împărtăşesc răspunsul pentru abordarea acestora, a declarat vineri ministrul ungar de Externe, Peter Szijjarto, după o întrevedere cu guvernul bulgar, relatează MTI. citeşte tot