Articolele autorului Andrei Ionascu
-
"Masacru": cel puţin 37 de persoane, ucise în Venezuela, în urma unei revolte dintr-o închisoare
Cel puţin 37 de persoane au fost ucise, joi, în Venezuela, în urma unei revolte care a avut loc într-o închisoare din sudul ţării, potrivit ministerului venezuelean de Interne, relatează site-ul agenţiei DPA. citeşte tot
-
Donald Trump discută vineri strategia privind situaţia militară din Afganistan. SUA ar putea decide să trimită trupe suplimentare
Preşedintele american Donald Trump şi vicepreşedintele american Mike Pence se vor întâlni vineri cu echipa de securitate naţională pentru a discuta strategia SUA privind situaţia militară din Afganistan, a anunţat un purtător de cuvânt al Casei Albe, relatează site-ul agenţiei Reuters. citeşte tot
-
Theresa May îl taxează pe Donald Trump: viziunile de extremă dreaptă trebuie condamnate de liderii mondiali
Premierul britanic Theresa May a declarat, miercuri, că nu există nicio echivalenţă între fascişti şi cei care se opun acestora, o critică indirectă la adresa preşedintelui american Donald Trump, care a condamnat ambele tabere ale protestelor violente din statul Virginia, relatează site-ul BBC News. citeşte tot
-
Donald Trump apreciază drept "foarte înţeleaptă" decizia lui Kim Jong-Un de a nu ataca insula Guam: Alternativa ar fi fost catastrofală şi inacceptabilă!
Preşedintele american Donald Trump a apreciat drept "foarte înţeleaptă" decizia luată de către liderul nord-coreean Kim Jong-Un de a nu pune în aplicare planul de lansare a unor rachete în largul insulei americane Guam, relatează site-ul agenţiei Reuters. citeşte tot
-
Partidul ungar Fidesz consideră că George Soros complotează la Washington împotriva Ungariei
Partidul ungar Fidesz, aflat la guvernare, consideră că persoanele care lucrează pentru miliardarul american George Soros complotează la Washington împotriva Ungariei, relatează agenţia MTI. citeşte tot
-
China respinge categoric criticile SUA privind nerespectarea libertăţii religioase
China a respins categoric, miercuri, criticile venite din partea secretarului de Stat al Statelor Unite, Rex Tillerson, privind nerespectarea libertăţii religioase, Beijingul avertizând Washingtonul să nu facă acuzaţii nefondate, relatează site-ul agenţiei Reuters. citeşte tot
-
UE va studia "cu atenţie" propunerea Marii Britanii de acord vamal provizoriu după Brexit
Comisia Europeană a anunţat, marţi, că va "studia cu atenţie" propunerea Marii Britanii privind stabilirea unui acord vamal provizoriu cu Uniunea Europeană, dar că va aborda relaţia economică post-Brexit după ce vor fi înregistrate progrese considerabile în negocieri, relatează site-ul BBC News. citeşte tot
-
Republica Moldova a respins informaţiile despre posibila introducere a vizelor pentru cetăţenii ruşi
Guvernul Republicii Moldova a respins, marţi, informaţiile apărute în presă despre posibila introducere a vizelor de călătorie pentru cetăţenii ruşi, relatează agenţia Tass şi portalul deschide.md. citeşte tot
-
Emmanuel Macron acuză un fotograf de hărţuire şi de încălcare a dreptului la viaţă privată. Cuplul prezidenţial a vrut să ţină secretă destinaţia de vacanţă
Preşedintele francez Emmanuel Macron a depus, marţi, o plângere împotriva unui fotograf care l-ar fi hărţuit şi care i-ar fi încălcat dreptul la viaţă privată, în timp ce şeful de stat se afla în vacanţă în oraşul Marsilia, potrivit unei surse citate de site-ul agenţiei Reuters. citeşte tot
-
VIDEO | Cel puţin 11 persoane au murit, iar alte 35 au fost rănite, pe insula portugheză Madeira, după prăbuşirea unui stejar masiv
Cel puţin 11 persoane au murit, iar alte 35 au fost rănite pe insula portugheză Madeira, după ce un stejar s-a prăbuşit peste un grup de oameni care participau la un festival religios desfăşurat în oraşul Funchal, relatează site-urile The Associated Press şi RTP News. citeşte tot
-
Premierul japonez a convenit cu Donald Trump să oprească lansările de rachete din Coreea de Nord
Premierul japonez Shinzo Abe a anunţat, marţi, că a convenit cu preşedintele american Donald Trump, în cursul unei convorbiri telefonice, că prioritatea în ceea ce priveşte Coreea de Nord este oprirea cu orice mijloace a lansării de rachete, relatează site-ul agenţiei Reuters. citeşte tot
-
Numărul de imigranţi care au ajuns în Spania s-a triplat anul acesta comparativ cu 2016 şi ar putea depăşi situaţia din Grecia
Numărul de imigranţi care au ajuns în Spania în acest an s-a triplat comparativ cu 2016, a anunţat vineri Organizaţia Internaţională pentru Migraţie, relatează site-ul BBC News. citeşte tot
-
Premierul Binali Yildirim: Turcia nu va tolera crearea unui stat artificial la frontiera de sud. Nu vom ezita să răspundem la orice atac asupra suveranităţii şi securităţii noastre
Premierul turc, Binali Binali Yildirim, a precizat vineri că Turcia nu va permite crearea unui "stat artificial" la frontiera de sud şi că vrea să prevină orice ameninţare la graniţe, relatează site-ul agenţiei Anadolu. citeşte tot
-
Ministrul rus de Externe, Serghei Lavrov, avertizează SUA să nu se implice în alegerile din Rusia
Moscova nu va permite Washingtonului să se implice în alegerile care vor fi organizate în Rusia, chiar dacă americanii sunt obişnuiţi să facă orice doresc, a declarat vineri ministrul rus de Externe, Serghei Lavrov, relatează site-ul Tass. citeşte tot
-
FOTO | Cel puţin 43 de morţi şi peste 100 de răniţi, în urma coliziunii dintre două trenuri în Egipt, în cel mai grav accident feroviar din ultimii zece ani, din această ţară
Bilanţul accidentului feroviar produs vineri după-amiază în nordul Egiptului a ajuns la cel puţin 43 de morţi şi 123 de răniţi, au comunicat oficiali din cadrul Ministerului egiptean al Sănătăţii. citeşte tot
-
Aeroportul din BARCELONA, afectat din nou de grevă. Garda Civilă va asigura controalele de securitate. Programul după care se va întrerupe activitatea
Personalul de securitate şi cel care verifică bagajele pe aeroportul El Prat din Barcelona a reluat, vineri, greva parţială care va perturba traficul aerian pe unul dintre cele mai importante aeroporturi din Europa, relatează site-ul agenţiei The Associated Press. citeşte tot
-
Turcia îi cere Europei să nu ridice ziduri împotriva refugiaţilor
Ministrul turc pentru Afaceri Europene, Omer Celik, a criticat joi Europa pentru că a creat bariere împotriva solicitanţilor de azil, în loc să îi primească, şi a avertizat statele europene să nu ridice ziduri împotriva refugiaţilor, relatează site-ul agenţiei Anadolu. citeşte tot
-
Serghei Lavrov, ministrul rus de Externe, a discutat cu oficialii thailandezi despre situaţia din Coreea de Nord
Ministrul rus de Externe, Serghei Lavrov, a discutat joi cu oficiali thailandezi de rang înalt despre combaterea terorismului, securitate cibernetică şi despre situaţia din Coreea de Nord, relatează site-ul agenţiei The Associated Press. citeşte tot
-
Martin Schulz, preşedintele Partidului Social-Democrat din Germania, consideră că retorica lui Donald Trump la adresa Coreei de Nord este periculoasă
Martin Schulz, preşedintele Partidului Social-Democrat din Germania, a declarat joi că retorica preşedintelui american Donald Trump la adresa Coreei de Nord este periculoasă, relatează site-ul agenţiei Tass. citeşte tot
-
Recep Erdogan vrea să schimbe structura partidului de guvernământ Justiţie şi Dezvoltare, înainte de alegerile din 2019
Preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan a declarat, joi, că vrea să efectueze schimbări majore în structura partidului de guvernământ Justiţie şi Dezvoltare (AKP), înainte de alegerile generale din 2019, relatează site-ul agenţiei Anadolu. citeşte tot
-
Luxemburg, a opta ţară europeană care anunţă retragerea mai multor loturi de ouă contaminate cu insecticid/ Autorităţile olandeze au reţinut doi suspecţi care ar fi utilizat ilegal pesticide la ferme de păsări
Luxemburg devine cea de-a opta ţară europeană unde sunt retrase mai multe loturi de ouă contaminate cu fipronil, un insecticid a cărui utilizare este interzisă în producţia de alimente, informează site-ul postului France 24. citeşte tot
-
Autorităţile turce au emis mandate de reţinere pentru 35 de angajaţi din mass-media
Autorităţile turce au emis joi mandate de reţinere pentru 35 de jurnalişti şi alţi angajaţi din mass-media, care sunt acuzaţi de implicare în tentativa eşuată de lovitură de stat care ar fi fost orchestrată de către clericul musulman Fethullah Gulen, relatează site-ul agenţiei Anadolu. citeşte tot
-
Guvernul Republicii Moldova, criticat că acordă cetăţenie în baza unor interese financiare
Organizaţia nonguvernamentală Transparency International a criticat joi guvernul Republicii Moldova pentru că acordă cetăţenie unor persoane care investesc în statul est-european, relatează site-ul agenţiei The Associated Press. citeşte tot
-
Indexul sclaviei moderne: România, cel mai mare risc, alături de Italia. Aproape trei sferturi dintre statele UE au înregistrat o creştere la acest capitol
Riscul de sclavie modernă a crescut în aproape trei sferturi dintre cele 28 de state membre ale Uniunii Europene în ultimul an, iar situaţia din România este cea mai gravă, potrivit unui studiu anual al companiei britanice de consultanţă Verisk Mapleroft, relatează site-ul publicaţiei Forbes. citeşte tot
-
Cine este suspectul în cazul atacului asupra unui grup de militari dintr-o suburbie a Parisului
Bărbatul suspectat de comiterea atacului asupra unui grup de militari care se aflau în suburbia pariziană Levallois-Perret a fost identificat drept un algerian în vârstă de 37 de ani care locuia în mod legal în Franţa, potrivit unei surse din cadrul poliţiei, citată de agenţia The Associated Press. citeşte tot