Articolele autorului Cătălin Legănel
-
Autobuz al Regiei de Transport în Comun Constanţa, furat din staţie de un fost angajat
Un autobuz al Regiei de Transport în Comun (RATC) Constanţa a fost furat, marţi, de la capătul de linie, de către un fost angajat al societăţii care, profitând de faptul că şoferul coborâse după foaia de parcurs, a urcat la volan şi a plecat, fiind oprit de poliţişti după ce a traversat tot oraşul. citeşte tot
-
Ramona Mănescu despre greva Metrorex: Unele solicitări pot fi acceptate, altele nu
Ministrul Transporturilor, Ramona Mănescu, a declarat, vineri, la Constanţa, că sindicaliştii de la Metrorex şi RATB nu ar trebui să se grăbească să intre în grevă generală pentru că ar fi împotriva locuitorilor Capitalei şi a precizat că unele dintre solicitările lor pot fi acceptate, dar altele nu citeşte tot
-
Ministrul Transporturilor: Nu aş vrea să vorbesc despre un eşec al privatizării CFR Marfă
Ministrul Transporturilor, Ramona Mănescu, a declarat, vineri, la Constanţa, că termenul de privatizare a CFR Marfă, care expiră luni, nu poate fi extins, adăugând că nu ar vrea să vorbească acum despre un eşec al privatizării societăţii. citeşte tot
-
Ministrul Transporturilor, după călătoria cu trenul la Constanţa: Confortabilă, dar ar putea fi un pic mai curat
Ministrul Transporturilor, Ramona Mănescu, care a mers cu trenul, vineri, la Constanţa, fără să-şi anunţe deplasarea cu acest mijloc de transport, a apreciat că a fost o călătorie confortabilă, dar ar putea fi "un pic mai curat". citeşte tot
-
Porturile de la Marea Neagră, închise din cauza ceţii, au fost redeschise vineri după-amiază
Porturile Constanţa Nord şi Sud au fost redeschise, vineri după-amiază, după ce toate manevrele navelor fuseseră sistate în cursul dimineţii din cauza vizibilităţii scăzute în condiţii de ceaţă. citeşte tot
-
Un scafandru a murit după ce a intrat în mare pentru a demonta geamanduri, la Mamaia
Un bărbat în vârstă de 50 de ani, scafandru profesionist, a murit, miercuri, în staţiunea Mamaia, după ce a intrat în mare pentru a demonta geamanduri şi i s-a făcut rău, cauza probabilă a decesului fiind un stop cardiac. citeşte tot
-
Toate porturile navale şi fluviale din Constanţa, închise din cauza vântului puternic
Toate porturile navale şi fluviale din judeţul Constanţa sunt închise, marţi dimineaţă, din cauza vântului puternic, iar o navă de croazieră cu aproximativ 500 de pasageri la bord, care trebuia să acosteze în Portul Constanţa, a fost redirecţionată, din cauza furtunii, în portul bulgăresc Nessebar. citeşte tot
-
Ponta: Traficul rutier pe podul de la Agigea va fi restricţionat de la 1 octombrie. Când se va închide podul
Traficul rutier pe podul de la Agigea va fi restricţionat la maxim 3,5 tone de la 1 octombrie, astfel încât vor mai putea circula doar maşinile mici şi microbuzele de şcoală, iar din iunie anul viitor podul va fi închis, timp în care se va lucra la podul de la Poarta 10 ca variantă alternativă. citeşte tot
-
Portul Constanţa devine port de îmbarcare pentru navele de croazieră
Portul Constanţa devine port de îmbarcare pentru navele de croazieră, prima plecare a unui vas de croazieră urmând să aibă loc vineri, când nava MSC Musica va pleca într-un voiaj de 12 zile, având la bord 2.500 de turişti, între care 80 de români. citeşte tot
-
Constanţa: 12 studenţi de la Universitatea Maritimă acuzaţi de dare de mită au fost exmatriculaţi
Un număr de 12 studenţi de la Universitatea Maritimă Constanţa cercetaţi pentru dare de mită au fost exmatriculaţi, în timp ce lectorul Emilian Anatoli Costache, arestat pentru luare de mită, a fost suspendat din funcţie. citeşte tot
-
Două persoane, între care un lector, ARESTATE în cazul de corupţie de la Universitatea Maritimă
Două persoane, între care un lector de la Universitatea Maritimă Constanţa, au fost arestate, vineri, în cazul fraudării examenelor din sesiunile iunie şi septembrie, iar celelalte 11 persoane reţinute în acest caz au primit interdicţia de a părăsi localitatea. citeşte tot
-
Carnete de student false, lucrări în alb şi mari sume de bani, descoperite la Universitatea Maritimă
Anchetatorii au descoperit, la percheziţiile făcute la locuinţele persoanelor implicate în fraudarea examenelor de la Universitatea Maritimă Constanţa, mari sume de bani, lucrări în alb şi carnete de student false, anchetatorii spunând că studenţii plăteau între 100 şi 150 de euro pentru a promova. citeşte tot
-
Prorectorul Universităţii Maritime: Ancheta DGA vizează 5-7 profesori suspectaţi de MITĂ
Percheziţiile de la Universitatea Maritimă din Constanţa vizează "cinci până la şapte profesori care predau 13 sau 14 discipline" şi care sunt suspectaţi că au primit bani de la studenţi pentru a-i promova examenele, spune prorectorul universităţii, Cornel Panait. citeşte tot
-
Suspect reţinut în cazul tânărului înjunghiat mortal la Constanţa
Poliţiştii constănţeni au reţinut un suspect în cazul crimei petrecute în noaptea de marţi spre miercuri pe o stradă din Constanţa, unde un tânăr de 29 de ani a fost înjunghiat, murind apoi la spital. citeşte tot
-
Greva şoferilor Regiei de Transport în Comun din Constanţa, declarată ilegală
Greva spontană declanşată la începutul acestei săptămâni de către şoferii Regiei de Transport în Comun (RATC) din Constanţa a fost declarată ilegală de instanţă, însă magistraţii au decis să nu le fie imputate salariaţilor pierderile înregistrate de societate în cele două zile de proteste. citeşte tot
-
Tânăr înjunghiat mortal pe o stradă din Constanţa. Agresorul este căutat de poliţişti
Un tânăr de aproximativ 30 de ani a fost înjunghiat mortal, marţi noapte, pe o stradă din municipiul Constanţa, iar agresorul este căutat de oamenii legii, fapta fiind surprinsă de camerele de supraveghere montate pe un imobil din zonă. citeşte tot
-
Constanţa: Şoferii de la Regia de Transport în Comun au renunţat la GREVA declanşată luni
Şoferii de la Regia de Transport în Comun Constanţa au renunţat la greva spontană declanşată luni, iar autobuzele regiei au ieşit pe traseu, directorul RATC spunând că protestatarii vor trebui să acopere pierderile înregistrate de instituţie în cele două zile. citeşte tot
-
Protest spontan al şoferilor de la RATC Constanţa. Autobuzele regiei nu au fost scoase pe traseu
Şoferii Regiei de Transport în Comun din Constanţa au declanşat un protest spontan luni dimineaţă, solicitând majorarea salariilor, iar autobuzele regiei nu au fost scoase pe traseu. citeşte tot
-
O TORNADĂ s-a abătut asupra satului tulcean Cataloi, avariind 40 de case
O tornadă s-a abătut, vineri la prânz, asupra localităţii tulcene Cataloi, lăsând patru case fără acoperişuri şi producând pagube însemnate altor 36 de locuinţe, fără să se înregistreze însă victime. citeşte tot
-
Bărbat dat în urmărire internaţională de autorităţile olandeze pentru crimă, prins la Mangalia
Un bărbat din Mangalia, dat în urmărire internaţională pentru o crimă comisă în oraşul olandez Linburg, a fost prins de poliţiştii constăţeni, urmând să fie prezentat Curţii de Apel Constanţa pentru confirmarea mandatului internaţional de arestare emis pe numele său. citeşte tot
-
Rectorul şi prorectorul Universităţii "Ovidius", cercetaţi pentru corupţie, au fost demişi
Rectorul Universităţii "Ovidius" din Constanţa, Tiberius Dănuţ Epure, şi prorectorul Gabriela Stanciu, cercetaţi pentru luare de mită, primul dintre ei în arest, au fost demişi din funcţii, miercuri, în urma unei şedinţe a Senatului universităţii. citeşte tot
-
Ambarcaţiune cu 31 de migranţi care venea din Turcia, capturată în apele teritoriale româneşti
O ambarcaţiune cu 31 de migranţi din Orientul Mijlociu la bord, care venea din Turcia, a fost capturată, miercuri dimineaţă, în apropierea ţărmului românesc al Mării Negre, între migranţi fiind şi 14 copii. citeşte tot
-
Marinari turci abandonaţi în Portul Constanţa Sud - Agigea, fără apă şi alimente
Unsprezece marinari - 10 turci şi un egiptean - sunt abandonaţi la bordul unei nave aflate în Portul Constanţa Sud - Agigea şi nu şi-au mai primit salariile de peste trei luni, ei apelând la reprezentanţii Federaţiei Internaţionale a Transportatorilor, în condiţiile în care rămân fără hrană şi apă. citeşte tot
-
Blaga: Este absolut imperios necesar ca primarul Sorin Oprescu să îşi dea demisia
Preşedintele PDL, Vasile Blaga, susţine că "este absolut imperios necesar" ca primarul general al Capitalei, Sorin Oprescu, să îşi dea demisia, întrucât în cei cinci ani de mandat nu a rezolvat problema câinilor comunitari. citeşte tot
-
Blaga: PDL îi cere lui Ponta să retragă din Parlament proiectul de lege referitor la Roşia Montană
Liderul PDL, Vasile Blaga, a declarat, sâmbătă, că partidul pe care îl conduce îi cere premierului Victor Ponta să retragă din Parlament proiectul de lege care reglementează exploatarea de la Roşia Montană, adăugând că acestui proiect îi lipsesc zece avize. citeşte tot