Articolele autorului Claudiu Giurgea
-
Pe ce loc a coborât naţionala de fotbal a României în clasamentul FIFA
După şapte ani, Brazilia a revenit pe primul loc în clasamentul FIFA al echipelor naţionale. România a coborât de pe poziţia 39 până pe locul 47, cea mai slabă clasare din 2012 până în prezent. Şi mai îngrijorător este că fix acum un, eram pe poziţia a 19-a şi jucătorii se pregăteau pentru EURO. citeşte tot
-
Irina Begu s-a calificat în optimi la Charleston
Irina Begu , locul 33 WTA, a câştigat miercuri seară un meci dramatic, la Charleston, învingând-o pe Kristina Kucova, din Slovacia, locul 31 WTA după două ore şi jumătate, scor 4-6, 6-2, 7-6(6) citeşte tot
-
Simona Halep se întoarce pe suprafaţa preferată! Unde se antrenează tenismena pentru meciul de Fed Cup cu Marea Britanie
Simona Halep a început marţi antrenamentele pe zgură, suprafaţa pe care se vor desfăşura următoare competiţii importante din tenis. citeşte tot
-
Ciprian Marica a devenit ambasador anti-bullying în România
Fostul căpitan al echipei naţionale de fotbal, s-a alăturat ca ambasador celei de-a treia ediţii a campaniei „Clubul Prieteniei”, derulată de către Cartoon Network împreună cu Asociaţia Telefonul Copilului. citeşte tot
-
Biletele pentru meciul de Fed Cup dintre România şi Marea Britanie, epuizate în 2 ore
Toate biletele pentru meciul România - Marea Britanie din Fed Cup (22-23 aprilie) au fost epuizate marţi seară, la puţin timp după punerea lor în vânzare pe site-ul www.bilete.ro. Partida se va juca astfel cu casa închisă, însă publicul obişnuit va ocupa doar un sfert din capacitatea arenei. citeşte tot
-
Traian Băsescu: Generalii au reuşit să şteargă din fotbalul european numele Steaua Bucureşti
Fostul Preşedinte al României, Traian Băsescu se implică în războiul dintre CSA Steaua Bucureşti şi clubul finanţat de George Becali. Băsescu susţine prin intermediul unei postări pe Facebook că în fotbalul profesionist nu poate exista un club departamental. citeşte tot
-
Irina Begu s-a CALIFICAT în turul secund al turneului de la Charleston
Irina Begu s-a calificat în turul doi al turneului de la Charleston din Statele Unite ale Americii după ce a învins-o pe Cagla Buyukakcay (Turcia) în două seturi, scor 6-0, 6-0. Partida a durat 64 de minute. citeşte tot
-
Lionel Messi va câştiga peste 200 de milioane de euro din noul contract cu FC Barcelona
Lionel Messi va continua să joace pentru FC Barcelona. Deşi în ultima perioadă s-a speculat intens pe seama unei eventuale plecări a starului argentinian, jurnaliştii de la AS oferă detaliile noului contract al lui Messi. citeşte tot
-
S-au pus în vânzare biletele pentru meciul de Fed Cup dintre România şi Marea Britanie
Biletele pentru întâlnirea România – Marea Britanie, contând pentru play-off-ul Grupei Mondiale II a Fed Cup, au fost puse în vânzare pe site-ul www.bilete.ro.Preţul unui bilet este de 90 de lei/zi, iar pe o comandă pot fi achiziţionate cel mult două bilete pentru fiecare din cele două zile. citeşte tot
-
Roger Federer: Este fabulos. Pot să joc cu încredere şi aşa vreau să-mi închei cariera
Roger Federer completează cel de-al treilea Sunshine Double în urma titlului de la Miami. După ce a câştigat în urmă cu o săptămână titlul de la Indian Wells, elveţianul a venit, a văzut şi a câştigat şi în Florida, învingându-l în finală pe rivalul său, Rafael Nadal, 6-3.6-4. citeşte tot
-
Incidentele de la meciul FCSB-Dinamo: Cinci suporteri au primit interdicţie de a mai intra pe stadioane timp de un an
Cele 5 persoane care au pătruns pe teren, în timpul meciului dintre FCSB şi Dinamo Bucureşti, au primit câte o amenda de o mie de lei, în acelaşi timp fiindu-le interzis accesul pe stadioane pentru un an de zile, au declarat reprezentanti ai Jandarmeriei Capitalei pentru MEDIAFAX. citeşte tot
-
Campionatul Australiei va fi primul din lume în care se va introduce proba video
Campionatul australian de fotbal va fi prima competiţie internă care va introduce proba video. Anunţul a fost făcut de Federaţia Australiană de Fotbal care a informat că începând cu etapa următoare va fi introdus arbitrajul video. citeşte tot
-
Noul clasamentul WTA. Pe ce loc se situează Simona Halep
Simona Halep, eliminată în sferturi la turneul de la Miami, se menţine pe poziţia a cincea în clasamentul WTA, cu 5.022 de puncte. Patricia Ţig a urcat până pe locul 85, cea mai bine clasare a carierei, potrivit clasamentului WTA dat publicităţii luni. citeşte tot
-
Motivul pentru care Dinamo ar putea juca fără spectatori 10 PARTIDE
Meciul FCSB - Dinamo 2-1, partidă pierdută de elevii lui Cosmin Contra pe Naţional Arena, a fost întreruptă în mai multe rânduri din cauza pătrunderii suporterilor dinamovişti pe teren. Atât în prima repriză, cât şi în partea a doua a meciului. citeşte tot
-
Simona Halep a devenit ambasadorul, în România, al unui important brand de maşini
Mercedes-Benz România anunţă un parteneriat pe termen lung cu vedeta tenisului românesc feminin, Simona Halep. Acordul marchează debutul campaniei Mercedes-Benz România dedicată celei de-a 50-a aniversări a AMG, vârful de lance al concernului în materie de performanţe sportive. citeşte tot
-
Comunicat AFAN: Gestul lui Grozavu creează o imagine proastă fotbalului românesc
Sindicatul fotbaliştilor din România (AFAN) a dat publicităţii, pe site-ul oficial, un comunicat prin care condamnă gestul agresiv al antrenorului Leontin Grozavu (FC Botoşani) asupra fotbalistului Cătălin Golofca la meciul de ieri cu Astra Giurgiu. citeşte tot
-
Simona Halep a câştigat premiul pentru cea mai frumoasă lovitură de la Turneul Campioanelor
Simona Halep, a 4-a jucătoare de tenis a lumii, a reuşit cel mai spectaculos punct de la Turneul Campioanelor, conform unei anchete a WTA. Halep s-a aflat pe primul loc în preferinţele fanilor, cu o lovitură superbă pe care a executat-o în meciul din grupe contra campioanei Dominika Cibulkova. citeşte tot
-
Steaua Bucureşti şi-ar putea pierde statutul de cap de serie în play-off-ul Ligii Campionilor
Steaua riscă să rămână fără cel mai important avantaj pe care l-a avut până acum în cupele europene, din cauza rezultatelor slabe din ultimele sezoane. Coeficientul vicecampioanei este într-o cădere serioasă şi, din 2018, şi-ar putea pierde statutul de cap de serie în play-off-ul Ligii Campionilor. citeşte tot
-
România va organiza Campionatul European de tenis de masă pentru juniori după o pauză de 59 de ani
România a câştigat cursa cu Cehia pentru organizarea Campionatului European de tenis de masă pentru juniori din 2018, iar competiţia se va desfăşura la Cluj-Napoca, oraşul care va găzdui anul viitor Europeanul de gimnastică şi C.E. de baschet masculin. citeşte tot
-
Usain Bolt, cel mai mare sprinter din toate timpurile, şi-a anunţat retragerea din sport - VIDEO
Usain Bolt şi-a anunţat retragerea din activitatea sportivă. Sprinterul jamaican a declarat că va alerga pentru ultima oară la Campionatele Mondiale din 2017 citeşte tot
-
OFICIAL: Adrian Mutu este noul manager general al FC Dinamo Bucureşti
Fostul internaţional român Adrian Mutu este, începând de astăzi, noul manager general al FC Dinamo Bucureşti, a anunţat acţionarul majoritar al clubului, Ionuţ Negoiţă, pentru www.fcdinamo.ro. citeşte tot
-
Statistică: Echipa naţională a României nu a pierdut niciodată în istorie pe data de 8 octombrie
Reprezentativa României întâlneşte Armenia sâmbătă, 8 octombrie, de la ora 19:00, în preliminariile Campionatului Mondial 2018. Tricolorii nu au pierdut niciodată în istorie în această dată, se arată într-o statistică publicată de frf.ro citeşte tot
-
Un fotbalist s-a prefăcut accidentat şi a ieşit cu ambulanţa de pe teren pentru a nu fi arestat
Enner Valencia (26 de ani), fotbalist împrumutat de Everton, de la West Ham, a fost actorul unui incident, în Ecuador, după ce a fost aşteptat de poliţie la finalul antrenamentului cu naţionala. Pentru a scăpa de poliţie, Valencia a simulat o accidentare gravă şi a ieşit cu ambulanţa de pe teren. citeşte tot
-
Deniz Naki, fost fotbalist în Germania, acuzat în Turcia de propagandă teroristă. El riscă să-şi petreacă următorii cinci ani în închisoare
Deniz Naki, fost fotbalist la juniorii lui Bayer Leverkusen şi la formaţiile St.Pauli şi Paderborn riscă să-şi petreacă următorii cinci ani în închisoare fiind acuzat de "propagandă teroristă". citeşte tot
-
Simona Halep va urca cel puţin o poziţie în clasamentul WTA
Simona Halep a primit o veste excelentă joi, zi în care a aflat că este sigură de locul 4 în clasamentul WTA. Constănţeanca aflată pe poziţia a 5-a înaintea turneului de la Beijing a profitat de înfrângerile a două rivale din clasamentul WTA, Garbine Muguruza (4 WTA) şi Karolina Pliskova (6 WTA) citeşte tot