Articolele autorului Daciana Ilie
-
ICCJ decide rejudecarea dosarului în care s-a stabilit contopirea pedepselor lui Omar Hayssam
Magistraţii instanţei supreme au decis, vineri, să trimită spre rejudecare Curţii de Apel Ploieşti dosarul în care pedepsele primite de Omar Hayssam în cele trei procese în care a fost condamnat definitiv au fost contopite, stabilindu-se o pedeapsă finală de 23 de ani şi patru luni. citeşte tot
-
Căderi de pietre pe DN 1, pe Valea Prahovei, în urma ploilor şi a scurgerilor de pe versanţi
Una dintre cele mai circulate şosele din ţară, DN 1 între Ploieşti şi Braşov, este afectată de căderi de pietre în zona Nistoreşti, unde roca de pe versant a devenit "instabilă” în urma ploilor şi a scurgerilor de pe versanţi, în zonă existând şi două stânci cu fisuri, care nu pot fi detonate. citeşte tot
-
Prahova: Alunecări de teren în mai multe zone din judeţ, din cauza ploilor din ultimele zile
Ploile din ultimele zile au provocat pagube în mai multe zone ale judeţului Prahova, unde s-au produs alunecări de teren, iar pe marginea DN1 între Ploieşti şi Braşov două stânci cu diametrul de 70 de centimetri, situate la aproximativ şapte - opt metri înălţime, sunt în pericol de prăbuşire. citeşte tot
-
Trei localităţi din judeţul Giurgiu, afectate de inundaţii
Peste o sută de hectare de păşune, zeci de hectare de teren, dar şi drumuri şi gospodării din trei localităţi ale judeţului Giurgiu au fost inundate, în ultimele ore, după ce apele râurilor Neajlov şi Dâmbovnic s-au revărsat în urma ploilor torenţiale. citeşte tot
-
Activitatea a două abatoare de cai din Călăraşi, suspendată în urma unor controale
Activitatea a două ferme de cai din Olteniţa (Călăraşi) care aveau ca obiect de activitate şi sacrificarea şi valorificarea animalelor a fost suspendată de reprezentanţii Poliţiei şi ai Direcţiei Sanitar-Veterinare, după ce în urma unor controale au fost descoperite mai multe nereguli. citeşte tot
-
Argeş: Doi morţi şi un rănit grav după ce un şofer a intrat cu maşina pe contrasens
Două persoane - soţ şi soţie - au murit, iar fiica acestora, în vârstă de 13 ani, a fost grav rănită, sâmbătă, după ce maşina în care se aflau a fost izbită de un autoturism BMW care a intrat pe contrasens, accidentul producându-se în oraşul Mioveni din judeţul Argeş, transmite corespondentul MEDIAFAX. citeşte tot
-
Fost director din CFR Marfă şi vicepreşedintele Grampet vor fi audiaţi în dosarul lui Gruia Stoica
Curtea de Apel Ploieşti, care judecă dosarul de corupţie al lui Gruia Stoica, a dispus audierea fostului director general adjunct al CFR Marfă Victoraş Bucureanu şi a vicepreşedintelui grupului Grampet, Călin Graţian, decizia fiind luată ”pentru lămurirea contextului general în mediul de afaceri”. citeşte tot
-
Călăraşi: Percheziţii la Primăria Lehliu, într-un dosar privind contracte atribuite ilegal
Poliţiştii din judeţul Călăraşi fac, joi, şapte percheziţii în comuna Lehliu, într-un dosar în care sunt vizaţi şi funcţionari de la Primăria Lehliu, care ar fi atribuit ilegal contracte de achiziţie publică, prejudiciul produs prin abuz în serviciu şi delapidare fiind estimat la un milion de lei. citeşte tot
-
Un deputat exclus din PPDD anunţă că va contesta decizia la forurile partidului şi în instanţă
Deputatul Gabriela Anghel, exclusă din PPDD, anunţă că va contesta la forurile partidului şi în instanţă decizia, acuzând ”felul discreţionar” în care este condus PPDD şi faptul că protocolul cu PSD a adus ”doar avantaje materiale grupului restrâns de la conducerea partidului”. citeşte tot
-
Patronii clubului de fotbal Petrolul Ploiesti rămân în arest. Decizia este definitivă
Patronii clubului de fotbal Petrolul Ploieşti, fraţii Daniel şi Nicolae Capră, şi directorul general al clubului, Marius Bucuroiu, rămân în arest, Curtea de Apel Ploieşti menţinând definitiv mandatele de arestare preventivă valabile până pe 24 decembrie, emise de Tribunalul Prahova. citeşte tot
-
Tren blocat aproape trei ore între Sinaia şi Comarnic, după ce un copac a căzut pe liniile electrice
Un tren inter-regio care circula dinspre Braşov către Bucureşti a rămas blocat, miercuri dimineaţă, timp de aproape trei ore, între Sinaia şi Comarnic, după ce un copac a căzut pe liniile electrice de la calea ferată, transmite corespondentul MEDIAFAX. citeşte tot
-
Două drumuri din judeţul Prahova, închise după ce zeci de persoane au rămas blocate în zăpadă
Două drumuri judeţene din zona de sud-est a judeţului Prahova au fost închise, marţi seară, până miercuri dimineaţă, după ce în cursul zilei zeci de persoane au rămas blocate pe unul dintre aceste tronsoane unde vântul viscoleşte zăpada. citeşte tot
-
Prahova: Nouă localităţi, fără energie electrică din cauza avariilor provocate de ninsori
Aproximativ 5.000 de familii din nouă localităţi din judeţul Prahova au rămas fără energie electrică, marţi, după ce mai mulţi copaci sau crengi s-au rupt sub greutatea zăpezii şi au produs avarii în reţeaua de alimentare a Electrica Muntenia Nord. citeşte tot
-
Sute de turişti petrec Ziua Naţională pe pârtie la Azuga sau în parcul de distracţie din Buşteni
Sute de turişti petrec Ziua Naţională pe pârtie la Azuga sau în parcul de distracţie din Buşteni, bucurându-se de primul weekend din acest sezon în care este zăpadă. citeşte tot
-
Trenul regal, în călătorie simbolică prin ţară, de Ziua Naţională - FOTO
Trenul regal a pornit luni din Sinaia, într-o călătorie simbolică spre Bucureşti, cu ocazia Zilei Naţionale a României. La bordul trenului se află membrii Familiei Regale, între care principesa Margareta, principele Radu şi principele Nicolae. citeşte tot
-
Minivacanţa de 1 Decembrie: Ce oferte pot alege turiştii
Turiştii care aleg să petreacă minivacanţa de 1 Decembrie la Predeal şi Braşov au oferte last minute, care includ cină românească, muzică populară sau reduceri la piscină. La Predeal şi Poiana Braşov au fost puse în funcţiune tunurile de zăpadă artificială, ca şi pe Valea Prahovei, la Azuga. citeşte tot
-
Mandate de arestare pentru acţionarii clubului Petrolul Ploieşti în dosarul de evaziune fiscală
Acţionarii clubului Petrolul Ploieşti, fraţii Daniel şi Nicolae Capră, şi Marius Bucuroiu, care este şi directorul general al clubului, au fost arestaţi preventiv, miercuri seară, alături de alte patru persoane, în dosarul în care procurorii DIICOT îi acuză de evaziune fiscală şi spălare de bani. citeşte tot
-
FC Petrolul are datorii de 250.000 euro la firma Consiliului Local Ploieşti care administrează stadionul Ilie Oană
Clubul de fotbal Petrolul Ploieşti are datorii de 250.000 de euro către firma Consiliului Local Ploieşti care administrează stadionul "Ilie Oană”, potrivit unor surse administratorul stadionului urmând să dea în judecată clubul pentru recuperarea debitelor, după ce tentativele de mediere au eşuat. citeşte tot
-
O persoană a murit, alte trei sunt rănite, după ce un microbuz a izbit un copac, apoi a luat foc
O persoană a murit, iar alte trei au fost rănite, miercuri dimineaţă, pe un drum din judeţul Prahova, după ce microbuzul în care se aflau a derapat, cel mai probabil din cauza poleiului, a ieşit de pe carosabil şi s-a izbit de un copac, luând foc. citeşte tot
-
O nouă amânare, a 15-a, în procesul deputatului UDMR Marko Attila Gabor
Curtea de Apel Ploieşti, unde luni a avut loc un nou termen în procesul în care deputatul UDMR Marko Attila Gabor este judecat pentru abuz în serviciu într-un dosar privind restituirea unor imobile, a amânat din nou judecarea cauzei, acordând, pentru a 15-a oară, un nou termen de judecată. citeşte tot
-
Hipodromul din Ploieşti va fi modernizat cu fonduri europene. Investiţia - 15 milioane de euro
Hipodromul din Ploieşti, singura arenă de trap din ţară, lăsat în ruină de autorităţile locale de mai mulţi ani, va fi modernizat cu fonduri europene, contractul de execuţie a lucrărilor, în valoare de 15 milioane euro, fiind semnat joi, iar lucrările urmând să fie executate într-o perioadă de un. citeşte tot
-
Deputat UNPR exclus din partid
UNPR a decis excluderea din partid a deputatului de Prahova Răzvan Tănase, ales sub sigla PPDD şi înscris în UNPR în urmă cu un an, decizia fiind luată din cauza lipsei de activitate politică a parlamentarului. citeşte tot
-
Procurorii DNA au obţinut încuviinţarea CSM pentru propunerea de arestare a judecătorului Toader
Procurorii DNA au solicitati şi au obţinut din partea CSM încuviinţarea pentru propunerea de arestare preventivă a judecătorului Neculae Toader, acuzat de luare de mită şi abuz în serviciu, în dosarul privind retrocedarea a peste 5.000 de hectare de pădure în localitatea buzoiană Gura Teghii. citeşte tot
-
Fostul prefect de Buzău Paul Beganu, reţinut în dosarul privind retrocedarea a 5.000 ha de pădure
Fostul prefect de Buzău Paul Beganu, acuzat de luare de mită, abuz în serviciu, fals intelectual, instigare la fals intelectual şi instigare la dare de mită, a fost reţinut, miercuri noapte, de către procurorii DNA Ploieşti, în acelaşi dosar de corupţie fiind reţinute alte trei persoane. citeşte tot
-
Deputatul liberal Mircea Roşca, cercetat petru fapte de corupţie, a fost reţinut
Deputatul liberal Mircea Roşca, cercetat de către procurorii DNA pentru fapte de corupţie, a fost reţinut, miercuri noapte, după ce a fost audiat peste două ore la sediul DNA Ploieşti, el fiind dus în arestul IPJ Prahova, de la Câmpina, transmite corespondentul MEDIAFAX. citeşte tot