Articolele autorului Departamentul Politic
-
Conducerea Senatului are, luni, în discuţie cererea DNA în cazul lui Florian Bodog
Biroul Permanent al Senatului va lua în discuţie, luni, de la ora 16.00, cererea DNA pentru urmărirea penală a fostului ministru al Sănătăţii Florian Bodog cu privire la săvârşirea infracţiunilor de abuz în serviciu şi fals intelectual. citeşte tot
-
Rareş Bogdan, despre cearta cu Iohannis: Zvonurile, lansate de oameni cu influenţă asupra unui lider de partid. O să îi iau de urechi
Europarlamentarul PNL Rareş Bogdan spune că zvonurile potrivit cărora s-a certat cu preşedintele Klaus Iohannis vin din zona unor oameni apropiaţi de un liderul PNL Ludovic Orban, iar în perioada următoare îi va demasca. citeşte tot
-
Rareş Bogdan, acuzat că face alianţă cu PSD: Un om de dreapta nu se aliază cu unii cu care nu-şi poate face cruce
Europarlamentarul liberal Rareş Bogdan a răspuns duminică reacţiilor negative, potrivit cărora se aliază cu PSD prin susţinerea publică arătată lui Carmen Avram, afirmând că este exclus acest lucru, dar la Bruxelles euroaleşii trebuie să fie uniţi în interesul ţării. citeşte tot
-
Băsescu: Cioloş lucrează pe mandat dat de Macron. Nu are dreptul să gândească
Europarlamentarul Traian Băsescu spune că Dacian Cioloş este doar un executant de mandat al preşedintelui Franţei Emmanuel Macron şi nu are dreptul să gândească singur, susţinând că Macron, dacă nu a reuşit cu reformele în Franţa, nu va reuşi nici la nivelul UE. citeşte tot
-
Codrin Ştefănescu: E Ziua Justiţiei. Aia cu protocoale secrete şi plicuri galbene
Codrin Ştefănescu, fost secretar general al PSD, are o postare critică pe Facebook cu privire la sistemul judiciar, spunând că de Ziua Justiţiei se sărbătoreşte o justiţie în care sunt şantajaţi judecătorii, sunt protocoale secrete şi completuri ilegale. citeşte tot
-
Ludovic Orban va veni, luni, cu propunerile pentru şefia filialelor PNL de sectoare
Preşedintele Ludovic Orban va prezenta liberalilor, în şedinţa de luni a Biroului Executiv de la ora 12.00, propunerile de preşedinţi interimari ai organizaţiilor PNL de sectoare, au precizat surse din partid, pentru MEDIAFAX. citeşte tot
-
Prima femeie intrată în cursa pentru Cotroceni | Ramona Ioana Bruynseels şi-a lansat candidatura la prezidenţiale: România nouă s-a trezit! | FOTO, VIDEO
Prima femeie intrată în cursa pentru Palatul Cotroceni şi-a lansat oficial candidatura duminică, în faţa a 1.000 de oameni. Ramona Ioana Bruynseels, consilier de stat, este candidatul umaniştilor la alegerile prezidenţiale din toamna acestui an. citeşte tot
-
Conflict deschis în PSD | Pleşoianu, noi critici la adresa premierului Dăncilă: Merge cu viteză maximă către râpă. Cum să discute susţinerea lui Kovesi?
Deputatul Liviu Pleşoianu, intrat în cursa pentru desemnarea prezidenţiabilului PSD, o critică pe Viorica Dăncilă, spunând că aceasta "merge către râpă" şi îi cere să îşi amintească de acţiunile Laurei Codruţa Kovesi, atunci când spune că va discuta despre posibila sa susţinere. citeşte tot
-
Viorel Cataramă: Este o înţelegere ocultă între palatele Cotroceni şi Victoria
Viorel Cataramă, preşedintele Dreapta Liberală, transmite într-un comunicat de presă, că formaţiunea pe care o conduce condamnă înţelegerea ocultă dintre palatele Cotroceni şi Victoria, Klaus Iohannis menţinând guvernarea PSD în schimbul susţinerii mascate pentru un nou mandat. citeşte tot
-
Ioan Mircea Paşcu îşi continuă atacul la adresa lui Codrin Ştefănescu: Un traseist "înrăit", exponent al unor interese exterioare
Fostul europarlamentar Ioan Mircea Paşcu îşi continuă atacul la adresa lui Codrin Ştefănescu, spunând că acesta este traseist înrăit, exponent al unor interese exterioare. Paşcu îl îndeamnă să analiza autocritică a rezultatului atât de slab la alegerile de care s-a ocupat. citeşte tot
-
Iohannis, de ziua Justiţiei: E nevoie de o dezbatere autentică despre actualele provocări din sistem
Preşedintele Klaus Iohannis transmite, de ziua Justiţiei, că este nevoie de dezbatere în societate cu privire la provocările din sistem, enumerând încărcătura instanţelor sau lipsa dotărilor logistice. Preşedintele spune că e nevoie şi de acţiuni care să reducă distanţa dintre cetăţean şi instituţii citeşte tot
-
Emil Boc: Măsura privind alegerea preşedintelui de Consiliu Judeţean trebuie dublată de alegeri în două tururi
Primarul oraşului Cluj-Napoca a declarat sâmbătă că alegerea preşedintelui de consiliu judeţean prin vot direct ar trebui dublată şi de alegeri în două tururi pentru administraţiile locale şi judeţene, altfel având avantaj cei care se află în exerciţiu. citeşte tot
-
Primul bloc cu panouri solare în mijlocul Capitalei. "Problemele au fost să obţină semnături"
Liderul PNL Ludovic Orban a relatat sâmbătă, la doua ediţie TNL Tech Hub - Smart Administration, situaţia în care a ajuns un bucureştean, care a vrut să instaleze panouri solare pe bloc, lovindu-se de birocraţie. În cele din urmă omul a reuşit datorită presiunii publice, spune Orban. citeşte tot
-
Emil Boc: Codul Administrativ trebuia promovat prin Parlament / Clujul a pierdut 20 de milioane de euro anul acesta
Fostul premier şi actual primar al oraşului Cluj-Napoca, Emil Boc, a declarat sâmbătă că în opinia sa Codul Administrativ promovat de Guvern este neconstituţional, deoarece prevederile din el depăşesc limitele unei ordonanţe, demersul fiind unul potrivit dacă era o lege în Parlament. Totodată, edilul a declarat că oraşul pe care îl conduce a pierdut 20 de milioane de euro pe execuţie bugetară, sperând ca Executivul să remedieze problema la rectificarea bugetară. citeşte tot
-
Orban: Bucureştiul e departe de o administraţie inteligentă/Boc: La Cluj vrem o primărie fără hârtii
Bucureştiul este departe de ceea ce ar trebui să fie o administraţie inteligentă, a spus Ludovic Orban, liderul PNL, la evenimentul TNL Tech Hub. La aceeaşi acţiune, primarul Clujului Emil Boc a afirmat că speră ca administraţia pe care o conduce să devină una fără hârtii. citeşte tot
-
Rareş Bogdan, către Carmen Avram: Vei avea aliaţi euroaleşii PNL/ Cei doi au obiective comune la Bruxelles: Vom demasca marionetele
Europarlamentarul PSD Carmen Avram a primit susţinerea lui Rareş Bogdan, europarlamentar PNL, legat de mandatul din cadrul Comisiei Agri, spunând că aliaţi îi vor fi cei doi euroaleşi PNL din comisie. Totodată, cei doi par că şi-au dat mâna la Bruxelles, chiar dacă reprezintă PSD, respectiv PNL, spunând că vor demasca marionetele puse în poziţii importante, care reprezintă interesele altor state, nu ale României. citeşte tot
-
Corina Creţu îi răspunde Vioricăi Dăncilă, după criticile aduse foştilor comisari europeni români: Nu am putut să scriu în locul Guvernului proiectele care nu există
Corina Creţu, fost comisar european pe Politică Regională, îi răspunde Vioricăi Dăncilă, care a criticat foştii comisari români pentru că nu au ajutat mai mult ţara, afirmând că nu a putut scrie proiectele în locul Guvernului. citeşte tot
-
Ioan Mircea Paşcu, atac la adresa lui Codrin Ştefănescu: Ordinele pentru slăbirea delegaţiei PSD la Parlamentul European de unde veneau?
Fostul europarlamentar Ioan Mircea Paşcu îl atacă pe fostul secretar general al PSD Codrin Ştefănescu, ce a vorbit de existenţa unei liste negre în partid, spunând că poate reuşeşte să explice încercarea de slăbire a delegaţiei PSD în PE. citeşte tot
-
Cristian Socol, şef al departamentului de politici bugetare PSD, anunţă că se retrage din activitatea politică
Cristian Socol, şeful departamentului pentru politici fiscal-bugetare al PSD, anunţă, printr-o postare pe Facebook, că se retrage după 14 ani de implicare în activitate politică, subliniind că a început, din 2 iulie, un nou capitol. citeşte tot
-
Proiect: 16 august, declarată ziua comemorării martirilor Brâncoveni
Deputatul PNL Daniel Gheorghe a depus un proiect de lege la Senat prin care 16 august să fie declarată ziua de comemorare a martirilor Brâncoveni. În acest sens, Parlamentul, Guvernul, Arcul de Triumf şi Palatul Mogoşoaia vor fi luminate în roşu, între orele 20.00 şi 24.00. citeşte tot
-
USR a sesizat CCR în legătură cu numirea lui Marian Neacşu în funcţia de vicepreşedinte al ANRE
Deputatul USR Cristina Prună a anunţat că a depus o sesizare la CCR privind numirea de către Parlament a lui Marian Neacşu în funcţia de vicepreşedinte al Autorităţii Naţionale de Reglementare în domeniul Energiei (ANRE). citeşte tot
-
Liviu Pleşoianu: Domnule Fifor sunteţi suficient de tare pe picioare încât să mă confruntaţi public?
Liviu Pleşoianu a declarat că Mihai Fifor măsura paşii lui Liviu Dragnea ca nu cumva să calce mai mult sau mai puţin, iar acum îi măsoară pe ai preşedintelui PSD Viorica Dăncilă. Acesta l-a provocat la o confruntare publică pe secretarul general al PSD. citeşte tot
-
Cioloş anunţă că a convenit cu Macron susţinerea lui Kovesi la şefia Parchetului European
Liderul grupului Înnoim Europa Dacian Cioloş a anunţat că a discutat cu preşedintele francez Emmanuel Macron şi a convenit cu acesta să reia procedura nominalizării şefului Parchetului European, pornind de la sprijinul dat de Parlamentul European Laurei Codruţa Kovesi pentru funcţie. citeşte tot
-
Ordonanţa de urgenţă privind Codul administrativ a fost publicată în Monitorul Oficial
Ordonanţa de urgenţă privind Codul administrativ a fost publicată, vineri, în Monitorul Oficial, la 10 zile după ce a fost adoptată de către Guvern. Executivul a adus modificări actului normativ şi săptămâna aceasta. citeşte tot
-
Avocatul Poporului vrea să îşi exprime opinia pe legile despre drepturile cetăţenilor, înaintea adoptării
Avocatul Poporului Renate Weber a declarat că doreşte ca instituţiei să-i fie solicitat punctul de vedere asupra actelor normative care privesc drepturile şi libertăţile cetăţenilor, înainte de adoptarea acestora. citeşte tot