Articolele autorului Departamentul Social - Mediafax
-
Un festival de excepţie al vinului în inima ţării: 60 de producători, la RO-Wine de la Cluj | FOTO
Chios Social Lounge va găzdui pe 26 şi 27 octombrie cea de-a doua ediţie clujeană a RO-Wine I The International Wine Festival of Romania, la care vor participa aproximativ 60 de producători de vin din România, Moldova, Italia, Spania, Franţa, SUA, Uruguay, Argentina şi Noua Zeelandă. citeşte tot
-
Ambulanţă SMURD, implicată într-un accident grav în Capitală: Membrii echipajului, transportaţi la spital
O ambulanţă SMURD aflată în misiune a fost implicată într-un accident rutier, marţi, pe Calea Vitan, din Capitală, membrii echipajului acuzând dureri la mâini şi la picioare, potrivit ISU Bucureşti – Ilfov. citeşte tot
-
ULTIMA ORĂ Lia Savonea anunţă declaraţii în contextul conflictului cu procurorii din CSM
Judecătorul Lia Savonea, preşedintele Consiliului Superior al Magistraturii (CSM), va susţine marţi, la ora 17.00, o declaraţie de presă la sediul Consiliului, potrivit unui anunţ al purtătorului de cuvânt al instituţiei. Secţia pentru procurori a CSM a transmis, marţi, că acuzaţiile preşedintelui CSM Lia Savonea sunt „neprobate şi nefondate la adresa unora din membrii Secţiei pentru procurori”.Reacţia vine după acuzaţiile Liei Savonea în urma constatării faptului că nu a existat cvorum pentru şedinţa de marţi. citeşte tot
-
Credite cu acte false. Suma obţinută ilegal, de la bănci, de o reţea extinsă de persoane/ Percheziţii, în curs
Zeci de percheziţii se desfăşoară, marţi, în Bucureşti şi alte şapte judeţe, la persoane bănuite că au luat credite cu acte false şi au depus declaraţii fiscale false pentru ca cei care se împrumutau să figureze ca angajaţi ai unor firme. Potrivit Poliţiei Capitalei, prejudiciul este de 3,2 mil.lei. citeşte tot
-
Plenul CSM încearcă marţi, pentru a şasea oară, validarea Adinei Florea ca şef al Secţiei de anchetă
Plenul Consiliului Superior al Magistraturii are, marţi, pe ordinea de zi, validarea rezultatelor concursului pentru numirea Adinei Florea ca procuror-şef al Secţiei pentru investigarea infracţiunilor din justiţie (SIIJ). Este pentru a şasea oară când CSM încearcă validarea Adinei Florea la SIIJ. citeşte tot
-
CSM discută din nou marţi cererea lui Gheorghe Stan de a i se rezerva un post la Secţia de anchetă
Plenul Consiliului Superior al Magistraturii (CSM) are, din nou, marţi, pe ordinea de zi, cererea lui Gheorghe Stan de a i se rezerva un post de procuror la Secţia pentru investigarea infracţiunilor din justiţie până la încetarea mandatului de judecător la Curtea Constituţională a României. citeşte tot
-
METEO #azi 8 octombrie 2019: Vreme deosebit de rece. De când cresc temperaturile
Vremea va fi deosebit de rece, anunţă meteorologii care au emis şi o informare fără cod valabilă pentru toată ţara până marţi dimineaţă la ora 10.00 citeşte tot
-
George Copos versus statul român la CEDO. Guvernul este de acord cu o înţelegere amiabilă
CEDO a oferit şansa ca George Copos şi Guvernul să ajungă la o înţelegere în cauza în care afaceristul a dat în judecată statul român după condamnarea definitivă din 2014. Potrivit unor surse judiciare, Guvernul este pregătit să îi ofere lui Copos suma de 7.000 de euro pentru cele suferite. citeşte tot
-
Paul Arne Wagner, jurnalistul german amendat la mitingul din 10 august 2018 din Piaţa Victoriei, a câştigat procesul cu jandarmeria
Jurnalistul german care a fost amendat de jandarmi la protestul din Piaţa Victoriei din 10 august 2018 deoarece nu ar fi avut un comportament adecvat la miting şi nu a dovedit cu un document oficial că este reprezentant al presei a câştigat în instanţă anularea procesului-verbal. citeşte tot
-
Copilul de 10 ani din Capitală, dispărut de mai bine de 24 de ore, a fost găsit într-un centru comercial
Copilul în vârstă de 10 ani, din Capitală, dispărut de mai bine de 24 de ore, a fost găsit, anunţă Poliţia Capitalei. Potrivit unor surse din poliţie, băiatul a fost identificat într-un centru comercial din Bucureşti, jucându-se cu telefoanele mobile dintr-un magazin. citeşte tot
-
Ministrul Justiţiei Ana Birchall îi cere şefei CSM explicaţii cu privire la modificările propuse la legea ANI
Ministrul Justiţiei, Ana Birchall, îi cere preşedintelui CSM, Lia Savonea, să îi comunice „cu celeritate” dacă CSM a primit o sesizare privind modificările propuse legislaţiei ANI şi care a fost temeiul legal şi regulamentar al iniţierii unui astfel de demers. citeşte tot
-
Bogdan Licu îi cere Anei Birchall sprijin pentru a modifica legislaţia privind furtul calificat: Se înregistrează o scădere continuă a numărului inculpaţilor trimişi în judecată
Procurorul general Bogdan Licu a cerut Anei Birchall sprijin pentru a modifica legislaţia astfel încât fapta de furt calificat să fie combătută mai eficient, PICCJ subliniind că solicitarea vine în urma unei analize care arată că posibilitatea împăcării dintre părţi nu reduce infracţionalitatea. citeşte tot
-
Alertă în Capitală. Un copil de 10 ani, dat dispărut. Poliţia cere ajutorul populaţiei pentru a-l găsi - FOTO
Un copil de 10 ani, din Capitală, a dispărut de mai bine de 24 de ore, după ce a plecat de acasă, din Sectorul 5, şi nu a mai revenit. Poliţia face apel la populaţie pentru a-l găsi pe băiat. citeşte tot
-
Incendiu în Sectorul 3 din Capitală, la un service auto
Pompierii intervin pentru stingerea unui incendiu care a izbucnit, luni dimineaţa, la un service auto din Sectorul 3 al Capitalei. Nu s-au înregistrat victime. citeşte tot
-
METEO #azi 7 octombrie 2019: Vreme foarte rece şi temperaturi mai scăzute decât normalul perioadei
Săptămâna începe cu vreme foarte rece, cu temperaturi mai scăzute decât normalul perioadei, cuprinse între 6 şi 19 grade, transmite ANM. citeşte tot
-
CSM discută, din nou, marţi cererea lui Gheorghe Stan de a i se rezerva un post la Secţia specială
Plenul Consiliului Superior al Magistraturii (CSM) are, din nou, marţi, pe ordinea de zi, cererea lui Gheorghe Stan de a i se rezerva un post de procuror la Secţia pentru investigarea infracţiunilor din justiţie până la încetarea mandatului de judecător la Curtea Constituţională a României. citeşte tot
-
Plenul CSM încearcă, din nou, validarea Adinei Florea ca şef al Secţiei speciale
Plenul Consiliului Superior al Magistraturii are, marţi, pe ordinea de zi, validarea rezultatelor concursului pentru numirea Adinei Florea ca procuror-şef al Secţiei pentru investigarea infracţiunilor din justiţie (SIIJ). Este pentru a şasea oară când CSM încearcă validarea Adinei Florea la SIIJ. citeşte tot
-
Atenţie, şoferi: Restricţii în zona Arenei Naţionale din cauza meciului dintre FCSB şi FC Dinamo 1948
Traficul rutier în zona Arenei Naţionale va fi restricţionat sâmbătă, începând cu ora 20.30, pentru desfăşurarea meciului de fotbal dintre Fotbal Club FCSB şi FC Dinamo 1948, anunţă Brigada Rutieră a Capitalei. citeşte tot
-
METEO de weekend, 5 - 6 octombrie 2019: Sfârşit de săptămână cu vreme rece/ Regiunile în care sunt aşteptate ploi şi intensificări ale vântului
Maximele vor fi cuprinse între 10 şi 18 grade Celsius. Cerul va fi noros iar în sud şi sud est va ploua. Spre seară sunt aşteptate ploi, transmit meteorologii. citeşte tot
-
Ce spune Dana Gîrbovan despre numirea Laurei Codruţa Kovesi în funcţia de procuror-şef european
Judecătorul Dana Gîrbovan, preşedinte UNJR, consideră că numirea Laurei Codruţa Kovesi în funcţia de procuror-şef european a fost una politică şi nu a existat o competiţie reală. citeşte tot
-
Dana Gîrbovan, despre decizia CCR: De îndată, în termeni juridici, înseamnă „imediat”
Preşedintele Uniunii Judecătorilor din România, Dana Gîrbovan, a explicat, vineri seara, că încă nu a fost motivat în scris refuzul preşedintelui Klaus Iohannis referitor la respingerea sa pentru portofoliul de la Justiţie. „De îndată înseamnă, în termeni juridici, imediat”, a spus Gîrbovan. citeşte tot
-
Dana Gîrbovan, despre demisia şefului DIICOT: Un precedent periculos
Preşedintele Uniunii Judecătorilor din România (UNJR), Dana Gîrbovan, a declarat, vineri, că demisia şefului DIICOT, Felix Bănilă, la cererea preşedintelui Klaus Iohannis, reprezintă „un precedent periculos”, când în cazuri cu impact mediatic se va putea răspunde în acelaşi fel. citeşte tot
-
Familia Măceşanu a depus cerere de recuzare a procurorilor DIICOT care au instrumentat cazul Caracal
Familia Alexandrei Măceşanu a depus, vineri, prin avocat, o cerere de recuzare a procurorilor DIICOT care s-au ocupat de cazul de la Caracal, considerând că aceştia au fost imparţiali, deoarece aproape toate solicitările familiei de audiere a unor persoane sau de administrare de probe au fost refuzate. citeşte tot
-
Bilanţul West Nile în România: Cinci persoane au murit şi 60 de cazuri de infecţie
Centrul Naţional de Supraveghere şi Control al Bolilor Transmisibile din cadrul Institutului Naţional de Sănătate Publică (INSP) anunţă că în perioada 3 iunie - 3 octombrie 2019 s-au înregistrat 60 de cazuri de infecţie cu virusul West Nile. Cinci persoane au murit din cauza acestui virus. citeşte tot
-
Patriarhia Română vine cu clarificări: Vrem să construim o casă cu arhitectură bisericească, nu un bloc pe Dealul Patriarhiei
Patriarhia Română a transmis, vineri, că există un proiect pentru ridicarea unei case cu şase camere, cu arhitectură bisericească, nu a unui bloc cu trei etaje pe Dealul Patriarhiei. Reacţia, după ce în spaţiul public au apărut informaţii privind blocul ce ar urma să fie construit. citeşte tot