Articolele autorului Florin Ghetau
-
Herta Müller va fi prezentă la ediţia de anul viitor a Festivalului Internaţional de Literatură şi Traducere de la Iaşi
Scriitoarea Herta Müller, care urma să participe, vineri, la o dezbatere în cadrul Serilor FILIT, pe scena Naţionalului ieşean, supusă zilele trecute unei intervenţii chirurgicale în Germania, va fi prezentă la ediţia de anul viitor a festivalului, a anunţat managerul acestuia, Dan Lungu. citeşte tot
-
Predoiu: Unificarea dreptei să se facă în cel mai bun moment. Ar fi o greşeală să oprim PDL din drum
Prim-vicepreşedintele PDL Cătălin Predoiu a declarat, vineri după-amiază, la Iaşi, că "trenul PDL nu poate fi oprit în prima haltă ca să discuţi de fuziune", pentru că pierzi timp în reconstrucţia partidului, adăugând că unificarea dreptei se poate discuta doar după ce PDL va creşte. citeşte tot
-
Predoiu îi îndeamnă pe democrat-liberalii din teritoriu să nu mai aştepte directive de la Bucureşti
Prim-vicepreşedintele PDL Cătălin Predoiu i-a îndemnat pe democrat-liberalii din teritoriu să nu mai aştepte directive de la Bucureşti, precizând că i se ţin teorii că liderii de la centru nu fac suficientă opoziţie, după ce un membru PDL Iaşi a invocat lipsa de combativitate la vârful partidului. citeşte tot
-
O cursă aeriană Iaşi-Bucureşti a avut întârziere de peste trei ore din cauza ceţii de pe Aeroportul Otopeni
Cursa aeriană Iaşi-Bucureşti, care urma să decoleze, vineri, la ora 6.00, a avut o întârziere de peste trei ore, din cauza ceţii de pe Aeroportul Otopeni, o altă cursă tur-retur spre Capitală având o întârziere de aproape o oră. citeşte tot
-
Stelian Tănase spune că a făcut televiziune ca să fie mai bine plătit decât un profesor universitar: "Un scriitor e mai prost plătit ca femeia de serviciu de la un minister"
Scriitorul Stelian Tănase a declarat, în cadrul serilor Festivalului Internaţional de Literatură şi Traducere, că a făcut televiziune ca să fie mai bine plătit decât un profesor universitar, adăugând că "un scriitor e mai prost plătit ca femeia de serviciu de la un minister". citeşte tot
-
Barbu, la deschiderea Festivalului Internaţional de Literatură şi Traducere, Iaşi: Mă bucur să văd că o armată a literelor a ridicat corturi în oraş
Ministrul Culturii, Daniel Barbu, a declarat, miercuri seară, la deschiderea Festivalului Internaţional de Literatură şi Traducere (FILIT) de la Iaşi, că apreciază că "o armată a literelor" a ridicat corturi în centrul oraşului, adăugând că evenimentul este organizat la standarde internaţionale. citeşte tot
-
Procesul de corupţie de la Poliţia Rutieră Iaşi: 11 agenţi, condamnaţi la 3 sau 4 ani de închisoare
Paisprezece poliţişti de la Serviciul Rutier Iaşi trimişi în judecată în noiembrie 2009 pentru luare de mită au fost condamnaţi, miercuri, de judecătorii Tribunalului Iaşi, 11 dintre aceştia primind pedepse cuprinse între trei şi patru ani de închisoare cu executare. citeşte tot
-
Iaşi: Copil de şase ani, găsit pe câmp în stare de hipotermie şi cu alcoolemie de 2,7 grame la mie
Un copil dintr-o comună ieşenă, în vârstă de şase ani, a fost găsit pe câmp, în stare de hipotermie, cu o alcoolemie de 2,7 grame la mie, după ce a băut ţuică şi vin cu văcarul din sat, el fiind adus în stare gravă la Spitalul de Copii "Sfânta Maria" din Iaşi. citeşte tot
-
Tragedie: Un elev de 14 ani, medaliat la olimpiada naţională de informatică, s-a spânzurat în locuinţa sa
Un elev de 14 ani din Iaşi, medaliat la olimpiada naţională de informatică, s-a spânzurat în locuinţa lui, iar motivul pentru care a recurs la acest gest nu este deocamdată cunoscut, colegii băiatului spunând că miercuri, la şcoală, acesta a fost vesel şi nu a dat de înţeles că ar avea vreo problemă citeşte tot
-
Un senator PNL cere demiterea prefectului de Vaslui pentru modul cum a abordat situaţia la Pungeşti
Senatorul PNL Mihaela Popa cere demiterea prefectului de Vaslui, Radu Renga, pentru modul defectuos în care acesta a gestionat situaţia din localitatea vasluiană Pungeşti, adăugând că se comportă ca un prim-secretar care refuză să discute cu protestatarii. citeşte tot
-
Aproximativ 220.000 de persoane au trecut pe la racla cu moaştele Sfintei Cuvioasei Parascheva
Aproximativ 220.000 de persoane au trecut pe la racla cu moaştele Sfintei Cuvioasei Parascheva, în cele cinci zile ale pelerinajului de la Catedrala Mitropolitană din Iaşi, racla urmând să fie reintrodusă în lăcaşul de cult în noaptea de marţi spre miercuri. citeşte tot
-
Ponta, la Iaşi: Uneori e mai mare coada celor care se bagă în faţă decât a celor ce stau la coadă
Premierul Victor Ponta a spus, luni seară, la Iaşi, în cadrul Serii Valorilor, unde sunt premiate personalităţile municipiului, că el nu se aşează niciodată în faţă la moaşte, dar că problema României este că "uneori e mai mare coada celor care se bagă în faţă decât a celor ce stau la coadă". citeşte tot
-
Ponta: Încurajez eforturile pentru a crea o nouă axă spirituală şi culturală Iaşi-Chişinău-Cernăuţi
Premierul Victor Ponta a spus, luni seară, la Iaşi, în cadrul Serii Valorilor, că apreciază şi încurajează eforturile celor care creează o nouă axă spirituală şi culturală Iaşi-Chişinău-Cernăuţi, adăugând că istoria nedreaptă poate fi reparată de oameni inteligenţi, patrioţi şi curajoşi. citeşte tot
-
Premierul Ponta, la slujba de Sfânta Parascheva din Iaşi. Peste 10.000 de persoane la Catedrala Mitropolitană. IPS Teofan: Mulţumesc premierului şi celorlalte oficialităţi prezente
Câteva mii de persoane asistă, luni dimineaţă, la Sfânta Liturghie de la Catedrala Mitropolitană din Iaşi, ceremonia fiind oficiată pe pietonalul Ştefan cel Mare, în faţa bisericii fiind peste 25.000 de pelerini care aşteaptă la rând pentru a ajunge la racla cu moaştele Sfintei Cuvioase Parascheva. Premierul Victor Ponta participă la Sfânta Liturghie, la sosire el fiind aplaudat de câţiva oameni, în timp ce din mulţime i s-a strigat "Măriţi pensiile". citeşte tot
-
Rovana Plumb a pregătit sarmale pentru pelerinii de la Iaşi: "Am venit din spirit de solidaritate" - GALERIE FOTO
Ministrul Mediului, Rovana Plumb, a participat sâmbătă seară, la Cantina de Ajutor Social din Iaşi, la pregătirea sarmalelor ce vor fi oferite luni pelerinilor după Sfânta Liturghie de la Catedrala Mitropolitană, precizând că nu a mai făcut sarmale de la Crăciun. citeşte tot
-
Ponta la Iaşi, la gazoduct: Se lucrează, nu e important dacă se termină în decembrie sau februarie
Premierul Victor Ponta a declarat, pe şantierul gazoductului Iaşi-Ungheni, la ieşirea din Vulturi (Iaşi), că este mulţumit de stadiul lucrărilor şi că graficul se respectă, spunând că nu are importanţă dacă se termină în decembrie sau februarie, importantă fiind "valoarea pe structura de energie". citeşte tot
-
Peste 40.000 de pelerini la Catedrala Mitropolitană din Iaşi, la moaştele Sfintei Parascheva
Peste 40.000 de pelerini aşteaptă la coadă, sâmbătă dimineaţă, la Catedrala Mitropolitană din Iaşi, pentru a se închina la moaştele Sfintei Parascheva şi ale Sfântului Simeon, rândul credincioşilor întinzându-se pe o lungime de aproximativ trei kilometri. citeşte tot
-
Dragnea, la moaştele Sfintei Parascheva: M-am rugat pentru cei care au gândit rău cu dosarul ăla
Vicepremierul Liviu Dragnea a declarat, vineri seară, la Iaşi, după ce s-a închinat la moaştele Sfintei Parascheva, că s-a rugat pentru cei care "au gândit rău" cu dosarul în care a fost trimis în judecată de DNA, el participând, ulterior, la o procesiune religioasă pe străzile oraşului. citeşte tot
-
Fenechiu: La biserică prefer să merg singur sau cu familia, nu să mă urc pe scenă
Liderul PNL Iaşi, Relu Fenechiu, spune că nu va urca, luni, pe scenă la Sfânta Liturghie de la Catedrala Mitropolitană din Iaşi, dar că nu îi condamnă pe politicienii care o vor face, explicând că "fiecare îşi stabileşte strategia de imagine aşa cum consideră". citeşte tot
-
O sarma uriaşă va fi oferită pelerinilor după Liturghia de la Iaşi
O sarma uriaşă, formată din 800 de sarmale, va fi oferită pelerinilor, luni, după Sfânta Liturghie de la Catedrala Mitropolitană din Iaşi, Primăria estimând că în total vor fi preparate 65.000 de sarmale, care vor fi împărţite credincioşilor. citeşte tot
-
Ponta, Dragnea şi Chiţoiu vor participa luni la Liturghia de Sfânta Parascheva, la Iaşi
Premierul Victor Ponta, însoţit de vicepremierii Liviu Dragnea şi Daniel Chiţoiu, vor participa, luni la Sfânta Liturghie de la Catedrala Mitropolitană din Iaşi, prilejuită de Hramul Sfintei Cuvioase Parascheva, a anunţat, joi, primarul Iaşiului, Gheorghe Nichita. citeşte tot
-
Medicul Raed Arafat şi regizoarea Beatrice Rancea vor primi titlul de cetăţean de onoare al Iaşiului
Medicul Raed Arafat, regizoarea Beatrice Rancea şi academicianul Bogdan Simionescu vor primi titlul de cetăţean de onoare al Iaşiului, luni, în cadrul Serii Valorilor, eveniment organizat cu prilejul Zilelor oraşului. citeşte tot
-
Iaşi: Peste 250.000 de pelerini din întreaga ţară, aşteptaţi la moaştele Sfintei Cuvioase Parascheva
Peste 250.000 de pelerini din întreaga ţară sunt aşteptaţi în următoarele zile la Iaşi, pentru a se închina la moaştele Sfintei Cuvioase Parascheva, care vor fi scoase, vineri dimineaţă, din incinta Catedralei Mitropolitane, iar apoi vor fi depuse într-un baldachin, în curtea lăcaşului de cult. citeşte tot
-
Luptătorul de K1 Cătălin Moroşanu, desemnat şeful organizaţiei de tineret a PDL Iaşi
Luptătorul de K1 Cătălin Moroşanu a fost desemnat şeful organizaţiei de tineret a filialei judeţene a PDL Iaşi, sportivul afirmând că politica i-a intrat în sânge, după ce anul trecut a fost ales consilier judeţean pe listele democrat-liberalilor. citeşte tot
-
Organe ale fostului campion de atletism mort vineri, prelevate de medici din Iaşi şi Bucureşti
Cei doi rinichi şi corneele fostului campion de atletism Ştefan Pavel, decedat vineri seară la Iaşi, au fost prelevate de către medici din Iaşi şi Bucureşti, unul dintre rinichi fiind dus la un spital din Capitală, iar celelalte trei organe ajungând la pacienţi din Iaşi şi Vaslui. citeşte tot