Articolele autorului Florin Ghetau
-
Fost campion naţional la atletism, în comă la spital de zece zile în urma unei altercaţii
Un tânăr de 26 de ani se află internat în comă la Spitalul de Neurochirurgie din Iaşi, unde a fost adus acum zece zile, după ce a căzut şi s-a lovit la cap, în urma unei altercaţii în faţa unul local din municipiu, transmite corespondentul MEDIAFAX. citeşte tot
-
Proteste faţă de proiectul de la Roşia Montană şi la Alba Iulia, Câmpeni şi Iaşi
Câteva sute de persoane care se opun proiectului minier de la Roşia Montană au protestat, duminică seară, şi la Alba Iulia, Câmpeni şi Iaşi, transmit corespondenţii MEDIAFAX. citeşte tot
-
Iaşi: Prefectul cere amendarea organizatorilor protestelor faţă de proiectul de la Roşia Montană
Prefectul judeţului Iaşi, Romeo Olteanu, a solicitat Jandarmeriei să-i amendeze pe organizatorii protestelor faţă de proiectul de la Roşia Montană, pe motiv că manifestanţii blochează drumurile, adăugând că acest lucru nu poate rămâne fără consecinţe. citeşte tot
-
Copil de 2 ani, spitalizat după ce a băut soluţie de curăţat, la grădiniţă. Unitatea riscă să fie închisă pentru că nu are autorizaţie de funcţionare
Un copil de doi ani este internat după ce a băut o soluţie pentru curăţenie, la o grădiniţă privată din Iaşi, conducerea unităţii afirmând că incidentul a avut loc la finalul programului, când mama l-a trimis pe băiat la vestiar să ia sticla de ceai, iar acesta a luat din greşeală un alt recipient. citeşte tot
-
Şapte parlamentari PNL Iaşi, între care Fenechiu, au semnat memoriul privind autostrada Iaşi-Tg Mureş
Şapte parlamentari PNL din Iaşi, între care şi deputatul Relu Fenechiu, au semnat memoriul iniţiat de deputatul PDL Petru Movilă, prin care acesta solicită premierului Victor Ponta includerea proiectului autostrăzii Iaşi-Târgu Mureş pe lista de priorităţi a Guvernului, pentru perioada 2014-2020. citeşte tot
-
Preşedintele Băsescu spune că i-a trimis lui Ponta o felicitare şi crini, de ziua acestuia. Reacţia lui Crin Antonescu
Preşedintele Traian Băsescu a declarat, vineri, că l-a felicitat pe premierul Victor Ponta de ziua lui de naştere şi că i-a trimis un buchet de flori, iar întrebat ce flori i-a trimis, şeful statului a spus: "Ei, nu ştiu, întrebaţi-l. Crini". citeşte tot
-
Băsescu: Îmi pare rău că Ponta şi Leancă au fost la un spectacol public la Ungheni, la gazoduct
Preşedintele Traian Băsescu a spus, vineri, că "poţi face spectacol" cu mineri la Roşia Montană, dar nu şi pe şantierul gazoductului Iaşi-Ungheni, şi că îi pare rău că "Ponta şi Leancă au fost la un spectacol public", referindu-se la prezenţa acestora la ceremonia de inaugurare a gazoductului. citeşte tot
-
Primarul din Iaşi: În locul teilor nu vor fi plantaţi copaci înalţi. A fost amenajat pietonal pentru spectacole
Primarul Iaşiului, Gheorghe Nichita, a afirmat, joi, că există ieşeni care blamează tot ce se petrece în oraş, el afirmând că nu vor fi replantaţi copaci înalţi în centrul municipiului în locul teilor tăiaţi la începutul anului întrucât a fost un amenajat un pietonal unde vor avea loc spectacole. citeşte tot
-
Adomniţei: Miniştrii Guvernului Ponta să ţină cont de problemele locale când ajung în teritoriu
Preşedintele Consiliului Judeţean (CJ) Iaşi, liberalul Cristian Adomniţei, a declarat, marţi, că miniştrii Guvernului Ponta nu sunt "nici portari, şi nici şoferi" şi că atunci când ajung în teritoriu trebuie să ţină cont de problemele locale, nu de temele cu care ei vin de la Bucureşti. citeşte tot
-
ACCIDENT la Iaşi: Un mort şi trei răniţi, după ce o maşină a intrat într-un autotren, iar acesta într-o căruţă
O persoană a murit, iar trei au fost rănite într-un accident rutier, petrecut, marţi, pe drumul european 583, în dreptul localităţii ieşene Mirceşti, după ce şoferul unui autoturism a pierdut controlul volanului şi s-a ciocnit cu un autotren, care la rândul său a lovit o căruţă. citeşte tot
-
Astărăstoaie cere ministrului Sănătăţii să prezinte în Guvern problemele reale din sistemul sanitar
Şeful Colegiului Medicilor din România, Vasile Astărăstoae, îi cere ministrului Sănătăţii, Eugen Nicolăescu, să prezinte în Guvern problemele reale din sistemul sanitar şi să solicite finanţare adecvată, Nicolăescu replicând: "Veţi vedea poziţia mea când se vor desecretiza stenogramele Guvernului". citeşte tot
-
ACCIDENT GRAV la Iaşi: Unsprezece morţi după ce maşina în care se aflau a fost lovită de un tren
Cele două persoane rănite grav în accidentul produs în judeţul Iaşi, un copil de 14 ani şi un tânăr de 26 de ani, au murit, duminică seară, la spital, numărul persoanelor decedate ajungând astfel la 11. citeşte tot
-
Alte şapte BOMBE de aviaţie din timpul războiului, găsite la aeroportul din Iaşi
Alte şapte bombe de aviaţie din timpul celui de-al doilea război mondial au fost descoperite, joi, pe şantierul de la aeroportul din Iaşi, numărul total al proiectilelor descoperite în această săptămână în zona în care au loc lucrări la noua pistă a aeroportului ajungând la 15. citeşte tot
-
Opt BOMBE de aviaţie, găsite pe şantierul Aeroportului Iaşi
Opt bombe de aviaţie din cel de-al doilea război mondial au fost găsite pe şantierul unde au loc săpături pentru noua pistă a Aeroportului Iaşi, ultimele şase proiectile fiind descoperite miercuri, transmite corespondentul MEDIAFAX. citeşte tot
-
Finanţare din bani europeni pentru un proiect privind traficul în Iaşi
Şefii primăriei ieşene au semnat, marţi, contractul de finanţare din bani europeni al proiectului "Sistem de Management de Trafic în municipiul Iaşi", în valoare de 69,6 milioane de lei, fără TVA, în oraş urmând a fi montate, între altele, 1.240 de semafoare şi 2.000 de indicatoare noi. citeşte tot
-
Anchetă în cazul unei foste voluntare a unei fundaţii, care şi-a însuşit donaţii pentru bebeluşi
Poliţiştii ieşeni au declanşat cercetări în cazul unei foste voluntare a unei fundaţii din Iaşi, care şi-a însuşit mai multe donaţii făcute de diverse persoane, inclusiv din străinătate, pentru bebeluşii internaţi în clinica de recuperare pediatrică a Spitalului "Sfânta Maria" din Iaşi. citeşte tot
-
Şapte răniţi după ce autocarul în care erau a fost lovit de un buştean căzut dintr-un camion
Şapte persoane din Ucraina au fost rănite, între care trei sunt în stare gravă, după ce autocarul în care se aflau a fost lovit de un buştean căzut dintr-un autocamion, incidentul petrecându-se sâmbătă seară, în dreptul localităţii ieşene Mirosloveşti. citeşte tot
-
Primăria Iaşi va cumpăra 40 de autobuze second-hand. Cât vor costa şi pe unde vor circula
Primăria Iaşi va cumpăra 40 de autobuze second-hand, care vor fi puse în circulaţie pe traseele tramvaielor unde vor fi deschise şantiere pentru modernizarea căii de rulare, municipalitatea alocând în acest sens 3,3 milioane de lei fără TVA. citeşte tot
-
Nichita: Cred că cel mai periculos subiect este să faci regiuni pe criterii istorice
Vicepreşedintele PSD Gheorghe Nichita susţine că este periculos ca regionalizarea să se facă pe criterii istorice, pentru că asta înseamnă "fărâmiţarea" României, susţinând că nu este de acord cu înfiinţarea regiunii Bucovina, temă invocată de liderii politici suceveni. citeşte tot
-
Raed Arafat: Încă un elicopter SMURD va fi adus la Iaşi. El va deservi cinci judeţe din România şi Republica Moldova
Secretarul de stat în Ministerul Sănătăţii Raed Arafat a anunţat, joi, că la Iaşi va fi adus un al doilea elicopter SMURD, care va deservi cinci judeţe din România şi Republica Moldova, în cadrul unui proiect cu finanţare europeană, în valoare de aproximativ 6,6 milioane de euro. citeşte tot
-
Un copil de şapte ani a murit după ce un mal de pământ s-a prăbuşit peste el
Un copil în vârstă de şapte ani, din localitatea ieşeană Ruginoasa, a murit, miercuri după-amiază, după ce un mal de pământ s-a prăbuşit peste el, medicii încercând timp de o oră resuscitarea băiatului. citeşte tot
-
Deputatul PPDD Daniel Oajdea, implicat într-un accident: O tânără a fost rănită după ce deputatul a intrat cu maşina într-un copac
Deputatul PPDD Daniel Oajdea a fost implicat, miercuri la prânz, într-un accident rutier, după ce parlamentarul a pierdut controlul volanului, iar maşina a intrat într-un copac, o tânără aflată în autoturism fiind rănită uşor. citeşte tot
-
Eugen Tomac: Se vor alătura parlamentari la Partidul Mişcarea Populară. Obiectivul este să constituim filiale în toată ţara
Liderul Partidului Mişcarea Populară, Eugen Tomac, a afirmat, luni, la Iaşi, că din toamnă mai mulţi parlamentari se vor alătura formaţiunii, precizând că scopul partidului nu este neapărat formarea de grupuri parlamentare, ci constituirea de filiale în ţară, până la înregistrarea PMP la Tribunal. citeşte tot
-
Lăzăroiu: La Miami pe plajă nu e doar domnul Ponta, mai e un domn, Antonescu. Cine ştie ce pun la cale?
Consilierul prezidenţial Sebastian Lăzăroiu a declarat, luni, la Iaşi, că "pe plaja din Miami nu se află doar Victor Ponta, ci şi liderul PNL Crin Antonescu", susţinând că aceştia "pun ceva la cale, poate o rocadă preşedinte-premier", pentru că nu s-ar fi dus degeaba aşa departe. citeşte tot
-
Lăzăroiu, despre Guvernul USL: Va avea probleme mari din toamnă. S-ar putea să avem un alt cabinet
Consilierul prezidenţial Sebastian Lăzăroiu, unul dintre fondatorii fundaţiei Mişcarea Populară, a declarat, luni, la Iaşi, că Guvernul USL va avea "mari probleme" din toamnă, inclusiv cu proprii parlamentari, şi că nu este exclusă formarea unui nou cabinet. citeşte tot