Articolele autorului Gaidau Ion
-
Incendii devastatoare ameninţă în continuare numeroase locuinţe din California
Incendii devastatoare ameninţau joi numeroase case din sudul Californiei, unde mii de persoane au fost nevoite să-şi părăsească locuinţele în faţa extinderii rapide a flăcărilor din cauza rafalelor puternice de vânt, potrivit autorităţilor, citate de AFP. citeşte tot
-
Aproape 250 de persoane au fost reţinute la Bruxelles, în cursul unei manifestaţii împotriva acordului de liber-schimb între UE şi SUA
Aproape 250 de persoane, printre care trei deputaţi ecologişti, au fost reţinute joi, la Bruxelles, în cursul unei manifestaţii împotriva acordului de liber-schimb negociat între Uniunea Europeană (UE) şi Statele Unite, au anunţat organizatorii reuniunii. citeşte tot
-
O navă franceză de recunoaştere a intrat în Marea Neagră
O navă franceză de recunoaştere a intrat joi în Marea Neagră, în scopul consolidării prezenţei internaţionale în regiune în contextul agravării tensiunilor în Ucraina, a anunţat pentru AFP o sursă diplomatică, confirmând informaţii transmise de o agenţie de presă din Bulgaria. citeşte tot
-
Robert Fico: Vladimir Putin este pregătit să întrerupă livrările de gaze către Europa via Ucraina
Preşedintele rus, Vladimir Putin, s-a declarat pregătit să întrerupă livrările de gaze către Europa via Ucraina dacă Kievul nu îşi plăteşte factura, a declarat joi, la Bratislava, premierul slovac, Robert Fico, după întrevederea cu secretarul general NATO, Anders Fogh Rasmussen. citeşte tot
-
Ban Ki-moon va efectua o vizită în China începând de la 17 mai
Secretarul general al Naţiunilor Unite, Ban Ki-moon, va efectua o vizită în China începând de la 17 mai pentru a participa la o conferinţă internaţională şi pentru a evoca rolul gigantului asiatic în lupta împotriva încălzirii climatice, a anunţat miercuri ONU. citeşte tot
-
Bill Clinton: Soţia mea, Hillary, este într-o formă mai bună decât mine
Fostul preşedinte american Bill Clinton i-a ironizat miercuri pe republicanii care îşi exprimă îndoieli în legătură cu starea de sănătate a soţiei sale, Hillary, oferind asigurări că ea este într-o formă mult mai bună decât el, în pofida comoţiei cerebrale suferite în 2012. citeşte tot
-
TRAGEDIE în Turcia: Bilanţul exploziei din mina de la Soma a ajuns la 282 de morţi - FOTO, VIDEO
Sute de persoane au murit sau au rămas blocate în subteran în urma unei explozii produse într-o mină de cărbune din vestul Turciei, a anunţat miercuri ministrul turc al Energiei. Potrivit ultimului bilanţ al autorităţilor, 282 de persoane şi-au pierdut viaţa în acest accident. citeşte tot
-
Ministru britanic: Preşedintele Nigeriei exclude eliberarea de prizonieri în schimbul elevelor răpite
Preşedintele Nigeriei, Goodluck Jonathan, a exclus eliberarea prizonierilor Boko Haram în schimbul celor 223 de eleve răpite de această grupare islamistă, a declarat miercuri un ministru britanic, citat de AFP. citeşte tot
-
INCENDII în California: Mii de persoane au fost evacuate
Mii de persoane au fost nevoite să-şi părăsească propriile locuinţe, în sudul Californiei, din cauza unor incendii de amploare, care, totodată, au condus miercuri la evacuarea parţială a unei baze militare şi a unui parc de distracţii. citeşte tot
-
STUDIU: Grupările teroriste sunt tot mai prezente pe Internet
Grupările teroriste au devenit în cursul ultimilor ani tot mai prezente pe Internet, în special pe reţelele de socializare, esenţiale în vederea recrutării, transmiterii informaţiilor sau formării membrilor lor, relevă un studiu publicat miercuri. citeşte tot
-
Un sindicat principal din Turcia face apel la grevă începând de joi, după accidentul minier
Confederaţa sindicală a salariaţilor din sectorul public turc (KESK) a anunţat miercuri seara că va intra în "grevă", joi, în semn de protest faţă de producerea accidentului minier de la Soma, soldat cu 274 de morţi, potrivit unui ultim bilanţ oficial provizoriu, relatează AFP. citeşte tot
-
Secretarul american al Apărării a sosit în vizită în Israel
Secretarul american al Apărării, Chuck Hagel, a sosit miercuri seara în Israel pentru o vizită de două zile consacrată securităţii regionale şi cooperării bilaterale, a anunţat ambasada Statelor Unite. citeşte tot
-
Kerry şi Abbas s-au întâlnit la Londra, pentru prima dată după eşuarea negocierilor de pace
Secretarul de Stat american, John Kerry, s-a întâlnit miercuri, la Londra, cu preşedintele palestinian, Mahmoud Abbas, pentru prima dată după eşuarea, în aprilie, a negocierilor între Israel şi palestinieni. citeşte tot
-
Manifestanţi proruşi au perturbat un miting al cancelarului german Angela Merkel
Un miting al cancelarului german Angela Merkel, organizat la Berlin în cadrul campaniei pentru alegerile europene, a fost perturbat, miercuri, de aproximativ o sută manifestanţi proruşi, a constatat un jurnalist. citeşte tot
-
Barack Obama s-a întâlnit cu liderul opoziţiei siriene
Preşedintele american Barack Obama s-a întâlnit cu şeful opoziţiei siriene Ahmad Jarba, a anunţat Casa Albă într-un comunicat în care nu s-a făcut nicio referire la armele cerute de rebeliune Washingtonului pentru a lupta împotriva regimului lui Bashar al-Assad. citeşte tot
-
Autoritatea Palestiniană solicită ca evreii extremişti să fie clasificaţi drept "terorişti"
Autoritatea Palestiniană a îndemnat comunitatea internaţională să-i includă pe evreii extremişti, aflaţi la originea unui val de atacuri cu caracter rasist în Cisiordania, în rândul "grupărilor teroriste". citeşte tot
-
Shimon Peres şi-a exprimat speranţa că negocierile de pace israeliano-palestiniene vor fi reluate
Preşedintele israelian Shimon Peres a spus marţi că speră în reluarea negocierilor de pace între statul evreu şi palestinieni, suspendate în aprilie. citeşte tot
-
Angela Merkel: Violenţa va fi exclusă de la mesele rotunde pe tema viitorului Ucrainei
Cancelarul german Angela Merkel a apreciat marţi că "mesele rotunde" pe tema viitorului Ucrainei ar trebui să fie mai largi şi mai reprezentative, dând asigurări, totodată, că violenţa va fi exclusă. citeşte tot
-
Martin Schulz şi Jean-Claude Juncker se opun negocierii Tratatului de Liber-Schimb Transatlantic chiar înainte de alegerile europene
Cei doi principali candidaţi la Preşedinţia Comisiei Europene (CE), Martin Schulz şi Jean-Claude Juncker, au criticat, marţi, continuarea discuţiilor cu privire la viitorul Tratat de Liber-Schimb Transatlantic (TTIP) chiar înainte de desfăşurarea alegerilor europene de la 25 mai. citeşte tot
-
O jurnalistă de origine franceză a fost ucisă în Republica Centrafricană
O fotojurnalistă de origine franceză, Camille Lepage, a fost ucisă în timp ce efectua un reportaj în Republica Centrafricană, a anunţat marţi într-un comunicat preşedintele francez, François Hollande. citeşte tot
-
Polonia avertizează în privinţa "prăbuşirii" Ucrainei
Polonia a avertizat marţi în privinţa "prăbuşirii" Ucrainei în cazul în care alegerile prezidenţiale de la 25 mai nu se vor desfăşura în mod normal. citeşte tot
-
Islanda amână retragerea candidaturii de aderare la Uniunea Europeană
Guvernul de la Reykjavik a anunţat luni că a amânat până la toamnă proiectul controversat de retragere a candidaturii de aderare a Islandei la Uniunea Europeană (UE). citeşte tot
-
Norvegiana Kristin Lund, prima femeie care va conduce forţe ONU de menţinere a păcii
Secretarul general ONU Ban Ki-moon a numit o norvegiană, pe generalul de divizie Kristin Lund, la conducerea Forţelor Naţiunilor Unite de Menţinerea Păcii în Cipru (UNFICYP), a anunţat luni ONU. citeşte tot
-
Washingtonul se opune în continuare ca Parisul să vândă nave de război Moscovei
Statele Unite au reafirmat luni că se opun ca Franţa să vândă Rusiei două nave militare, în timp ce ministrul francez de Externe, Laurent Fabius, a sugerat că acest contract va fi suspendat în cazul adoptării de noi sancţiuni împotriva Moscovei. citeşte tot
-
Franţa propune sesizarea CPI pentru crimele de război şi împotriva umanităţii comise în Siria
Franţa a propus luni la Consiliul de Securitate ONU sesizarea Curţii Penale Internaţionale (CPI) pentru crimele de război şi împotriva umanităţii comise în Siria atât de regim, cât şi de grupările armate de opoziţie. citeşte tot