Articolele autorului Iulian Moşneagu
-
Un comisar european avertizează Washingtonul: Subvenţiile ecologice ale lui Biden se pot întoarce împotriva UE. Companiile europene ar fi trimise în braţele Beijingului
Planul masiv de subvenţii ecologice al Americii riscă să se întoarcă împotriva Europei, conducând companiile europene mai aproape de China, a avertizat un înalt responsabil politic al UE, care a declarat că este puţin probabil ca discuţiile cu administraţia Biden să rezolve toate problemele pe care Europa le are cu această legislaţie. citeşte tot
-
Pieţele europene se pregătesc să înregistreze cel mai prost an din 2018 încoace. Inflaţia şi războiul din Ucraina sunt principalele motive
Pieţele europene se îndreaptă spre cel mai prost an din 2018 încoace, în condiţiile în care războiul Rusiei în Ucraina, inflaţia ridicată şi înăsprirea politicii monetare au afectat activele de risc din întreaga lume. citeşte tot
-
Ministrul de Externe al Turciei, ameninţare directă la adresa Greciei: "Nu se va sfârşi bine pentru voi"
Ministrul turc de externe, Mevlüt Çavuşoğlu, a ameninţat joi Grecia cu represalii dacă Atena va proceda la orice extindere a apelor sale teritoriale în Marea Egee, afirmând că aceasta va fi considerată în continuare un motiv care să justifice o acţiune militară. citeşte tot
-
Maia Sandu este optimistă. Ea speră că Republica Moldova va adera la Uniunea Europeană înainte de 2030
Preşedinta Maia Sandu, aleasă în 2020 pe o platformă proeuropeană şi anticorupţie, şi-a exprimat joi speranţa că Republica Moldova, afectată de criză, va adera la Uniunea Europeană înainte de 2030. citeşte tot
- Războiul din Ucraina, ziua 309. Italia este pregătită să devină un garant al păcii între Ucraina şi Rusia / Ploaie de rachete în Kiev şi în Herson: peste 120! / Lvov, cel mai mare oraş din vestul Ucrainei, lăsat în beznă / Războiul este într-o fază moartă, spune şeful serviciilor de informaţii ucrainene / SUA confirmă: Rusia este blocată la Bahmut / Putin apelează la Xi
- Exxon deschide un proces împotriva UE. Gigantul petrolier american dă în judecată Consiliul European din cauza taxelor pe veniturile excepţionale din energie
-
Lavrov: Moscova îşi va atinge "cu răbdare" obiectivele din Ucraina / Ministrul de Externe al Rusiei susţine că Occidentul a declanşat războiul
Ministrul de Externe al Rusiei, Serghei Lavrov, a declarat miercuri că este convins că Moscova îşi va atinge obiectivele în Ucraina datorită "răbdării" şi "perseverenţei". citeşte tot
- Războiul din Ucraina, ziua 308. Lupte intense în sudul şi estul ţării. Bombardamente masive în regiunea Herson / Blinken promite că Occidentul va repara, înlocui şi apăra infrastructura energetică a Ucrainei / Numărul întreruperilor de curent este în scădere
-
Măsură populistă înainte de alegeri. Erdogan elimină cerinţa privind vârsta de pensionare
Preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan a eliminat miercuri cerinţa privind vârsta minimă de pensionare, într-o măsură care permite unui număr de peste două milioane de persoane să se pensioneze imediat, cu mai puţin de şase luni înainte de alegeri. citeşte tot
- Sute de lilieci din Texas au intrat în şoc hipotermic din cauza gerului din SUA. Au fost salvaţi cu ajutorul incubatoarelor
-
Finlanda mizează pe un terminal GNL plutitor pentru a înlocui gazul rusesc. Gazprom a oprit exporturile după ce Helsinkiul a refuzat să plătească în ruble
Primul terminal plutitor de gaze naturale lichefiate din Finlanda a fost ancorat miercuri în portul Inkoo, în sudul ţării, unde va furniza gaze ţării nordice, care a fost izolată de importurile de gaze ruseşti la începutul acestui an, pe fondul războiului din Ucraina. citeşte tot
- Putin, comparat cu Sauron din "Stăpânul Inelelor". Preşedintele Rusiei le-a oferit liderilor CSI "inelele puterii". Explicaţia Kremlinului
- Cele zece "profeţii" ale lui Dmitri Medvedev pentru anul 2023: Război civil în SUA, prăbuşirea UE, Polonia şi Ungaria ocupă vestul Ucrainei
-
Rusia ameninţă că va bloca vânzările de petrol către ţările care respectă plafonul de preţ adoptat de UE. Moscova este pregătită şi să scadă producţia
Un nou decret al Kremlinului va interzice vânzările de petrol şi produse petroliere către "entităţi juridice care cer respectarea în contracte a plafonului de preţ introdus de Uniunea Europeană", a declarat vineri vicepremierul rus Alexander Novak pentru presa rusă. citeşte tot
-
Meta, compania care deţine Facebook, va plăti 725 de milioane de dolari pentru a soluţiona scandalul Cambridge Analytica
Compania-mamă a Facebook, Meta, a acceptat o înţelegere de 725 de milioane de dolari în procesul colectiv din Statele Unite, în care este acuzată că a permis unor terţi să acceseze datele personale ale utilizatorilor. citeşte tot
-
Un politician rus cere anchetarea lui Putin. Preşedintele Rusiei a folosit cuvântul "război" pentru a descrie conflictul din Ucraina
Un politician din Sankt Petersburg a cerut procurorilor să-l ancheteze pe preşedintele rus Vladimir Putin pentru că a folosit cuvântul "război" pentru a descrie conflictul din Ucraina, acuzându-l pe şeful Kremlinului că şi-a încălcat propria lege. citeşte tot
-
Semn de răcire a relaţiei dintre Rusia şi China. Ministrul chinez de Externe spune în ce tabără se află Beijingul în războiul din Ucraina într-o convorbire cu omologul american
Beijingul "a stat întotdeauna de partea păcii şi de partea Cartei ONU" când vine vorba de "problema Ucrainei", i-a spus ministrul chinez de Externe Wang Yi omologului său american Antony Blinken într-o convorbire telefonică în cursul nopţii, potrivit unui raport al Beijingului privind discuţia. citeşte tot
-
Compania-mamă a TikTok recunoaşte că a accesat datele unor jurnalişti: "Acest lucru este inacceptabil"
Compania mamă a TikTok, ByteDance, a concediat patru angajaţi care au accesat în mod necorespunzător datele personale a doi jurnalişti de pe platformă, a confirmat joi pentru CNN purtătorul de cuvânt al TikTok, Brooke Oberwetter. citeşte tot
- Viktor Orban critică Bruxelles-ul în contextul scandalului "Qatargate". El cere desfiinţarea Parlamentului European
- Un incendiu a izbucnit la bordul singurului portavion al Rusiei. 20 de persoane au fost evacuate
-
Singurul parteneriat pe care UE, SUA şi Rusia nu îl pot rupe: fuziunea nucleară. Eliminarea Moscovei din proiectul ITER ar irosi miliarde de dolari
Invazia brutală a Ucrainei de către Rusia a rupt legăturile Moscovei cu UE şi SUA în toate domeniile, de la energie la comerţ şi călătorii, dar există un parteneriat de care nu pot scăpa. citeşte tot
-
Obiectivul Germaniei de a avea 15 milioane de vehicule electrice până în 2030 este un "vis imposibil"
În urmă cu un an, Germania s-a angajat să aibă 15 milioane de vehicule electrice până în 2030, dar este probabil să nu se ajungă la acest obiectiv, potrivit experţilor care avertizează că reducerea subvenţiilor şi blocajele din producţie vor încetini vânzările. citeşte tot
-
Dmitri Medvedev s-a întâlnit cu Xi Jinping la Beijing. Cei doi au discutat despre parteneriatul Rusia-China şi războiul din Ucraina
Fostul preşedinte al Rusiei, Dmitri Medvedev a întreprins o călătorie surpriză la Beijing şi a purtat discuţii cu preşedintele chinez Xi Jinping, în timpul cărora a declarat că au discutat despre conflictul din Ucraina. citeşte tot
-
Talibanii interzic accesul femeilor la învăţământul universitar în Afganistan
Marţi, conducătorii talibani din Afganistan au interzis femeilor să mai frecventeze universităţile, cu efect imediat, în cadrul celui mai recent edict de reprimare a drepturilor şi libertăţilor femeilor. citeşte tot
-
Clasa socială este cea mai mare barieră în calea avansării în carieră - studiu
Mediul socio-economic are cel mai puternic efect asupra progresului profesional al unei persoane, în comparaţie cu orice altă caracteristică de diversitate, potrivit unui studiu inovator publicat de KPMG UK. citeşte tot