Articolele autorului Laura Mitran
-
INCENDIU CONFORT CITY - 48 de apartamente noi în complex, pentru cei afectaţi de incendiu
Primarul din Popeşti-Leordeni, Petre Iacob, a declarat, pentru MEDIAFAX, că săptămâna aceasta vor fi mutaţi în apartamente noi din Confort City cei care locuiau la etajele 10 şi 11 din imobilul care a luat foc în 2 octombrie, fiind necesare 48 de apartamente, dintre care, luni, au fost predate 12. citeşte tot
-
Festivalul studenţilor din România Unifest, între 12 şi 22 noiembrie în 17 centre universitare
Festivalul studenţilor din România Unifest, ajuns la cea de-a 11-a ediţie, va avea loc anul acesta între 12 şi 22 noiembrie, în 17 centre universitare din toată ţara, incluzând manifestări culturale, educaţionale, sportive şi de divertisment. citeşte tot
-
Premiul de aproape 4,4 milioane de lei la categoria I a jocului Loto 6/49, necâştigat
Niciun jucător la Loto 6/49 nu a reuşit să ghicească toate cele şase numere extrase duminică, premiul de aproape 4,4 milioane de lei fiind reportat, potrivit Loteriei Române. citeşte tot
-
Avocat prezentat ca reprezentant al unor investitori la Oltchim: Nu au existat interese politice
Dan Diaconescu l-a prezentat sâmbătă, într-o conferinţă de presă, pe avocatul Anthony Seddon, despre care a spus că este reprezentantul unora dintre partenerii săi în privatizarea Oltchim, avocatul declarând că în acest caz nu au existat interese politice, ci doar unul "pur economic". citeşte tot
-
Diaconescu: Ridzi e politician independent, înţeleg că ar vrea să participe la alegeri sub sigla USL
Dan Diaconescu a declarat, sâmbătă, răspunzând unei întrebări, că nu ştie de vreo candidatură a Monicăi Iacob Ridzi din partea PPDD şi că, din ceea ce cunoaşte, aceasta ar vrea să participe la alegerile parlamentare sub sigla USL. citeşte tot
-
Protest faţă de mutarea Halei Matache. Peste 20 de persoane, ridicate de jandarmi
Peste 20 de persoane care au protestat, sâmbătă, în apropierea Halei Matache din Capitală faţă de intenţia de mutare a acestei construcţii au fost ridicate de jandarmi şi duse la Secţia 3 Poliţie, unde au primit avertismente întrucât acţiunea nu era autorizată. citeşte tot
-
INCENDIUL DIN CONFORT CITY - Locuitorii complexului NU AU contracte individuale cu Enel. Aceştia reclamă penele dese de curent: "De când locuiesc aici, am avut numai probleme"
Locuitorii din complexul rezidenţial Confort City nu au contracte individuale cu Enel Distribuţie Muntenia şi plătesc factura de utilităţi, ce include energie electrică, canalizare, apă rece, la Domus Stil Construct. citeşte tot
-
Dezvoltatorul Confort City: Vom începe reabilitarea pe cheltuiala noastră, nu ne facem răspunzători
Dezvoltatorul complexului Confort City anunţă că va începe, imediat ce autorităţile o vor permite, reabilitarea blocului afectat de incendiul de marţi, iniţial pe propria cheltuială, fără a se face însă răspunzător de prejudiciile produse şi putând apela ulterior la societăţile de asigurări. citeşte tot
-
Garda de Mediu: Acordurile de mediu obţinute de Robert Negoiţă pentru Confort City sunt în regulă
Şeful Gărzii de Mediu Ilfov, Emil Grigore, a declarat, joi, pentru MEDIAFAX că au fost verificate acordurile de mediu obţinute de Robert Negoiţă pentru Confort City şi sunt în regulă, constructorul fiind invitat vineri la o întâlnire privind colectarea deşeurilor rezultate în urma incendiului. citeşte tot
-
INCENDIU CONFORT CITY - ISC: În 2008, au fost autorizate ultimele două niveluri ale blocurilor din complex
Reprezentanţii Inspectoratului de Stat în Construcţii (ISC) au declarat miercuri, pentru MEDIAFAX, că blocurile din complexul rezidenţial Confort City au din 2007, de la Primăria Popeşti-Leordeni, autorizaţie pentru nouă etaje, în anul următor cerându-se înălţarea cu încă un etaj şi mansardă. citeşte tot
-
INCENDIU CONFORT CITY: Zeci de locatari cu locuinţele avariate vor banii înapoi sau o altă casă
Zeci de locatari ai blocului din complexul rezidenţial Confort City care a fost afectat de incendiul de marţi după-amiază sunt adunaţi în faţa imobilului şi se trec pe o listă, pentru a cere împreună dezvoltatorului imobiliar să le restituite sumele plătite pentru locuinţe sau o altă casă. citeşte tot
-
Incendiul din Confort City: La o zi de la dezastru oamenii îşi strâng lucrurile, dar nu ştiu unde vor sta
Locatarii apartamentelor avariate de incendiul de la Confort City aşteaptă evaluarea pagubelor. Unii au fost cazaţi la hotel, alţii au venit să strângă lucruri din case, pe care le-au cărat în plase de rafie, dar cei mai mulţi nu ştiu unde vor locui şi cum se vor descurca în perioada următoare. citeşte tot
-
INCENDIU CONFORT CITY: Garda de Mediu Ilfov verifică acordurile de mediu primite de dezvoltator
Comisariatul Judeţean Ilfov al Gărzii de Mediu verifică miercuri acordurile de mediu primite în 2007 de dezvoltatorul imobiliar pentru complexul Confort City, unde marţi după-amiaza a izbucnit un incediu în unul dintre blocuri, a declarat pentru MEDIAFAX şeful instituţiei, Emil Grigore. citeşte tot
-
Plumb: Să nu se mai dea niciun aviz pentru MHC până la evaluarea pentru conservarea biodiversităţii
Ministrul Mediului, Rovana Plumb, a declarat luni, în urma unei discuţii cu ONG-urile privind situaţia microhidrocentralelor (MHC) din Făgăraş, că va solicita realizarea unui studiu de evaluare pentru protecţia biodiversităţii în zonă, iar până la finalizarea acestuia să nu se mai emită niciun aviz. citeşte tot
-
Ministrul Administraţiei şi Internelor: Dacă Diaconescu avea de transportat sacii cu euro, solicita maşini de la MAI
Ministrul Administraţiei şi Internelor, Mircea Duşa, a declarat luni că nu face parte din "telenovela Dan Diaconescu", glumind că, dacă acesta ar fi avut de transportat saci cu euro la Oltchim, ar fi solicitat de la MAI maşini pentru un astfel de transport. citeşte tot
-
Aeroportul Otopeni are, începând de luni, un post permanent de jandarmi
Aeroportul Otopeni are, începând de luni, un post permanent al Jandarmiei Române, unde vor lucra 31 de jandarmi, ministrul de Interne, Mircea Duşa, prezent la inaugurare, declarând că forţele MAI au fost reorganizate astfel încât cei care vin pe acest aeroport să se simtă în siguranţă. citeşte tot
-
Aproape 35.000 de persoane au participat la Bursa locurilor de muncă, 597 au fost angajate pe loc
Bursa locurilor de muncă organizată vineri de Agenţia Naţională pentru Ocuparea Forţei de Muncă (ANOFM) a fost vizitată de 34.124 de persoane, dintre care 23.022 de absolvenţi, 597 dintre ei fiind angajaţi pe loc şi peste 13.000 selectaţi în vederea angajării. citeşte tot
-
REPORTAJ: Oferta de joburi pentru absolvenţii de facultate, săracă şi în multe domenii inexistentă
Cei mai mulţi dintre sutele de vizitatori ai Bursei locurilor de muncă pentru absolvenţi din Capitală au fost chiar tinerii de 22 - 23 de ani care au terminat anul acesta facultatea, oferta de posturi pentru ei fiind însă foarte săracă şi în multe domenii inexistentă. citeşte tot
-
Bursa locurilor de muncă pentru absolvenţi: Peste 5.100 de joburi în Capitală. În ce domenii sunt ofertele
Peste 100 de persoane au venit, vineri dimineaţă, la deschiderea Bursei locurilor de muncă pentru absolvenţi din Capitală, unde aproximativ 180 de angajatori oferă peste 5.100 de locuri de muncă, cele mai multe pentru muncitori calificaţi, iar cele mai puţine pentru absolvenţi de studii superioare. citeşte tot
-
Haşotti: Ca cetăţean, consider că Bathyaneum trebuie să rămână la Biblioteca Naţională a României
Ministrul Culturii Puiu Haşotti a declarat pentru MEDIAFAX că probabil Guvernul va contesta decizia CEDO de despăgubire a Arhiepiscopiei Romano-Catolice de Alba Iulia pentru nerestituirea Bibliotecii Batthyaneum, el ca cetăţean considerând că aceasta trebuie să rămână parte a Bibliotecii Naţionale. citeşte tot
-
Campania "Tineret în mişcare", lansată în prezenţa Ecaterinei Andronescu şi a lui Dragoş Bucur
Campania "Tineret în mişcare", pentru promovarea mobilităţii prin stagii de formare în Europa, a fost lansată miercuri, la Bucureşti, în prezenţa ministrului Educaţiei Ecaterina Andronescu, alături de alţi oficiali, precum şi a actorului Dragoş Bucur, ambasadorul campaniei în România. citeşte tot
-
Italia a fost sancţionată de CEDO într-un caz de recunoaştere parentală
Italia trebuie să plătească 15.000 de euro unei femei care a fost abandonată la naştere şi apoi adoptată, nefiindu-i permis să îşi caute părinţii naturali, în condiţiile în care legea italiană garantează secretul originilor unui copil şi respectarea dorinţelor mamei, a decis marţi CEDO. citeşte tot
-
Aproape o treime dintre europenii din oraşe, expuşi la concentraţii mari de poluanţi în aer. Ce riscă aceştia
Aproape o treime dintre locuitorii europeni din mediul urban sunt expuşi unor concentraţii excesive de particule în suspensie în aer, acestea reprezentând unul dintre cei mai dăunători poluanţi asupra sănătăţii umane, potrivit raportului pe 2012 al Agenţiei Europene de Mediu (AEM), publicat luni. citeşte tot
-
Pirateria software, în trend descendent. Câte dosare penale a înregistrat Poliţia Română de la începutul anului
Inspectoratul General al Poliţiei Române (IGPR) şi organizaţia non-profit Business Software Alliance (BSA) continuă parteneriatul pentru prevenirea şi combaterea pirateriei software, în condiţiile în care, potrivit Studiului Global privind pirateria software în anul 2011, realizat de BSA, 63% dintre utilizatorii de PC-uri au folosit software piratat, iar valoarea comercială a software-ului fără licenţă instalat s-a ridicat la 207 milioane de dolari. citeşte tot
-
Peste 11.000 de posturi, disponibile vineri la Bursa locurilor de muncă pentru absolvenţi
Un număr de 11.348 de posturi, dintre care 955 pentru persoane cu studii superioare, vor fi oferite, vineri, la Bursa locurilor de muncă pentru absolvenţi, care se va desfăşura la nivelul tuturor agenţiilor judeţene pentru ocuparea forţei de muncă. citeşte tot
ŞTIRILE ZILEI
-
astăzi, 07:26
-
astăzi, 07:16
Consilierii lui Trump promit unitate în privinţa securităţii în timpul tranziţiei