Articolele autorului Loredana Ficiu
-
Bibliotecarul Avram Iancu a terminat pe locul trei ultramaratonul „6633 Arctic Ultra”, cel mai dur maraton din lume | VIDEO
Bibliotecarul Avram Iancu, cunoscut după ce a traversat înot Canalului Mânecii şi a parcurs traseul Dunării de la izvoare şi până la vărsare, a încheiat, sâmbătă, pe locul trei, cel mai dur maraton din lume, „6633 Arctic Ultra”, transmite corespondentul MEDIAFAX. citeşte tot
-
Alt protest de 15 minute, lansat în Gorj: Fiecare om să planteze un pom
După succesul campaniei #şîeu, în care oamenii au fost provocaţi să oprească lucrul timp de 15 minute, liderul PSD Gorj, Mihai Weber, lansează o altă provocare, tot de 15 minute, în care fiecare om să planteze un pom, transmite corespondentul MEDIAFAX. citeşte tot
-
Peisaj arctic la Rânca, surprins de drumari după zăpada căzută vineri noaptea | VIDEO
Drumarii din Gorj intervin, sâmbătă dimineaţa, cu două utilaje, pentru a îndepărta zăpada depusă pe Drumul Naţional 67 C, la ieşirea din staţiunea Rânca, după ce, vineri noaptea a nins, stratul de zăpadă depus fiind aproximativ doi centimetri, transmite corespondentul MEDIAFAX. citeşte tot
-
Ce le transmite ministrul Transporturilor celor care participă la protestul #şîeu
Ministrul Transporturilor, Răzvan Cuc, a spus, vineri, la Bacău, unde a anunţat începerea proiectului Autostrăzii Moldovei, că „este doar începutul”. Întrebat ce mesaj are pentru cei care vor participa la protestul de 15 minute, Cuc a răspuns: „Ne-am ţinut de promisiune”. citeşte tot
-
Cimitirul din fundul curţii. Un bărbat din Moldova vrea să intre în greva foamei pentru că nu este lăsat să îngroape musulmani în grădină
Liderul comunităţii musulmane din Rediu, judeţul Neamţ, Daniel Cîniparu, încearcă de trei ani să îşi facă un cimitir în grădina din spatele casei din comuna Bâra, acesta anunţând, joi, că intră în greva foamei, deoarece Direcţia de Sănătate Publică nu îi permite. citeşte tot
-
Bărbat din Gorj, în stare gravă după ce a căzut de la 18 metri înălţime în timp ce repara o biserică
Un bărbat de 35 de ani, administratorul unei firme de construcţii din judeţul Dolj, a ajuns la spital, miercuri, după ce a căzut de la o înălţime de peste 18 metri, în timp ce făcea reparaţii la o biserică din localitatea Bumbeşti-Jiu, judeţul Gorj, transmite corespondentul MEDIAFAX. citeşte tot
-
Fostul angajat al CE Oltenia, care şi-a înjunghiat în decembrie soţia în faţa Policlinicii Motru, s-a sinucis în penitenciar
Fostul angajat al Complexului Energetic Oltenia, Constantin Şchiopan, care, în luna decembrie a anului trecut, şi-a înjunghiat soţia cu mai multe lovituri de cuţit, în faţa Policlinicii Motru, din judeţul Gorj, s-a sinucis, miercuri, în Penitenciarul Târgu-Jiu, transmite corespondentul MEDIAFAX. citeşte tot
-
O şcoală din Neamţ se alătură protestului „România vrea autostrăzi”. Mesajul transmis de elevi | VIDEO
Elevii şi profesorii Liceului Particular Nr. 1 Piatra Neamţ, judeţul Neamţ, se alătură demersului început de omul de afaceri Ştefan Mandachi din Suceava. Practic, pauza elevilor va fi prelungită cu 15 minute. citeşte tot
-
Incendiu izbucnit la Termocentrala Rovinari, lichidat după două ore şi jumătate. Pompierii au intervenit cu trei autospeciale
Un incendiu izbucnit, în noaptea de marţi spre miercuri, la Termocentrala Rovinari, din cadrul Complexului Energetic Oltenia, a fost lichidat de pompieri după o intervenţie care a durat aproximativ două ore şi jumătate, transmite corespondentul MEDIAFAX. citeşte tot
-
Sancţiuni după imaginile cu pacienţii de la Spitalul de Psihiatrie din Târgu Jiu încurajaţi să întreţină relaţii sexuale
Două persoane au fost sancţionate de conducerea Spitalului Judeţean de Urgenţă Târgu Jiu, după ancheta declanşată în urma apariţiei unei filmări în care pacienţi internaţi la Psihiatrie sunt încurajaţi să întreţină relaţii sexuale. citeşte tot
-
Soţia lui Toni Greblă, noul avocat al lui Darius Vâlcov, cere judecarea dosarului la ÎCCJ
Consilierul premierului Viorica Dăncilă, Darius Vâlcov, a fost apărat, marţi, în procesul de la Tribunalul Gorj, de soţia secretarului general al Guvernului, Toni Greblă, Mihaela Greblă, care a cerut ca dosarul să fie judecat la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. citeşte tot
-
Interdicţia privind WC-urile din spatele curţii. Ce spun primarii din puţinele localităţi în care există canalizare. „Punem legea înaintea utilităţilor”
Mai mulţi primari spun despre circulara privind obigativitatea branşării la canalizare a gospodăriilor că mulţi localnici nu îşi permit costurile de racordare, astfel că legea „este pusă înaintea utilităţilor”. Alţii afirmă că măsura reprezintă „un semn de civilizaţie”. citeşte tot
-
INTERVIU | Ştefan Mandachi, suceveanul care a turnat primul metru de autostradă din Moldova: Vreau să se construiască precum în China. Că nici acolo nu sunt extratereştri
Antreprenorul Ştefan Mandachi, care va întrerupe munca în 15 martie, timp de 15 minute, spune într-un interviu acordat MEDIAFAX că nu şi-a imaginat succesul campaniei la acest nivel. „Pentru a avea autostrăzi, România are nevoie de acţiune, nu de pălăvrăgeală”, afirmă omul de afaceri. citeşte tot
-
Tabăra „15 minute” se întăreşte. Alţi doi primari se alătură protestului pentru construcţia de autostrăzi
Primarul PSD al oraşului Turceni şi edilul independent din comuna Bustuchin, judeţul Gorj, anunţă că se alătură protestului pentru construcţia de autostrăzi, la provocarea omului de afaceri Ştefan Mandachi din Suceava, care a construit primul şi singurul metru de autostradă din Moldova. citeşte tot
-
Incendiu puternic la o pădure din Buzău
Pompierii din Buzău intervin, luni seara, pentru stingerea un incendiu care a cuprins o pădure şi vegetaţia uscată, pe raza comunei Nehoiu. Misiunea este îngreunată de vântul care bate cu putere, transmite corespondentul MEDIAFAX. citeşte tot
-
Răsturnare de situaţie. Un primar ALDE se alătură protestului pentru construcţia de autostrăzi
Primarul ALDE al oraşului Rovinari, judeţul Gorj, Robert Filip, anunţă că se alătură protestului pentru construcţia de autostrăzi, la provocarea omului de afaceri Ştefan Mandachi din Suceava, care a construit primul şi singurul metru de autostradă din Moldova. citeşte tot
-
Un frizer a refuzat să tundă din plictiseală, iar un patron lucrează „la negru”, adică „numai pe întuneric”. Reclamaţii inedite
Un bărbat din Gorj a reclamat la ITM că angajatul unei frizerii a refuzat să îl tundă, ”plictisit probabil de locul de muncă”. O altă sesizare inedită a fost făcută de o persoană l-a reclamat pe patronul unui atelier de tâmplărie că lucrează „la negru”, adică „numai pe întuneric”. citeşte tot
-
Tânăr eliberat în baza recursului compensatoriu, reţinut de poliţiştii din Gorj pentru tâlhărie
Un tânăr de 21 de ani din judeţul Hunedoara, eliberat în ianuarie din penitenciar în baza recursului compensatoriu, a fost reţinut de poliţiştii din judeţul Gorj, fiind acuzat că a tâlhărit o femeie în faţa unui bloc din Târgu-Jiu, transmite corespondentul MEDIAFAX. citeşte tot
-
Leo de la Strehaia a suferit un preinfarct
Ion Stelică Mihai, cunoscut ca Leo de la Strehaia, a suferit un preinfarct şi a fost transportat la Spitalul Clinic de Urgenţă Bucureşti Floreasca, în prezent starea sa fiind bună, potrivit fiului acestuia, Alin Mihai. citeşte tot
-
Caz ŞOCANT la Gorj: O femeie este suspectată că şi-a ucis bebeluşul. Dezvăluirea, făcută de copiii ei
O femeie din comuna Jupâneşti, judeţul Gorj, a fost audiat, joi, ea fiind suspectată că şi-ar fi ucis copilul nou-născut, în urmă cu aproximativ un an. Dezvăluirea a fost făcută de trei dintre cei patru copii ai ei, aceştia fiind preluaţi de Protecţia Copilului, transmite corespondentul MEDIAFAX. citeşte tot
-
Medicul din Gorj acuzat că a refuzat o consultaţie din cauza salarizării contestă sancţiunea primită
Medicul pneumolog din cadrul Spitalului Judeţean de Urgenţă Târgu-Jiu acuzat că a refuzat să consulte o pacientă, invocând salarizarea „necorespunzătoare”, şi care a fost sancţionat cu reducerea salariului timp de 3 luni, contestă ân instanţă măsura. citeşte tot
-
Dacian Cioloş se consolează după eşecul privind “Cuminţenia Pământului”: Măcar s-a vorbit de Brâncuşi
Liderul PLUS, Dacian Cioloş, se consolează după eşecul privind ”Cuminţenia Pământului”, spunând, miercuri, la Târgu-Jiu, că deşi proiectul nu s-a finalizat cu succes, se consolează că, în urma campaniei de susţinere a subscripţiei naţionale, s-a vorbit despre Constantin Brâncuşi. citeşte tot
-
Un bebeluş din Vaslui, opărit cu ceai, a fost transportat de urgenţă la un spital din Bucureşti
Un băieţel de opt luni, din comuna vasluiană Perieni, a fost transportat de urgenţă, marţi, la Spitalul „Grigore Alexandrescu” din Bucureşti, după ce s-a opărit cu ceai fierbinte. Bebeluşul are arsuri pe 20 la sută din corp, transmite corespondentul MEDIAFAX. citeşte tot
-
Ambulanţă cu pacient, blocată de o maşină parcată NEGLIJENT în faţa spitalului din Târgu-Jiu
O maşină a blocat, luni, accesul unei ambulanţe spre Unitatea de Primiri Urgenţe din Târgu-Jiu. Pentru ca pacientul din autospecială să ajungă mai repede la spital, trecătorii au împins autoturismul parcat pe rampă, transmite corespondentul MEDIAFAX. citeşte tot
-
O fetiţă de trei ani, în comă la spital, după ce peste ea a căzut un aparat electrocasnic/ Fraţii fetiţei au fost preluaţi de Protecţia Copilului
O fată de 3 ani din comuna băcăuană Plopana a ajuns în comă la spital, după ce peste ea a căzut un televizor. Incidentul s-a petrecut când părinţii erau plecaţi de acasă, iar fetiţa şi 5 fraţi ai ei erau în grija unui bărbat. Anul trecut, fetiţa a fost operată după ce peste ea a căzut un frigider. citeşte tot