Articolele autorului Marius Oprea
-
PREZENTUL FĂRĂ PERDEA Marius Oprea / Preşedintele Iohannis şi ”guvernul său”, conduşi de OMW
Au trecut aproape două decenii de cînd guvernul Năstase a privatizat Petrom, printr-un contract încă ”secret” cu firma austriacă OMW. România a pierdut astfel total controlul asupra principalelor sale rersuse energetice. Ar fi fost de aşteptat ca preşedintele Iohannis, vreme de şase ani inamicul declarat al ”peeseedee”, să remedieze această situaţie, dar el a eşuat cu tot cu stat şi cu ”guvernul său” în braţele ”ciumei roşii”. Contractul cu OMW nu numai că s-a păstrat tot ”la secret”, dar concernul asutriac a rămas una din puţinele firme (alături de HS Timber, fostul Holzindustrie Schweighofer, ”tăietorii de lemne” din pădurile României) cu ”uşa deschisă” la Cotroceni. Dorinţele şi nevoile lor, în România devin lege. citeşte tot
-
PREZENTUL FĂRĂ PERDEA Marius Oprea / ”Războiul sfînt”, o ispită a lui Putin pentru o sută de milioane de credincioşi, în timp ce participă la Slujba Naşterii Domnului de unul singur
-
PREZENTUL FĂRĂ PERDEA Marius Oprea: Cum va cîştiga toată lumea războiul din Ucraina. Noi l-am cîştigat deja
În războiul din Ucraina nu vor exista învinşi. Numai învingători – pentru că istoria o scriu doar ei, şi din perspectiva ambelor tabere aflate în confruntare, nimeni nu va recunoaşte că a pierdut ceva. Putin se va mulţumi probabil cu ceea ce-i va rămîne – în cazul cel mai fericit pentru el, Crimeea şi o parte din Donbass, prima care nici nu a fost teritoriu ucraiean, iar cel de-al doilea ţinut locuit oricum de majoritate popular rusească. Apoi, Zelenski se poate mîndri oricum, de pe acum, cu păstrarea suveranităţii Ucrainei – netatinsă de Putin, care a ţintit iniţial Kiev-ul. Aceştia vor fi, cred, în cel mai rău caz pentru Ucraina, termenii păcii. Dar, oricare vor fi consecinţele teritoriale, se va proclama victoria, pe toate fronturile şi din toate părţile. Inclusiv din România, care a cîştigat deja acest război, la care au făcut front comun sufletele simplilor săi cetăţeni. citeşte tot
-
ISTORIA FĂRĂ PERDEA, Marius Oprea / De ce n-am putut face nimic? Păcatul părinţilor, căzut asupra copiilor: crimele comunismului şi moştenirea vinovăţiei
Pînă la căderea regimului comunist din România, nu se putea pune problema judecării celor vinovaţi pentru crimele şi abuzurile comise în numele acelui regim, care nu numai că le-a făcut posibile, dar în numele căruia ele au fost făptuite. Sistemul nu avea cum să-şi condamne propria politică. „Raţiunile de stat“ care l-au împiedicat să se autocondamne au funcţionat şi după dispariţia sa oficială – semn că, de fapt, undeva, în subteranele unei realităţi care îl nega sau îl uitase, comunismul a continuat să trăiască. Şi trăieşte încă, în multe din cele ce se întîmplă în jurul nostru. citeşte tot
-
ISTORIA FĂRĂ PERDEA Marius Oprea: ”După 15 zile de carceră, deţinutul a fost dus la infirmerie cu picioarele cangrenate: fusese legat cu lanţuri peste cizmele de cauciuc. Cînd i s-au tras cizmele, i s-a dezlipit talpa picioarelor, care putrezise”. Comandantul lagărului a fost un pensionar de lux al tranziţiei
Povestea destinului unui comandant de lagăr, Florian Cormoş, ”pensionar de lux” al tranziţiei, care a decedat la 89 de ani (în 2016), cît şi a victimelor sale cunoscute (115 morţi, în lagărul de la Cernavodă) este emblematică pentru istoria comunismului şi a tranziţiei. O tranziţie fără ţintă, atîta vreme cît trece cu vederea victimele şi ocoleşte problema vinovăţiei – o vinovăţie care continuă să rămînă, nesancţionată, în sarcina statului. Stat care plăteşte torţionarilor comunişti pensii de şapte ori mai mari decît cele ale victimelor, care şi cîte le-au supravieţiut. Morţii nu primesc nimic – nici măcar o cruce la căpătîi. citeşte tot
-
PREZENTUL FĂRĂ PERDEA Marius Oprea: Ce-a căutat bulgaru-n Austria?
Rumen Radev, preşedintele bulgar, a fost pilot de supersonice (MIG-uri) în armata Bulgariei comuniste a lui Jivkov şi membru al Partidului Comunist. Spune oricui că nu se ruşinează cu trecutul lui – dealtfel, a parcurs calea pînă la cele mai înalte trepte ierarhice militare din Bulgaria, ajungînd general şi comandant al aviaţiei. Din 22 ianuarie 2017, susţinut fiind de Partidul Socialist Bulgar, fost comunist, a ajuns preşedinte al ţării. De curînd, a participat şi la una din cele mai rîvnite acţiuni culturale ale lumii – concertul de Anul Nou, al Filarmonicii de la Viena. Nu pentru că şi-ar fi dorit el neapărat aşa ceva – profilul său cultural e departe de al unui meloman. citeşte tot
-
PREZENTUL FĂRĂ PERDEA Marius Oprea / De ce moartea scriitorului şi academicianului lui D.R. Popescu n-a fost o ştire
-
COMENTARIU Marius Oprea / 2023, anul lui Putin
Nu e pentru prima oară în istorie cînd un criminal, despre care toată lumea ştie că e un criminal, se bucură de toate onorurile în ţara în care-şi comite crimele. Ca şi predecesori precum Hitler, Stalin şi Pol Pot ori, într-o măsură mai mică la noi, Dej şi Ceauşescu, Putin e şeful unui stat totalitar. El conduce o piramidă a crimei riguros organizate, în care instituţiile statului nu mai apără naţiunea, ci o angrenează în acţiuni violente, soldate cu victime: e vorba aici de războiul din Ucraina, a cărui justificare puerilă, de ”denazificare”, nu-i convinge nici pe ruşi. Dar îi convinge faptul că Ucraina trebuie ”să fie a lor” – aşa a fost şi în vremea URSS. Ruşii ţin cu Putin, din acest motiv. E neîndoielnic – şi cine crede altfel, îşi face iluzii. citeşte tot
-
ISTORIA FĂRĂ PERDEA Marius Oprea / Republica – 75 de ani de istorie ratată în România
Azi se împlinesc 75 de ani de la prima zi de Republică, în România – ”Republica Populară Română”, o formă-surogat de guvernămînt, care acoperea realitatea mult mai prozaică a unui regim de ocupaţie sovieto-comunistă a ţării. Ceea ce ne-au impus ocupanţii ruşi în urmă cu trei sferturi de secol, Republica, dăinuie încă, fiind un semn exterior al blocajului istoric în care se află România. Faptul că nu e niciun semn din partea ”clasei politice” a ţării că ar dori revenirea la forma legitimă istoric şi juridic de guvernămînt a României nu e decît un reflex, pe care continuitatea structurilor instituţionale şi a mentalităţilor ”omului nou” l-a produs, ca efect de lungă durată a comunismului. Aşa cum ”războiul rece” între est şi vest nu s-a sfîrşit încă, nu s-au încheiat nici efectele domniei fărădelegii în ţara noastră, care se va întoarce la normalitate abia atunci cînd vom reveni la stabilitatea, siguranţa şi prestigiul reîntoarcerii la monarhia constituţională. E singura garanţie pentru toţi românii că în această ţară, a lor, prosperitatea şi buna înţelegere între toţi vor reveni, doar atunci cînd ei se vor reaşeza sub deviza regalităţii din România, ”Nihil Sine Deo” – nimic fără Dumnezeu. Căci primul pas al unei renaşteri a românilor e reînvierea lor morală, care numai astfel, ”cu Dumnezeu înainte”, se mai poate face, în aceste vremuri tulburi. Nu ne aşteaptă ani uşori şi, în afară de noi, nimeni alticineva nu se îndeamnă să ne croiască un viitor mai bun. citeşte tot
-
COMENTARIU Marius Oprea: 2022, anul în care ne-am recîştigat patria
Ce să aştept de la 2023? Europa nu mai are secrete. Asimilarea ”valorilor europene” include şpaga, care e transfrontalieră şi nu a ocolit Bruxelles-ul. Oamenii politici sînt la fel peste tot, de multe ori mai vulgari şi incompetenţi decît cel din urmă alegător al lor. Ucraina, vecina noastră, alături de care am fost şi sîntem, ne tratează conaţionalii ca pe un bun propriu, răpindu-le în mod voit limba şi tradiţiile. Sîntem singuri, conduşi de un preşedinte atît de imobil, încît a ajuns să semene cu propria lui statuie. Singurul lucru care ne mişcă, într-o lume care-şi înghite, rînd pe rînd, valorile ca pe bomboane, e conştiinţa noastră de sine, care se dovedeşte singura noastră putere. citeşte tot
-
ISTORIA FĂRĂ PERDEA Marius Oprea / 22 decembrie 1989: Complotul împotriva Revoluţiei (II)
După 1985, cînd la putere în Uniunea Sovietică a ajuns Mihail Gorbaciov, aripa pro-sovietică din rîndul comuniştilor români a devenit, aproape mecanic, implicit o aripă reformistă, în contradicţie totală cu linia de tip stalinist impusă de Ceauşescu. Militaru îşi aminteşte: “În iarna lui 1984-1985 – după eşecul pe care l-am avut – am zis să înfiinţăm un Comitet al Salvării Naţionale şi să îl dăm publicităţii. S-a făcut scrisoare către Europa liberă, dar, din păcate nu a fost publicată. Comitetul însă a existat. În cercuri restrînse de oameni se ştia de existenţa unui asemenea comitet. În iarna lui 1988-1989, acest Comitet s-a transformat în Front al Salvării Naţionale”. La cîteva luni după aceea, s-a creat, susţine Militaru, şi un “Front militar”. Nemulţumirile erau însă exprimate doar în surdină, de frica Securităţii. Complotul rămăsese cantonat în Parcul Herăstrău, din vecinătatea Cartierului Primăverii. citeşte tot
-
ISTORIA FĂRĂ PERDEA Marius Oprea / 22 decembrie 1989: Complotul împotriva Revoluţiei (I)
Asupra evenimentelor din 1989 se aşterne, an de an, praful uitării. Ele mai rămîn doar în amintirea tragică a celor ce şi-au pierdut, în acele zile, copii, surori sau fraţi, părinţi sau bunici. Imortalizate de fotografii îngălbenite sau de pompoase “certificate de revoluţionar”, acordate cu o suspectă dărnicie unora care nu par a avea nimic în comun cu idealurile revoluţiei din decembrie, acele zile vor fi într-o bună zi, fără îndoailă, subiectul judecăţii mult mai calme a istoriei. citeşte tot
-
ISTORIA FĂRĂ PERDEA Marius Oprea / Decembrie 1989. Generalii unei armate moarte
În urmă cu 33 ani, se auzea, repetat, la Europa Liberă cum populaţia Timişoarei, cea ieşită în stradă, era masacrată de tancuri pe Calea Girocului sau împuşcată din faţă în Piaţa Operei. Treptat, o tot mai largă parte a lumii noastre li s-a alăturat – mai întîi în îngrijorare şi compasiune, iar mai apoi în revoltă. După nesăbuinţa lui Ceauşescu, care a insultat în 20 decembrie morţi a căror ucidere o comandase şi a căutat a doua zi cumpărarea conştiinţelor cu zece lei, calea era fără întoarcere. S-a petrecut atunci ceva peste puterea de înţelegere a oamenilor – parcă patru decenii de teroare, patru decenii de zăcut la cozi, patru decenii de cartele, patru decenii de frig şi mai ales patru decenii de umilinţe la care te supunea, într-adins, în faţa “colectivului” orice mic imbecil cu carnet roşu şi patalama de activist s-au adunat atunci în toţi – indiferent de vîrstă. S-a ridicat şi Bucureştiul. Se revărsase paharul. Frica era înghiţită, ceas de ceas, de porţii mari de curaj, iar anii de umilire se transformau, clipă de clipă, într-o libertate care înceta să mai fie numai interioară. O libertate căreia TAB-urile armatei nu-i puteau ţine piept, cum nu i-au putut ţine piept nici “uslaşii” Securităţii. citeşte tot
-
ISTORIA FĂRĂ PERDEA Marius Oprea / Generalul Stănculescu şi ”secretele revoluţiei”, pe care se presupunea că le-a dus cu el în mormînt: ”A fost şi Ceauşescu de acord să fugim, el tremura, Manea Mănescu tremura, statul era pierdut, nu mai putea conduce”
În septembrie 1994, generalul în rezervă Victor Athanasie Stănculescu, fost ministru al apărării după Revoluţie, a fost audiat de Comisia Senatorială care ancheta evenimentele din decembrie 1989. Încă nici nu se întrezărea anchetarea (urmată de condamnarea sa) pentru participarea la reprimarea revoltelor din Timişoara: tot ”grupul Iliescu” acţiona solidar, iar procurorii, obişnuiţi încă cu obedienţa faţă de putere, nu îndrăzneau nici măcar să se gîndească la aşa ceva – a fost nevoie ca această putere să se schimbe după alegerile din noiembrie 1996, pentru ca o asemenea anchetă să înceapă. Era perioada în care totuşi, în scop propagandistic, se mai vorbea şi de un ”proces al comunismului”, despre care am avut ocazia să discut deschis cu adjunctul procurorului general, generalul Mugurel Florescu. Rîzînd uşor sarcastic, el mi-a spus – în legătură cu procesul comunismului şi ancheta Revoluţiei: ”dragă, asemenea procese n-ai să vezi cît Iliescu e la putere, doar n-au cum să se condamne pe sine!” Acestea sînt circumstanţele în care, în noiembrie 1994, generalul Stănculescu apărea, sigur pe sine, în faţa Comisiei senatoriale. Siguranţa lui era conferită şi de bunăstarea la care ajunsese: director al marelui concern Balli, în România. citeşte tot
-
PREZENTUL FĂRĂ PERDEA Marius Oprea / Într-o ţară fără oameni de stat, totul e uşor de luat. Dreptul de a intra în Schengen, mai uşor ca toate
Miza politică internă a intrării României în spaţiul Schengen s-a fîsîit. Mi-a adus aminte de speranţele privind intrarea ţării noastre în NATO în 1997, dar atunci preşedintele Emil Constantinescu a obţinut totuşi un Parteneriat Stragegic cu Alianţa, cît şi un program clar al intrării noastre în NATO. Faptul că n-a ezitat ulterior nici asupra deciziei de a permite aeronavelor americane suvolul asupra României, împiedicîndu-le în schimb să treacă pe cele ale ruşilor (gest cu costuri electorale dramatice pentru preşedinte, care în cele din urmă şi-a retras candidatura pentru al doilea mandat) a făcut diferenţa între cele două momente, intrarea în NATO şi intarea în Schenghen: primul a fost gestionat de Emil Constantinescu, om de stat. Al doilea, de Klaus Iohannis, om de golf, sky şi selfie-uri la piramide, care n-a făcut nimic pentru aderarea la Schengen. A obţinut doar bătăi pe umăr, de complezenţă şi un amarnic şi deprimant ”vom vedea”. Cu aveastă ocazie, s-a văzut diferenţa între cei doi preşedinţi: unul a fost om de stat, iar cel de-al doilea a rămas cu mentalitate de primar dintr-un oraş de provincie. citeşte tot
-
ISTORIA FĂRĂ PERDEA Marius Oprea: ”Ceauşescu n-a băgat oamenii în puşcărie, ci a băgat puşcăria în casa oamenilor”
Totul a început la Timişoara, cu 33 de ani în urmă, cînd forurile locale de partid, la sugestia Securităţii, au luat decizia de a-l muta pe pastorul Laszlo Tokes de la parohia reformată din strada Timotei Cipariu. Oficial, era vorba de o cerere a autorităţile ecleziastice ale Bisericii Reformate (cauţionată de Departamentul Cultelor, care-i retrăsese lui Laszlo Tokes din 28 august 1989 autorizaţia de a sluji. Neoficial însă, predicile sale, interviurile date în străinătate despre situaţia din România îl făcuseră indezirabil. Nu putea fi arestat, pentru că s-ar fi protestat în Ungaria, dar şi în occident – Tokes devenise o voce, ca opozant al regimului. Situaţia devenise însă într-atît de critică, încît şi această scînteie a fost deajuns şi, după ”lecţia” Braşovului în 1987, oamenii şi-au adunat curajul să iasă în stradă, pentru a protesta. citeşte tot
-
ISTORIA FĂRĂ PERDEA Marius Oprea / Spionajul rus, în vreme de război: asaltul asupra Europei, via Austria
Ţara cu care preşedintele Klaus Iohannis tocmai ”a bătut palma” (acceptînd şi parafînd prin întîlnirile sale cu oficialii Austriei, la Bruxelles, fără nicio reacţie umilinţa veto-ului pe care acest stat l-a dat României), este, cum am mai arătat, ”cap de pod” al operaţiunilor de spionaj rusesc în Europa. Mai presus de toate, chiar în aceste momente în care ne aflăm practic într-un conflict cu Moscova, Austria e ea însăşi o ţară coruptă şi penetrată de spionii ruşi. citeşte tot
-
COMENTARIU Marius Oprea / România a cheltuit un miliard, ca să piardă alţi 25, iar Iohannis dă la pace cu Austria
Fără să-şi dea seama, ministrul Afacerilor Interne, Lucian Bode, care a furnizat cifrele de mai sus (prima, a pierderilor estimate ca urmare a neacceptării noastre în Schengen, a doua a banilor cheltuiţi cu ”securizarea frontierelor”) i-a dat o grea lovitură lui Klaus Iohannis. Acum se vede, mai mult decît oricînd, că avem un preşedinte inutil. Ba chiar nociv pentru România. citeşte tot
-
PREZENTUL FĂRĂ PERDEA Marius Oprea / Poveşti de spionaj din Austria zilelor noastre: ţara cu 7.000 de spioni
Austria s-a îndreptat către neutralitatea ei oficială din anii ’50, în urma tratatului încheiat la Moscova, prin care în 1955 trupele sovietice şi apoi şi aliaţii s-au retras din ţară. În Austria legile fac din spionaj o ”crimă”, doar dacă este îndreptat împotriva Austriei. Dacă spionii n-au treabă cu ea, nici Austria n-are treabă cu ei. În acest climat, oficialii austrieci sînt totuşi primii cei mai expuşi influenţei ruse. Această politică din trecut e actuală încă şi face din această ţară un pericol potenţial mult mai mare pentru Uniunea Europeană, decît ”migraţia ilegală”. citeşte tot
-
COMENTARIU Marius Oprea / România şi Bulgaria sînt victimele KGB-ului din Austria
-
PREZENTUL FĂRĂ PERDEA Marius Oprea / Austria e Belarusul din miezul Europei: ”neutră”, dar rusofilă prin istorie, politică şi economie, ţară în care Putin lucrează prin interpuşi
Respingerea României şi Bulgariei de la intrarea în Schengen au, în opinia mea, mai degrabă explicaţii geostrategice decît politice. Nu e vorba nici de alegerile interne din Austria, nici de refugiaţi. Intrarea celor două ţări în Schengen ar fi dus la o armonizare unitară din punct de vedere teritorial şi al comunicaţiilor a coaliţiei anti-ruse din Europa. Un dezastru politic şi economic, pentru Putin. O mai bună circulaţie a oamenilor şi a mărfurilor ”în spatele frontului” din Ucraina şi în cadrul coaliţiei occidentale care i se opune nu era deloc în avantajul Moscovei, aşa că Putin a obţinut ce-a vrut. Sînt, din păcate, prea multe dovezi din trecutul recent, ca să nu mai vorbesc de mai vechea istorie postbelică. Ele arată că Austria acţionează ca un ”Belarus” al lui Putin, în miezul Europei. citeşte tot
-
COMENTARIU Marius Oprea / E un eşec major, dar nu doar al României. Austria ne-a învăţat ce păţeşti cînd scuipi în oglindă, iar pentru noi e vremea trezirii din Visul European
Răul nu mai poate fi reparat: cred că euro-entuziasmul românesc se va transforma foarte repede într-o euro-furie rece, şi cu atît mai periculoasă. Noi, românii, avem o singură calitate vizibilă – ştim să urîm cu patimă, solidar şi pe termen lung. Aici nu e vorba doar de Austria, ci de Europa însăşi. Nimeni nu poate să explice, în termeni simpli, de ce, dacă îndeplineşti criteriile, nu ţi se aplică regulile generale. De ce eşti tratat ca o naţiune de mîna a doua, doar pentru că tot ”regulile europene”, impuse celor care s-au aşezat mai tîrziu la masa comună, au făcut posibil un asemenea tratament. citeşte tot
-
COMENTARIU Marius Oprea / Austria, o caricatură habsburgică, sau cum ”s-au căcat muştele” pe portretul cancelarului
Sînt obligat la obiectivitate, ca jurnalist şi istoric. Dar acum indignarea îmi sufocă obiectivitatea. Jaroslav Hasek e cel care-şi începea nemuritorul roman ”Peripeţiile bravului soldat Švejk” cu replica doamnei Müllerova, menajera lui Švejk: ”Carevasăzică, ni l-au ucis pe Ferdinand”, anunţînd asasinarea arhiducelui la Sarajevo. Marcat de ştire, Švejk pleacă la cîrciuma ”La Potirul”, unde sfîrşeşte prin a fi arestat, şi el, şi cîrciumarul Palivec, pentru că au decis să dea jos tabloul împăratului, fiindcă ”s-au căcat muştele pe el”. Poliţaiul Bretschneider îi acuză de înaltă trădare, pentru crimă de lezmajestate. Onoarea imperială a Austriei era lezată – nu se ştie dacă de muşte sau de gestul de a da jos de pe perete portretul Kaiserului. Nu e nicio diferenţă în reacţia autorităţilor austriece din zilele noastre – numai că rolul muştelor l-au luat imigranţii, iar bietul Švejk şi inocentul Palivec sînt România şi Bulgaria. Iar Kaiserul e acum Cancelar. Numai Imperiul nu mai e ce a fost, ci doar o caricatură a lui. citeşte tot
-
PREZENTUL FĂRĂ PERDEA Marius Oprea / Planul de Redresare şi Rezilienţă morală a României
Fiecare ţară are propriile ei traume – o parte a ei dispărută, dar nu datorită cataclismelor sau a războaielor, ci din cauza unei incomensurabile sete de putere, care se numeşte dictatură. Fiecare ţară care trece prin setea de putere a unui om sau a unui grup de oameni are, la sfîrşitul unei asemenea epoci triste, chipul sfîşiat de o mare rană şi un popor pierdut. Lasă şi reflexe, urme adînci, în mintea oamenilor. Fie că este vorba de nazism sau comunism, sau diferitele dictaturi ale Asiei, Americii de Sud sau centrale, fie că este vorba de apartheid, de Ceauseşcu sau Pol Pot ori Pinochet, ca să nu mai coborîm în istorie pînă la Hitler sau Stalin, ori de cele mai noi creaţii, Kim Jong-un şi Vladimir Putin, regimurile politice pe care oamenii sau grupurile de oameni care le-au croit pe principiul excuderii celorlalţi, cei care nu gîndeau, nu vorbeau sau nu semănau cu ei, au creat popoare pierdute. citeşte tot
-
PREZENTUL FĂRĂ PERDEA Marius Oprea / După mai mult de ”un sfert de veac de Securitate”, România stă la uşa Europei. Domnului Nicolae Ciucă, cu speranţă
