Articolele autorului Marius Oprea
-
ISTORIA FĂRĂ PERDEA Marius Oprea: La Periprava, într-un ”lagăr al suferinţelor fără număr şi al morţii”
În seara primei zile de săpături pe care le-am început ieri, în cea de-a opta campanie arheologică pentru căutarea victimelor, îngropate în cimitirul lipovenesc din Periprava, în partea din faţă, pe latura stîngă, într-un perimetru de circa 500 de metri pătraţi, unde sînt, după scriptele aflate la Primăria din comuna C.A. Rosetti, osemintele a 104 deţinuţi politici, am stat de vorbă cu un localnic – Ivan – care ne-a povestit cele aflate de la mama sa, în copilărie, despre lagăr. Ea a fost, cît a trăit în satul cu case scunde de chirpici şi acoperite cu stuf, din colţul cel mai îndepărtat al sud-estului României, aproape de vărsarea braţului Chilia în mare, tulburată de ţipetele sfîşietoare, care se auzeau pînă în ograda casei ei, aflată nu departe de malul Dunării. Pe lîngă lagăr, în dreptul satului Periprava, se afla ancorat un vechi bac, de prin perioada interbelică, sub un fals pavilion francez, cu numele ”Gironde”. Ziua, mai ales cînd prin zonă trecea cîte un vas de pasageri sau de croazieră, se puteau vedea cîteva femei trebăluind pe punte. Erau de fapt gardieni, care îşi trăgeau repede rochii peste tunici şi basmale pe cap, la trecerea lor. Ei păzeau ceea ce se afla în burta bacului, transformat în închisoare plutitoare: şase sute de deţinuţi, aduşi suplimentar în lagărul de muncă de la Periprava. Pentru mulţi, acesta a fost ultimul popas al vieţii, iar cimitirul lipovenesc din sat a fost locul lor de odihnă şi hotarul morţii. citeşte tot
-
COMENTARIU Marius Oprea / ”Mort ai fost şi te-am aflat”. A opta campanie de găsire a victimelor lagărului de la Periprava
Este al optulea an de cînd, din 2015, vin la Periprava. Opt capitole ale unei cărţi nescrise, care s-ar putea numi fie ”În căutarea poporului pierdut”, fie ”Mort ai fost şi te-am aflat”. Şi în acest an, la finele primei zile a investigaţiior noastre, începută la primele ore, am identificat deja cel puţin şapte gropi, în care se pot afla tot atîtea rînduri de oseminte ale foştilor deţinuţi politici morţi la Periprava. Sau mai multe, sau mai puţine – căci în anii trecuţi, am găsit şi cîte doi deţinuţi în aceeaşi groapă, iar în două cazuri, cei morţi au fost scoşi din ele, fiind recuperate de familiile lor, pe ascuns şi cu teamă de ochii autorităţilor. citeşte tot
-
ISTORIA FĂRĂ PERDEA Marius Oprea / Ruşii au folosit seceta din 1946 ca armă în sovietizarea României
În anii 1946-1947, seceta a calamitat România şi în unele zone ale ţării, mai ales în Moldova, a izbucnit foametea. Despre acest episod s-a scris aproape spre deloc – perioada, una încărcată de evenimentele legate de sovietizarea ţării, i-a atras pe istorici mai ales prin prisma evenimentelor politice şi atenţia s-a îndreptat mai puţin asupra istoriei sociale. citeşte tot
-
PREZENTUL FĂRĂ PERDEA Marius Oprea: OMS a recunoscut că ”variola maimuţei” e total incorectă politic: se răspîndeşte printre homosexuali. Sigur, trebuie să i se schimbe numele!
Asupra variolei maimuţei şi răspîndirii ei s-au dat multe detalii, de la primele cazuri – în afara unuia esenţial: anume că se răspîndeşte, în majoritatea cazurilor, în mediile homosexuale. De ce? Din ”corectitudine politică”. Nu la fel s-a întîmplat în trecut, cu SIDA. A fost o tăcere criminală, o situaţie în care ipocrizia a atins cote planetare. citeşte tot
-
PREZENTUL FĂRĂ PERDEA Marius Oprea / Gazul – mărul Rusiei pus pe masa Europei, care i-a îndestulat pe mulţi, pînă să se spună că e otrăvit
În 2020, Uniunea Europeană a fost principalul partener comercial al Rusiei. Exporturile de mărfuri din UE în Rusia reprezenta 37,3% din comerţul de mărfuri al ţării. Acum, după începerea războiului din Ucraina şi impunerea sancţiunilor, ”conducta” a secat. Rusia e sub embargo şi, în oglindă, a dezvoltat un adevărat şantaj cu produsul ei principal de export în UE – gazul. Al cărui rezultat îl simţim deja la buzunar, iar la iarnă îl vom simţi (la propriu) pe pielea noastră. citeşte tot
-
ISTORIA FĂRĂ PERDEA Marius Oprea: Ceauşescu şi Popescu
Gazul nu e o problemă doar pentru ministrul energiei, Virgil Popescu, cel care a luat nefasta decizie a ”liberalizării” pieţei de energie. A fost şi pentru Ceauşescu. Popescu a rezolvat-o, prin scumpiri. Ceauşescu, prin ”raţionalizarea” drastică a consumului – ceea ce face acum Uniunea Europeană, în încercarea de a scăpa de sub presiunea şantajului lui Putin, cu gazul rusesc – de care, prin politica Angelei Merkel, Germania şi aproape întreaga Europă au devenit dependente, pînă la robie. La vremuri de criză, măsuri care frizează disperarea: oficialii europeni se gîndesc cum ieşim cu bine din această iarnă şi cer reducerea consumului cu 15%. Dar iarnă va fi şi în 2023, şi mai încolo. Perspectiva pe termen lung nu se întrevede, iar noi – şi Europa – oscilăm, în politicile energetice, între Ceauşescu şi Popescu. citeşte tot
-
PREZENTUL FĂRĂ PERDEA Marius Oprea: Premierul Nicolae Ciucă îşi bate joc de deţinuţii politici anticomunişti, ”coloana vertebrală” a României în anii totalitarismului
Prim-ministrul Nicolae Ciucă îşi bate joc de mai multă vreme de foştii deţinuţi politici şi familiile lor, greu încercate de ani de puşcărie politică, suferinţe şi umilinţe – care iată, sînt reluate. Moştenirea şi memoria rezistenţei împotriva comunismului e reprezentată de aceşti supravieţuitori, oameni în vîrstă, faţă de care premierul nu arată nici un pic de respect. Cum să mai vorbeşti de ”trei muzee ale totalitarismului comunist”, prevăzute a se înfiinţa prin PNRR, la Bucureşti, Timişoara şi Rîmnicu Sărat, aşa cum anunţa pompieristic domnul Ciucă, în 2 decembrie 2021, cînd personal îi umileşti pe cei cărora asemenea muzee le sînt dedicate? citeşte tot
-
PREZENTUL FĂRĂ PERDEA Marius Oprea / Nemuritorii Securităţii: Ristea Priboi a ajuns, din consilier şi ”naş” al familiei Năstase, ”băiat deştept” în energie şi pensionar de lux
Ristea Priboi era un nume foarte cunoscut, în anii guvernării Năstase – un factotum, un ”om din umbră”. Dar şi-a dobîndit în acei ani şi o tristă faimă ca fost securist, după ce m-a acţionat în judecată – ca şi pe muncitorul braşovean Werner Sommerauer, participant la revolta din 1987 – ceea ce l-a adus în vizorul necruţător al presei, ceea ce, de fapt, nu şi-a dorit niciodată. L-aş fi uitat, ca restul lumii, dacă o ştire nu mi l-ar fi readus în memorie: e printre cei 64 de foşti parlamentari care şi-au cerut şi recuperat, prin decizia CCR de la începutul lunii iulie, ”pensia specială”, alături de alţii – precum Nicolae Văcăroiu, dar şi Irina Loghin. citeşte tot
-
COMENTARIU Marius Oprea: De ce se spală cadavrul neîngropat al Securităţii
Nu ştiu de ce echipa de la TVR care realizează Adevăruri despre trecut a ţinut morţiş să spele într-atît imaginea Securităţii, încît mai că nu se plînge la mormîntul ei, unde nu e de fapt niciun cadavru, pentru că aceasta nici n-a murit, nici n-a fost îngropată. citeşte tot
- PREZENTUL FĂRĂ PERDEA Marius Oprea / Trei sondaje, un singur rezultat: harta României, cod roşu de PSD
-
ISTORIA FĂRĂ PERDEA Marius Oprea: Ieroschimonahul Daniil Sandu Tudor: ”Comunismul este o tovărăşie uriaşă, unitară şi ideal abstractă, în care toţi sînt egali, fără sex, fără familie, fără neam”
Pentru mine, exemplul cel mai fascinant al unui martir al Bisericii care, după o atentă cercetare, poate, ar trebui canonizat pentru suferinţa şi moartea sa în temniţa comunistă, este Daniil Sandu Tudor. Chiar dacă i s-a pus, total pe nedrept, stigmatul de ”legionar”, cu care el de fapt n-a avut nicio legătură (iar asta se poate dovedi, prin analiza dosarului său de condamnare), viaţa şi moartea i-au fost ale unui om care l-a mărturisit pe Hristos. Iar rîndurile pe care le-a scris ca publicist, înainte de a se călugări, din care am citat în titlu, sînt şi azi actuale – mai actuale chiar decît în anii interbelici, vremea în care au fost publicate. citeşte tot
-
PREZENTUL FĂRĂ PERDEA Marius Oprea: O analiză eşuată, despre un preşedinte naufragiat: ”Oxford Analytica” despre Klaus Iohannis
Preşedintele Klaus Iohannis acţionează ca Traian Băsescu, în dosarul ”Flota”: după ce a eşuat nava România, o taie şi o vinde la fier vechi. Cu tot cu puţina ei democraţie. Aşa reiese dintr-o analiză făcută de britanicii de la Oxford Analytica. Cu asemenea performanţe, ar fi bine să meargă şef la NATO – bine pentru Putin. citeşte tot
-
ISTORIA FĂRĂ PERDEA Marius Oprea / Suferinţele lui Iov, din Ţara Făgăraşului – ale învăţătorului Octavian Popaiov, din Sîmbăta de Sus
Multe familii din această ţară păstrează în memoria lor drame ştiute doar de membrii lor. Rareori, unele se decid şi au tenacitatea să le scoată la iveală şi să le împărtăşească celorlalţi. Aşa au hotărît şi fetele învăţătorului Octavian Popaiov din Sîmbăta de Sus, arestat de Securitate în 1956. citeşte tot
-
COMENTARIU Marius Oprea / Primul ministru Ciucă, generalul Ciucă şi doctorul Ciucă
Ce-i trebuia generalului Ciucă titlul de doctor? E simplu: nu numai pentru că ”dă bine” la CV, dar aduce şi bani: o jumătate din salariul minim brut pe economie, lunar. Bani mulţi, pentru unii. Dar pentru premierul Nicolae Ciucă salariu său de la Guvern, la care se adaugă pensia militară, ”specială” sau nu, de 215.000 pe an, nu banii ar fi fost un motiv. Atunci care? citeşte tot
-
ISTORIA FĂRĂ PERDEA Marius Oprea/ Anatomia unei mistificări: Lotul ”Rugul Aprins” şi ”seceta de sfinţi români”, acuzaţi de legionarism
În toamna anului 1958, a fost judecat la Tribunalul Militar Teritorial Bucureşti un ”lot” de arestaţi, în dosarul numit ”Alexandru Teodorescu şi alţii”, dar pe care securiştii şi cei ce-l judecat l-au numit ”Rugul Aprins”. În acest ”lot”, cum numea Securitatea grupuri de oameni pe care-i judeca laolaltă, strînşi în cîte un complot de cele mai multe ori imaginar, au fost adunaţi clerici, nu întîmplător dintre cei mai cultivaţi, ca părintele profesor Dumitru Stăniloae, care aveau să devină în timp mari duhovnici ai României, oameni de cultură, ca profesorul Alexandru Mironescu şi poetul Vasile Voiculescu, precum şi un grup de studenţi, care-i frecventau. Asupra tuturor a fost aruncată anatema unui complot legionar. citeşte tot
-
PREZENTUL FĂRĂ PERDEA Marius Oprea: În agricultură, ”apa face diferenţa”. Prostia sau reaua-voinţă a guvernanţilor o anulează
În 1989 peste 15 milioane hectare, aproximativ 2/3 din suprafaţa ţării, erau dedicate agriculturii. În prezent, suprafaţa aceasta s-a micşorat cu mai mult de o treime, fiind undeva la peste 9 milioane de hectare. Din acestea, mare parte în acest an au fost afectate de secetă. Şi mai e de spus ceva, în dezavantajul României: din suprafaţa agricolă, începînd din 2014, peste 40 % din pămînturile arabile au fost înstrăinate. Atunci, aceeaşi coaliţie ca aceea de azi, PSD-PNL, a permis străinilor să cumpere terenuri agricole în România. Printre primii zece proprietari de terenuri agricole din România, încă de acum aproape un deceniu, se clasează firmele Maria Trading, care deţinea şi cel mai mare abator din ţară, Agro Chirnogi şi Delta-Rom Agriculture, companii ale unor investitori străini. citeşte tot
-
COMENTARIU Marius Oprea / Comitetul interministerial pentru ca să plouă
”Seceta a ucis orice boare de vînt / Soarele s-a topit şi a curs pe pămînt / A rămas cerul, fierbinte şi gol / Ciuturile scot din fîntînă nămol”. Pe o asemenea vreme, poeul Nicolae Labiş ”povesteşte” cum tatăl său a luat o decizie fermă şi a ucis o căprioară, pentru a-şi hrăni familia. Peste timp, pe o aceeaşi vreme, Nicolae Ciucă a convocat un ”Comitet interministerial”. Care, ce decizie va lua, în afară de a constata că e secetă şi e neapărat nevoie să plouă? citeşte tot
-
ISTORIA FĂRĂ PERDEA Marius Oprea / Cum s-a furat ţara, în anii ”Eternei şi fascinantei Românii”: anii regimului Iliescu, paradisul pierdut al securiştilor şi activiştilor
Pentru cei mai tineri, trebuie spus că acest titlu atrăgător, ”Eterna şi fascinanta Românie”, ca al unui pliant turistic, a fost acoperirea unei afaceri de corupţie, din timpul regimului Iliescu. Era vorba de un album foto de dimensiuni mari, plătit din bani publici şi destinat promovării României, în străinătate. Un fel de ”frunză” mai consistentă, a Elenei Udrea. Că aşa erau timpurile, pe atunci: conta să fie mare şi gros - regula de aur a produselor comuniste. Cu el urmau să fie înzestrate ambasadele noastre, în lipsă de altceva, inclusiv de chipurile unei alte generaţii de diplomaţi, decît ”acoperiţii” regimului comunist, ”rotiţi” între ei, în lipsă de altceva mai bun. Dar nici asta nu s-a mai făcut: sume mari de bani s-au risipit, de fapt, fiind ”sifonate” sub acest pretext al ”albumului”, pentru campania electorală a lui Ion Iliescu. E o parte din furtul a 11 miliarde de dolari: în 1990, Ceauşescu lăsase moştenire o datorie externă zero şi un excedent de 2 miliarde, în 1996 Iliescu lăsa în urmă o datorie externă de 8,7 miliarde şi o economie pusă la pămînt. citeşte tot
-
PREZENTUL FĂRĂ PERDEA Marius Oprea / Moartea în zadar, pe altarul ”războiului rece” din Ucraina şi împrejurimi
A mai murit un om în Ucraina - nicio noutate, o ştire de importanţă secundară, chiar dacă e vorba de un prizonier, căzut în mîna ruşilor. Nicio senzaţie, poate doar un nou (şi mic) exerciţiu de dramatizare propagandistică a cazului, avînd în vedere că nu e vorba de un ucrainean (atunci, chiar că n-ar fi fost nicio ştire), ci de un cetăţean britanic. Asta face, în cele din urmă, războiul - pe lîngă distrugerile imense, el banalizează în cele din urmă moartea, pînă într-acolo încît ea devine un clişeu inevitabil. Căutînd să-l ocolească, ziariştii nici nu-l mai pomenesc: înseamnă intrarea în acea fază a războiului, în care dramele sale nu mai impresionează pe nimeni, în care războiul şi moartea sînt acceptate, ca parte a cotidianului. citeşte tot
-
PREZENTUL FĂRĂ PERDEA Marius Oprea / Liberalii de succes ai zilei de mîine: tînăr dependent de ”iarbă”, sau ”băiatul lui tata”. De la STS
Cei mai tineri dintre liberalii de succes, cei cărora partidul le va preda ştafeta în viitor (azi exersează şi se şcolesc în funcţii mai mici, de preferat la stat) nu seamănă deloc cu ceea ce te-ai aştepta, de la un partid istoric: o minimă seriozitate în criterii, la selectarea celor ce vor asigura viitorul partidului. Dimpotrivă. Partidul a devenit fie o pepinieră de odrasle ofiţereşti, fie un fel de refugiu politic pentru tineri cu potenţial infracţional. Altfel, ce tineri să mai fie atraşi de un partid care-şi devorează anual liderii, care şi-a ucis, practic şi doctrinar, orice legătură cu trecutul, trecînd la mariajul cu PSD, în refacerea visului de aur al lui Ion Iliescu - ”pluralism în cadrul Frontului”? De fapt, la ce să te aştepţi de la tineri, cînd ”seniorii” fac ce fac? citeşte tot
- PREZENTUL FĂRĂ PERDEA Marius Oprea / Daţi-ne ţara înapoi!
- PREZENTUL FĂRĂ PERDEA Marius Oprea / Spasiba, Putin! Ai învăţat toată Europa ce înseamnă comunismul
-
COMENTARIU Marius Oprea: Kovesi şi Geoană îi cîntă deja prohodul politic lui Iohannis
Mai sînt încă doi ani pînă la prezidenţialele din 2024, dar scenariile au înecput să curgă: protagoniştii lor sînt două persoane, în prezent, destul de departe de România. Se pare că moda preşedinţilor ”din import” sau din rîndul celor ”buni la export” se împămînteneşte. După Iohannis, care acum (se spune) se pregăteşte să plece la NATO, se vor bate pentru cea mai înaltă demnitate din România, pare-se, Mircea Geoană şi Laura Codruţa Kovesi. Ar fi interesant. Dar, cum spunea Den Xiaoping, fostul lider chinez, să te ferească Dumnezeu să trăieşti vremuri interesante! citeşte tot
-
PREZENTUL FĂRĂ PERDEA Marius Oprea: ”Asasinul energetic” Virgil Popescu s-a răzgîndit, la un an după închiderea termocentralei de la Mintia: ”Patriei mai mult cărbune!”
”Patriei mai mult cărbune” nu sînt cuvintele ministrului Popescu, de la Energie, ci o lozincă din vremea lui Ceauşescu. Pe vremea acestuia, probabil că ar fi fost împuşcat pentru trădare. Adept supus al ”Green Deal”-ului de la Bruxelles, el ne-a lăsat fără un procent însemnat din energia electrică a României, pentru a răspunde, cu exces de zel, cerinţelor de ”înverzire” a energiei. Acum, după ce tot mai mulţi oficiali europeni, în căutare de alternative la gazul rusesc, s-au îndreptat din nou spre cărbune, s-a răzgîndit şi Popescu. Şi a ”înverzit” cărbunele. Dar e prea tîrziu pentru Mintia, cea mai mare termocentrală din Transilvania, pe care a pus-o la pămînt; nici măcar în coservare nu mai e. E prea tîrziu şi pentru un muncitor de acolo: „Angajat al Termocentralei Mintia, găsit spânzurat. Se afla în preaviz”, titra în zilele în care Mintia a fost închisă presa hunedoreană. Aşa cum a făcut-o azi, aflat în aceeaşi situaţie, un alt muncitor, de la ALRO Slatina. Mă întreb, cum poate dormi domnul Popescu? citeşte tot
-
PREZENTUL FĂRĂ PERDEA Marius Oprea/ ”Apocalipse Now”: Mai multe feluri de a muri: foamea, seceta sau frigul, războiul, sau preţurile, un nou val de Covid, sau variola maimuţei
Într-un inventar succint, aceasta este ”lista scurtă” a spaimelor legate de o apocalipsă actuală. Căci nu e an fără un sfîrşit al lumii, prevăzut în detaliu prin dezastre anunţate. Şi neapărat ”de proporţii biblice”. De ceva vreme, ”Noua ordine mondială” e imaginea sfîrşitului ei. Sau, mai degrabă, a inducerii spaimei asupra unei catastrofe iminente. Căci o lume înspăimîntată e mai uşor de stăpînit. citeşte tot