Articolele autorului Mihaela Gidei
- Reguli fără precedent anunţate de Biserica Ortodoxă pentru Florii şi Paşte: cum se ţin slujbele, cum se ia lumină
- Deţinuţii îţi spun să stai în casă: „Evitaţi să ajungeţi alături de noi”
- O bătrână a ieşit din casă în intervalul orar impus de starea de urgenţă şi a fost prinsă la furat
- Pot fi atacate în instanţă ordonanţele militare? Un avocat îţi explică la ce să te aştepţi
- Cursurile încep după starea de urgenţă. Evaluarea Naţională şi Bacalaureatul ar putea fi organizate în iulie
- Tot personalul din învăţământul preuniversitar, în concediu de odihnă. Secretar de stat: Nu e vorba de şomaj tehnic
- #protejaţifemeile | Victimele violenţei domestice nu mai sună la 112. Liderii ONU, apel la autorităţile din lume să prevină violenţa împotriva femeilor
-
Poliţiştii patrulează în continuare în Ţăndărei. Au fost aplicate sancţiuni în valoare totală de 46.000 de lei în două zile
Poliţiştii patrulează şi luni, la două zile după ce localitatea Ţăndărei a intrat în carantină totală. Un număr de 160 de poliţişti au organizat filtre în Slobozia şi Ţăndărei, iar în ultimele 24 de ore au fost aplicate doar 14 amenzi pentru nerespectarea restricţiilor de circulaţie. citeşte tot
- Distanţare socială: Românii nu mai ies din case decât pentru muncă, farmacii şi magazine alimentare. Cum sunt sucevenii
- Mario Iorgulescu rămâne, momentan, în libertate. Judecătorii au anulat mandatul de arestare preventivă
- Avocatura în stare de urgenţă. Apărătorii au rămas fără venituri şi acuză că nu sunt protejaţi: „E revoltă pe bună dreptate”
- Dosar penal deschis după ce medicii de familie acuză CNAS că nu a validat consultaţiile fără card
- VIDEO Poliţia Română suplimentează forţele în Ialomiţa. O coloană de maşini se îndreaptă spre judeţ
- O aeronavă C-27 J Spartan a Forţelor Aeriene Române a adus azi 100.000 de măşti din Turcia
-
România a făcut într-o lună mai puţine teste decât face Germania într-o zi. Câte au fost prelucrate până acum
Până în prezent, peste 28.000 de teste pentru coronavirus. citeşte tot
- O femeie a murit în Vama Nădlac. Se întorcea din Marea Britanie şi aştepta să intre în ţară
- Femeile victime ale violenţei domestice, prinse în capcana izolării! Cui pot cere ajutor?
- Totul despre restricţiile de circulaţie, deplasările la magazin sau declaraţia pe proprie răspundere. Întrebări şi răspunsuri
- Soluţia inventată de români ca să evite intrarea în carantină la graniţă. Forţele de ordine nu erau pregătite pentru aşa ceva
- Judecătorii primesc măşti, mănuşi şi botoşi, în contextul pandemiei
- Premieră în România. Ordonanţa militară 3 a fost contestată in instanţă: cum şi-a motivat gestul o femeie din Bucureşti
- Lucrările la spitalul modular pentru pacienţii cu Covid 19 avansează. A fost ridicat deja modulul cu 55 de paturi | GALERIE FOTO
- Peste 1200 de români au fost plasaţi în carantină pentru că au fugit din izolarea la domiciliu
- Spitalul Gerota nu mai este în carantină
- 25 de poliţişti de la Secţia 19 din Bucureşti sunt izolaţi la domiciliu