Articolele autorului Otilia Ciocan Serescu
-
Ministerul Educaţiei lansează în dezbatere publică proiectul Legii manualului şcolar
Ministerul Educaţiei Naţionale a lansat marţi, în consultare publică, proiectul Legii manualului şcolar, obiectivul actului normativ fiind de a reglementa regimul manualului şcolar în învăţământul preuniversitar, conform unui comunicat de presă al instituţiei. citeşte tot
-
DGPI, în replică pentru Kovesi: Am transmis 29 de informări către DNA şi 89 către DGA, în acest an
Direcţia Generală de Protecţie Internă (DGPI) a Ministerului Afacerilor Interne arată, într-un răspuns la declaraţia procurorului şef DNA, Laura Kovesi, conform căreia nu a primit nicio sesizare de la această instituţie, că, în acest an, DGPI a transmis 29 de informări către DNA şi 89 către DGA. citeşte tot
-
Laura Codruţa Kovesi şi alţi doi procurori din DNA, cercetaţi disciplinar de Inspecţia Judiciară în cazul revocărilor Mihaelei Iorga şi a lui Doru Ţuluş
Inspectorii judiciari au dispus începerea cercetării disciplinare faţă de procurorul şef al Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA), Laura Kovesi, procuror şef adjunct al DNA, Marius Iacob, şi în cazul şefului de secţie Gheorghe Popovici, în urma revocărilor Mihaelei Iorga şi a lui Doru Ţuluş. citeşte tot
-
APADOR-CH: Obligativitatea vaccinării în cazul bolilor transmisibile nu încalcă drepturile omului
APADOR-CH arată, în observaţiile transmise Parlamentului, că obligativitatea vaccinării în cazul bolilor transmisibile nu încalcă drepturile şi libertăţile fundamentale, motiv pentru care statul trebuie să reducă cât mai multe efectele negative care pot apărea în urma refuzului de imunizare. citeşte tot
-
Primele patru persoane „Most Wanted” pe site-ul Europol sunt români. Bivolaru, în fruntea listei
Primele patru persoane date în urmărire de Europol sunt români, lista „Most Wanted” debutând cu Gregorian Bivolaru şi continuând cu doi interlopi şi fratele lui Omar Hayssam, potrivit informaţiilor postate pe site-ul instituţiei. citeşte tot
-
MARŞUL Bicicliştilor, organizat, SÂMBĂTĂ, în Capitală şi Constanţa, în paralel. Zeci de biciclişti vor pedala pe străzi să-şi manifeste drepturile
Zeci de biciclişti vor participa, sâmbătă, la un marş de protest, organizat, în paralel, în Bucureşti şi Constanţa, unul dintre motivele pentru care vor ieşi în stradă fiind faptul că măsurile de siguranţă rutieră nu se aplică, conform unui anunţ al OPTAR. citeşte tot
-
Baltag: Am văzut-o într-o seară pe Kovesi intrând în CSM. Nu am aflat încă la cine a mers
Judecătoarea Gabriela Baltag, membru în CSM, a declarat, vineri seara, că a văzut-o pe şefa DNA, Laura Codruţa Kovesi, intrând în sediul Consiliului Superior al Magistraturii (CSM), într-o seară, în jurul orei 19.00, precizând că acest lucru i s-a părut „nefiresc”. citeşte tot
-
Asociaţia Editorilor: Elevii de clasa a VI-a riscă să rămână din nou fără manuale în 2018
Editorii români avertizează Ministerul Educaţiei că elevii de clasa a VI-a riscă să rămână din nou fără manuale pe 10 septembrie 2018, pentru că procedura de licitaţie încă nu a fost declanşată, iar aceasta durează 11 luni, conform unui comunicat de presă. citeşte tot
-
56 de noi cazuri de rujeolă, confirmate în ultima săptămână. Numărul total ajunge la 9.289
Numărul total de cazuri confirmate de rujeolă în România, raportate până vineri, este de 9.289, cu 56 mai multe decât săptămâna trecută, potrivit Centrului Naţional de Supraveghere şi Control al Bolilor Transmisibile (CNSCBT), din cadrul Institutului de Sănătate Publică. citeşte tot
-
Bivolaru, căutat de Europol. Liderul MISA, pe lista "Most Wanted Fugitives", alături de cei mai căutaţi infractori din Europa
Gregorian Bivolaru este căutat internaţional pe teritoriul Europei, pe site-ul Europol fiind postată imaginea cu liderul MISA, el fiind suspectat de nouă infracţiuni, între care trafic de fiinţe umane şi abuz sexual, comise în Franţa şi Finlanda, începând cu 2006. citeşte tot
-
Cazul Focică de la Inspecţia Judiciară | Plângerea penală pentru şantaj va fi cercetată de DNA, după ce Parchetul General şi-a declinat competenţa
Plângerea depusă de inspectoarea judiciară Mihaela Focică va fi cercetată de procurorii anticorupţie, după ce, joi, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a decis să-şi decline competenţa, au precizat surse judiciare pentru Mediafax. Mihaela Focică a depus, la Parchetul General, o plângere penală după ce a fost interceptată. Anunţul a fost făcut de procurorul general al României, Augustin Lazăr. citeşte tot
-
FOTO | Se circulă cu dificultate în Capitală | Mulţi părinţi au parcat neregulamentar şi au blocat traficul/ Şase maşini s-au ciocnit la Podul de la Băneasa, iar o bandă este blocată pe sensul către Otopeni
Circulaţia se desfăşoară cu dificultate la nivelul Bucureştiului, iar în multe zone se circulă doar pe o singură bandă de mers, după ce mai mulţi părinţi au parcat neregulamentar şi îngreunează traficul, au declarat, pentru MEDIAFAX, reprezentanţii Brigăzii de Poliţie a Capitalei. citeşte tot
-
Hoţii care ar fi jefuit-o pe Mioara Roman au fost prinşi şi sunt audiaţi de poliţişti. Unde au fost descoperiţi că se ascundeau
Cei trei bărbaţi care ar fi jefuit-o pe Mioara Roman au fost prinşi de poliţişti pe teritoriul judeţului Mureş, aceştia, alături de şoferul maşinii în care se aflau, au fost duşi la audieri, oamenii legii urmând să decidă ce măsuri se impun în cazul lor. citeşte tot
-
Cumpărarea a 400 de autobuze pentru BUCUREŞTI, blocată din nou. Firea vrea modificarea legislaţiei privind achiziţiile publice
Primarul General, Gabriela Firea, susţine că va solicita modificarea legislaţiei privind achiziţiile publice, în sensul responsabilizării celor care depun contestaţii, după ce licitaţia de cumpărare a 400 de autobuze a fost suspendată, conform unui comunicat de presă, transmis, luni, de Primărie. citeşte tot
-
Restricţii de circulaţie, luni şi marţi, în Capitală, pentru desfăşurarea unei procesiuni regioase
În zilele de luni şi marţi, în cursul serii, în Centrul Bucureştiului, vor fi mai multe restricţii de circulaţie, în contextul desfăşurării unor activităţi religioase, anunţă, printr-un comunicat de presă, Brigada Rutieră a Capitalei. citeşte tot
-
România blestemată! Aproape 10.000 de copii au fost ABANDONAŢI de părinţi în ultimul an. Cele patru cauze identificate de organismele internaţionale pentru o decizie la limita cruzimii
Aproape 10.000 de copii au fost abandanaţi de părinţi în ultimul an, numărul acestora fiind mai mic, însă, faţă de anul precedent, principala cauză a acestui fenomen fiind sărăcia, potrivit unei statistici transmisă de Autoritatea Naţională pentru Protecţia Drepturilor Copilului şi Adopţie (ANPDCA). citeşte tot
-
Institutul de Sănătate Publică: 129 de noi cazuri confirmate cu rujeolă în ultima săptămână
Numărul total de cazuri confirmate de rujeolă în România raportate până vineri este de 9.233, cu 129 mai multe decât săptămâna trecută, potrivit Centrului Naţional de Supraveghere şi Control al Bolilor Transmisibile (CNSCBT). citeşte tot
-
Nicolae Dumitru (Niro), eliberat condiţionat după ce a executat o parte din pedeapsa din dosarul „Microsoft”/ Omul de afaceri a părăsit Penitenciarul Jilava | FOTO
Omul de afaceri Nicolae Dumitru a fost eliberat, vineri seara, după ce a executat o parte din pedeapsa de doi ani şi patru luni de închisoare, primită pentru trafic de influenţă în dosarul „Microsoft”, decizia fiind definitivă. citeşte tot
-
Noi cazuri de infecţii cu West Nile, identificate în România. Numărul deceselor se ridică la opt
Noi cazuri de infecţii cu virusul West Nile au fost identificate la nivel naţional, numărul deceselor ridicându-se la opt, acestea fiind înregistrate în Bucureşti, Buzău, Brăila, Olt şi Ialomiţa, conform Centrului Naţional de Supraveghere şi Control al Bolilor Transmisibile (CNSCBT). citeşte tot
-
Concluziile Inspecţiei Judiciare în urma controlului la DNA, redactate vineri. Urmează avizarea şi trimiterea la CSM
Concluziile în urma controlului efectuat de Inspecţia Judiciară (IJ) privind managementul la DNA au fost redactate până vineri, urmând ca acestea să fie avizate de şeful IJ, iar mai apoi transmise în cadrul instituţiei pentru formularea de obiecţiuni, au precizat, pentru MEDIAFAX, reprezentanţii IJ. citeşte tot
-
Bodog: În curând vom avea un act normativ care va rezolva problema birocraţiei din sănătate
În curând va fi lansat un act normativ care va rezolva problema birocraţiei din sănătate, pornind de la medicul de familie, continuând cu medicul specialist şi terminând cu birocraţia din spitale, a declarat, joi, ministrul Sănătăţii, Florian Bodog. citeşte tot
-
Pop: Începând de săptămâna viitoare, pot fi depuse proiectele pentru aprobarea manualelor auxiliare
Începând de săptămâna viitoare, editurile pot depune proiectele pentru aprobarea sau validarea manualelor auxiliare, după ce, joi, Ministerul Educaţiei a elaborat cele două proiecte privind metodologia în acest domeniu, a spus ministrul Liviu Pop citeşte tot
-
Prima ŞEDINŢĂ a CSM, după boicotarea plenului. Revocarea conducerii Inspecţiei Judiciare nu se va lua în discuţie
Prima şedinţă a CSM, după boicotarea plenului, este programată joi, la aceasta urmând să participe noii membri, reprezentanţi ai Societăţii Civile, pe ordinea de zi nefiind inclus raportul de audit în urma căruia ar fi putut fi revocată conducerea Inspecţiei Judiciare (IJ). citeşte tot
-
Restricţii de circulaţie, miercuri, în Capitală, cu ocazia ceremonialului dedicat Zilei Pompierilor şi a unei procesiuni religioase. Ce ZONE trebuie evitate - HARTA
Brigada Rutieră a Capitalei anunţă că, miercuri, între orele 8.30 şi 10.30, vor fi impuse mai multe restricţii de circulaţie, în contextul în care, în Capitală, va avea loc un ceremonial dedicat Zilei Pompierilor din România. Seara vor fi restricţii pe Calea Victoriei pentru o procesiune religioasă. citeşte tot
-
Pachetul de legi privind justiţia propus de Tudorel Toader | Asociaţia Procurorilor cere CSM avizarea negativă
Asociaţia Procurorilor din România (APR) a solicitat Consiliului Superior al Magistraturii (CSM) avizarea negativă a întregului pachet legislativ de modificare a legilor justiţiei, propus de către ministrul Tudorel Toader, potrivit unui anunţ al organizaţiei. citeşte tot