Articolele autorului Otilia Ciocan
-
Un avocat şi un agent de poliţie, trimişi în judecată de DNA după ce au cerut mită 5.000 de lei
Un avocat din cadrul Baroului Mehedinţi şi un agent de poliţie de la Biroul Poliţiei Rutiere Drobeta Turnu Severin au fost trimişi în judecată, luni, de procurorii anticorupţie, după ce au cerut unei persoane 5.000 de lei pentru a o scăpa de dosar penal, în urma unui accident rutier, potrivit DNA. citeşte tot
-
ANALIZĂ: Referendumul, Statutul parlamentarilor, insolvenţa, în atenţia Curţii Constituţionale în 2013
Anul 2013 a adus dezbateri aprinse cu privire la modificări legislative, ordonanţe promovate de Guvern sau articole de lege aflate în vigoare, printre cele mai importante care au ajuns în atenţia Curţii Constituţionale fiind Legea referendumului, OUG privind insolvenţa şi Statutul parlamentarilor. citeşte tot
-
CRONOLOGIE: Alegerile din CSM, Kovesi la şefia DNA şi "cazul" Papici, printre SCANDALURILE din justiţie în 2013
Alegerea conducerii Consiliului Superior al Magistraturii, numirea Codruţei Kovesi la şefia Direcţiei Naţionale Anticorupţie şi retragerea delegării procurorului Lucian Papici de la şefia Secţiei I a DNA au fost printre marile scandaluri din sistemul judiciar românesc în 2013. citeşte tot
-
DNA: 18 persoane, trimise în judecată după ce au obţinut ilegal aproape 100 de credite
Un număr de 18 persoane au fost trimise în judecată, vineri, de procurorii anticorupţie din Cluj, după ce au obţinut aproape 100 de credite, în mod ilegal, de la două unităţi bancare, fiind astfel creat un prejudiciu de peste două milioane de euro, potrivit unui comunicat de presă al DNA. citeşte tot
-
Deputatul Coman se ocupa de "combinaţii": O sticlă de whisky n-ai şi tu pă undeva?
Deputatul PC Gheoghe Coman spunea, într-o conversaţie cu Ciprian Botezatu, căruia îi promisese o funcţie la DSV Buzău, că el "doar combinaţiile le face", întrebându-l pe interlocutor: "O sticlă de whisky n-ai şi tu pă undeva?", potrivit procurorilor anticorupţie. citeşte tot
-
Senatorul PSD Victor Mocanu, judecat după ce ar fi încheiat ilegal contracte de furnizare echipamente medicale: "Nu mă surprinde decizia DNA. Sunt satisfăcut că dosarul ajunge în instanţă"
Senatorul PSD Victor Mocanu a fost trimis în judecată de DNA, vineri, fiind acuzat de abuz în serviciu contra intereselor publice, după ce ar fi încheiat ilegal 8 contracte de furnizare echipamente medicale la Maternitatea Buzău, care, la un an şi jumătate de la inaugurare, este tot nefuncţională. citeşte tot
-
INTERCEPTĂRI în dosarul deputatului Coman: Fără politică nu poţi să trăieşti. La orice partid "se cere nişte bani"
Deputatul PC Gheorghe Coman negocia sprijinul politic pentru accesul în funcţii publice, spunând că "fără politică nu poţi să trăieşti" şi că "la orice partid se cere nişte bani", potrivit referatului procurorilor DNA. citeşte tot
-
Peste 20 de decizii de neconstituţionalitate, pronunţate de judecătorii CC în 2013
Judecătorii Curţii Constituţionale au pronunţat 21 de decizii de neconstituţionalitate, din totalul celor 534 de hotărâri luate de plenul CC, de la începutul anului şi până la jumătatea lunii decembrie. citeşte tot
-
Brânduşa Novac, achitată pentru conflict de interese de Curtea de Apel Bucureşti
Brânduşa Novac, fost deputat PDL, a fost achitată, joi, de magistraţii de la Curtea de Apel Bucureşti (CAB), în procesul în care a fost trimisă în judecată, de procurorii Parchetului general, pentru conflict de interese. citeşte tot
-
Scrisoarea procurorului general către Traian Băsescu: Preşedintele să nu promulge modificările la Codul Penal
Procurorul general al României, Tiberiu Niţu, a declarat joi că i-a transmis o scrisoare preşedintelui Traian Băsescu în care a recomandat să nu promulge proiectul de lege cu modificările aduse Codului Penal, prezentând şi argumentele de natură juridică pentru această solicitare. citeşte tot
-
Dan Diaconescu, condamnat la trei ani de închisoare cu executare pentru şantaj
Dan Diaconescu a fost condamnat, miercuri, de Judecătoria Sectorului 1, la trei ani de închisoare cu executare, pentru şantajarea fostului primar al comunei arădene Zărand şi a omului de afaceri Paul Petru Ţârdea. citeşte tot
-
Procurorul Angela Nicolae, trimisă în judecată după ce a cerut mită aproape 88.000 de lei
Procurorul Angela Nicolae, alături de fiul ei şi alţi doi oameni de afaceri, au fost trimişi în judecată, miercuri, de procurorii DNA, după ce ea a cerut aproape 88.000 de lei pentru a intereveni în mai multe dosare, arată Direcţia Naţională Anticorupţie (DNA), într-un comunicat de presă. citeşte tot
-
Fost director al Termoelectrica, CONDAMNAT cu executare la 4 ani şi 8 luni în dosarul fraudelor de 23 milioane de euro
Fostul director al Termoelectrica Ioan Ungureanu a fost condamnat, marţi, de Curtea de Apel Bucureşti (CAB) la patru ani şi opt luni de închisoare cu executare, în acelaşi dosar fiind condamnate alte opt persoane, pentru fraudarea mai multor companii cu peste 23 milioane de euro. citeşte tot
-
Stroe: În luna decembrie au fost 30 de decese în accidente rutiere, numai în weekenduri
Ministrul Afacerilor Interne, Radu Stroe, a declarat marţi că în luna decembrie au fost 30 de decese în urma accidentelor rutiere, numai în weekenduri, cerându-le poliţiştilor de la rutieră să acţioneze cu maximum de "atenţie, implicare şi exigenţă" în perioada sărbătorilor de iarnă. citeşte tot
-
Chiuariu crede că modificările la Codul penal vor fi respinse
Preşedintele Comisiei Juridice a Senatului, Tudor Chiuariu, a declarat joi seară, referitor la modificările aduse Codului penal de Camera Deputaţilor, că acestea, în opinia lui, vor fi respinse, el menţionând că ar fi trebuit "o dezbatere serioasă" înaintea demersului de marţi. citeşte tot
-
Kovesi spune că noul Cod de procedură penală va face inutile interceptările din anchete
Şefa DNA, Codruţa Kovesi, a declarat joi, la Gândul Live, că o prevedere din noul Cod de procedură penală va face "inutile" interceptările, în condiţiile în care, înainte de a se obţine autorizaţie pentru acestea, persoana vizată în anchetă va trebui înştiinţată că este urmărită penal. citeşte tot
-
Kovesi, despre modificările la Codul Penal: Nu am fost consultaţi. Nu a existat o dezbatere publică
Şefa DNA, Codruţa Kovesi, a declarat joi, la Gândul Live, că instituţia pe care o conduce nu a fost consultată privind modificările la Codul Penal adoptate marţi de Camera Deputaţilor şi nici nu a existat o dezbatere publică pe marginea acestora. citeşte tot
-
Hăineală: Modificările Codului Penal îi vizează şi pe miniştri. Chiuariu, Ridzi, Şereş pot scăpa de răspundere
Preşedintele CSM, Oana Schmidt Hăineală, a declarat, joi, că modificările aduse CP îi includ în categoria funcţionarilor publici şi pe parlamentarii acuzaţi că au comis fapte penale în perioada în care au condus ministere, Chiuariu, Ridzi sau Şereş putând scăpa de răspundere. citeşte tot
-
Penitenciarul Jilava a contestat în instanţă regimul deschis în care va executa pedeapsa Gigi Becali
Reprezentanţii Penitenciarului Jilava au contestat în instanţă decizia judecătorului delegat al închisorii prin care s-a hotărât ca Gigi Becali să execute pedeapsa în regim deschis, la Penitenciarul Poarta Albă, au declarat, pentru MEDIAFAX, reprezentanţii ANP. citeşte tot
-
Niţu: Nu s-a cerut Parchetului un punct de vedere cu privire la modificarea Codului Penal
Procurorul general al României, Tiberiu Niţu, a declarat miercuri, pentru MEDIAFAX, că instituţiei pe care o conduce nu i s-a cerut un punct de vedere cu privire la modificările aduse Codului Penal, adoptate marţi de Camera Deputaţilor. citeşte tot
-
CSM a luat act de cererile de demisie ale procuroarei Angela Nicolae şi judecătorului Toni Neacşu
Consiliul Superior al Magistraturii (CSM) a luat act, în şedinţa de plen de marţi, de cererile de demisie înaintate de procurorul Angela Nicolae, arestată în dosarul evaziunii fiscale de peste 70 de milioane de euro, şi de judecătorul Toni Neacşu, judecat într-o cauză de abuz în serviciu. citeşte tot
-
Aproximativ 75 de kilograme de heroină, găsite într-un autocamion, printre biscuiţi
Aproximativ 75 de kilograme de heroină au fost găsite într-un autocamion care transporta mărfuri din Turcia pentru o firmă al cărei administrator este o femeie, drogurile fiind ascunse printre biscuiţi, băuturi răcoritoare şi praf de budincă. citeşte tot
-
Dosarul judecătoarelor: Mai mulţi inculpaţi şi-au recunoscut faptele. Viorica Dinu, audiată joi
Mai mulţi inculpaţi din dosarul judecătoarelor de la Tribunalul Bucureşti acuzate de fapte de corupţie şi-au recunoscut faptele, limitele lor de pedeapsă prevăzute de lege putând fi astfel scăzute cu o treime, iar instanţa a stabilit ca Viorica Dinu să fie audiată joi. citeşte tot
-
Recursul lui Becali faţă de neadmiterea contestaţiei la executarea pedepsei cu închisoare, respins
Recursul lui Gigi Becali faţă de neadmiterea contestaţiei la executarea pedepsei cu închisoare a fost respins, luni, de Curtea de Apel Bucureşti, decizia instanţei în acest caz fiind definitivă. citeşte tot
-
Becali, la Curtea de Apel: Cea mai mare rugăminte, admiteţi sau nu recursul, vă rog să nu mai daţi un termen
Gigi Becali a cerut, luni, judecătorilor de la Curtea de Apel Bucureşti să dea o soluţie, de admitere sau respingere, pentru a nu mai fi adus la un nou termen în dosarul în care contestă executare pedepsei, în timp ce avocatul său a solicitat rejudecarea dosarului la Tribunalul Ilfov. citeşte tot