Articolele autorului Stefan Costin Anghel
-
Fabricile de textile din Bangladesh, închise din cauza protestelor, vor fi redeschise vineri
Fabricanţii de textile din Bangladesh au anunţat joi că redeschid sute de uzine din apropiere de Dhaka, la câteva zile după ce au decis închiderea acestora din cauza protestelor muncitorilor, după prăbuşirea unei clădiri cu ateliere textile, soldată cu moartea a 1.127 de persoane. citeşte tot
-
Biroul american pentru transporturi recomandă reducerea nivelului de alcoolemie admis pentru şoferi
Biroul naţional american pentru siguranţa transporturilor (NTSB) a recomandat marţi reducerea nivelului maxim de alcoolemie admis de la 0,8 la 0,5 grame pe litrul de sânge la volan, aliniindu-se astfel majorităţii ţărilor din lume. citeşte tot
-
UE riscă să rămână în noiembrie fără fonduri pentru acţiunile în favoarea angajării tinerilor
Parlamentul European a considerat miercuri drept "inacceptabile" condiţiile impuse de statele membre UE pentru o creştere a bugetului în 2013 şi a avertizat că nu vor mai exista fonduri disponibile în noiembrie pentru a finanţa acţiunile în favoarea angajării tinerilor. citeşte tot
-
Val de atacuri teroriste în Irak. 30 de persoane ucise
Aproximativ 30 de persoane au fost ucise în zece atentate comise miercuri în Irak, majoritatea vizând cartiere din Bagdad cu populaţie majoritar şiită, au informat surse medicale şi din partea serviciilor de securitate. citeşte tot
-
Procesul neonaziştilor germani s-a reluat cu o confruntare judiciară
Unul dintre cele mai mari procese în care sunt judecaţi neonazişti, după încheierea celui de-al Doilea Război Mondial, în Germania s-a reluat marţi într-un tribunal din Munchen (sudul Germaniei), pentru a judeca cele nouă crime cu motivaţii rasiste. citeşte tot
-
Bagdadul critică retragerea în Irak a combatanţilor kurzi din Turcia
Guvernul de la Bagdad a catalogat marţi drept o încălcare flagrantă a suveranităţii şi independenţei ţării sale retragerea în Irak a combatanţilor kurzi din Turcia vecină, în contextul în care un prim grup a sosit în nordul irakian. citeşte tot
-
Un medic american care practica avorturi a fost găsit vinovat de crimă
Un medic american care efectua avorturi a fost găsit luni vinovat de uciderea cu foarfeca a trei fetuşi după ce aceştia se născuseră vii în clinica sa din Philadelphia (statul Pennsylvania, estul Statelor Unite). citeşte tot
-
GREVĂ la Turkish Airlines. Angajaţii protestează începând de miercuri
Salariaţii companiei aeriene Turkish Airlines (THY) vor intra miercuri în grevă, la cererea sindicatului, pentru a denunţa refuzul conducerii de a-i reintegra pe angajaţii concediaţi după greva din urmă cu un an. citeşte tot
-
Posibilă existenţă a unei falii active sub un reactor nuclear japonez
Un reactor al unei centrale atomice, a cărei activitate este sistată în prezent, se află deasupra unei falii seismice active, fapt care urmează să fie confirmat miercuri de autoritatea de reglementare nucleară, după luni de dezbateri cu specialişti, potrivit presei nipone. citeşte tot
-
Polonia încearcă să identifice victimele din perioada comunistă
Lucrările de exhumare au fost reluate luni la cimitirul militar Powazki din Varşovia, pentru identificarea celor 200 de victime ale regimului comunist, între care şi Witold Pilecki, care a intrat voluntar în lagărul de la Auschwitz, pentru a oferi lumii o mărturie despre Holocaust. citeşte tot
-
Presa pakistaneză consideră rezultatul alegerilor o victorie a democraţiei asupra violenţelor
Alegerile generale din Pakistan, câştigate de partidul fostului premier Nawaz Sharif, reprezintă înainte de toate o victorie a democraţiei asupra ameninţărilor insurgenţilor talibani, în pofida unor nereguli în unele birouri de vot, aprecia duminică presa locală, relatează AFP. citeşte tot
-
Benjamin Netanyahu vrea să împiedice vânzarea de rachete ruseşti către Siria
Premierul israelian Benjamin Netanyahu, care urmează să efectueze o vizită la Moscova, este "complet hotărât" să încerce să împiedice vânzarea de rachete ruse către Siria, a afirmat duminică unul dintre miniştrii săi, pentru postul public de radio, relatează AFP. citeşte tot
-
Proces fără precedent în Germania, împotriva neonaziştilor. Cotroversele procesului care începe luni
Unul dintre cele mai mari procese ale neonaziştilor de după război, amânat din cauza unei polemici, se va deschide luni la Munchen (sud), pentru a judeca o serie de nouă crime cu caracter xenofob, calificate de Angela Merkel drept "ruşionase" pentru Germania. citeşte tot
-
Ortodocşii din Siria sărbătoresc Paştele cu teama de bombardamente
Creştinii ortodocşi din Siria sărbătoresc Paştele cu teama atentatelor şi bombardamentelor, după doi ani de conflict şi în timp ce îngrijorarea creşte în ceea ce priveşte soarta a doi episcopi, răpiţi la 22 aprilie în nordul ţării. citeşte tot
-
Rata sinuciderilor în SUA a crescut. Care este cea mai afectată generaţie
Rata sinuciderilor a crescut în Statele Unite în ultimii ani, a arătat joi un raport elaborat de autorităţile federale, un fenomen care coincide cu o perioadă marcată de cea mai gravă recesiune de după cea din anii '30. citeşte tot
-
ALARMĂ în lumea medicală: Un virus hibrid de gripă aviară creat în China poate suferi mutaţii şi contamina oamenii
Biologii s-au alarmat vineri din cauza activităţilor periculoase efectuate de cercetătorii chinezi, care au creat într-un laborator un virus hibrid al gripei aviare, care are potenţialul de a suferi mutaţii, fiind capabil să contamineze oamenii. citeşte tot
-
Premierul Israelului vrea un referendum în cazul unui acord de pace cu palestinienii
Premierul israelian Benjamin Netanyahu a afirmat joi că vrea să supună unui referendum orice acord de pace cu palestinienii. "Dacă vom ajunge la un acord de pace cu palestinienii, vreau să-l supun unui referendum", a afirmat Netanyahu, în timpul unei conferinţe cu ministrul elveţian al Afacerilor Externe, Didier Burkhalter, potrivit unui comunicat al serviciilor sale. citeşte tot
-
NIVEL RECORD al topirii gheţarilor arctici în 2012: "E un semn îngrijorător al încălzirii globale"
Organizaţia mondială de meteorologie (OMM), agenţie aparţinând ONU, s-a declarat joi alarmată de "topirea record a gheţarilor în Oceanul Arctic, în perioada august-septembrie", potrivit raportului anual asupra climei pentru 2012, publicat la Geneva. citeşte tot
-
Cuba cere la ONU închiderea bazei de la Guantanamo: "E un centru de tortură şi omor al deţinuţilor"
Ministrul cubanez al Afacerilor Externe, Bruno Rodriguez Parrilla, a cerut miercuri în faţa Organizaţiei Naţiunilor Unite închiderea centrului de detenţie şi a bazei navale de la Guantanamo, criticând "torturile" şi "decesele" din acest loc. citeşte tot
-
Principalele abdicări ale suveranilor în lume
Abdicarea reginei Beatrix a Olandei, în vârstă de 75 de ani, în favoarea fiului său Willem-Alexander, după 33 de ani de domnie, nu este o excepţie, ea fiind precedată de alte abdicări importante, relatează AFP, care prezintă o listă a acestora. citeşte tot
-
STATISTICĂ: Familiile monarhice ale Europei
Europa numără în prezent zece familii regale, reprezentate de trei regine, patru regi, doi prinţi şi un Mare Duce. citeşte tot
-
BIOGRAFIE: Willem-Alexander, "prinţul Pils", noul rege al Olandei
Prinţul Willem-Alexander, care va deveni marţi, la vârsta de 46 de ani, rege al Olandei, în urma abdicării mamei sale, regina Beatrix, a fost considerat în tinereţe drept o persoană destinsă, capabilă să preia coroana iar apoi să dobândească treptat legitimitate. citeşte tot
-
SĂRBĂTOARE ÎN OLANDA: Prinţul Willem-Alexander a devenit cel mai tânăr monarh european
Prinţul Willem-Alexander al Olandei a devenit, marţi la ora 10.10 (11.10 ora României), la vârsta de 46 de ani, cel mai tânăr suveran din Europa, după semnarea de către mama sa, regina Beatrix, a actului de abdicare. Evenimentul este sărbătorit de olandezi cu mare fast într-o sărbătoare portocalie. citeşte tot
-
Mahmoud Ahmadinejad: O victorie a rebelilor sirieni ar fi o ameninţare regională
O victorie a rebelilor sirieni ar putea declanşa un val de insecuritate care ar fi o "ameninţare pentru întreaga regiune", a afirmat duminică preşedintele iranian Mahmoud Ahmadinejad, reiterând susţinerea Iranului pentru regimul de la Damasc, potrivit site-ului preşedinţiei iraniene, citat de AFP. citeşte tot
-
Persoane înarmate au încercuit Ministerul libian al Afacerilor Externe
Mai multe persoane înarmate au încercuit clădirea Ministerului Afacerilor Externe din Tripoli, duminică, împiedicând funcţionarii să intre în birourile lor, potrivit unor jurnalişti ai AFP. citeşte tot