Articolele autorului Stefan Musgociu
-
Clienţii prejudiciaţi în frauda de la Harinvest vor fi despăgubiţi de Fondul de Compensare
Clienţii prejudiciaţi în cazul fraudei de la casa de brokeraj Harinvest vor fi despăgubiţi, cu maxim 20.000 euro de persoană, după ce ASF a decis joi să transmită Fondului de Compensare o notă în baza căreia va putea acorda despăgubiri, au declarat pentru MEDIAFAX surse din piaţa de capital. citeşte tot
-
Divizarea Electrica SA va fi decisă joi, spune şeful privatizărilor din Departamentul pentru Energie
Divizarea companiei de stat Electrica SA va fi decisă, joi, în Adunarea Generală a Acţionarilor (AGA), a declarat miercuri Gabriel Dumitraşcu, directorul Direcţiei de Privatizări din Departamentul pentru Energie, la conferinţa "Bursa românească, piaţă emergentă", organizată de ZF. citeşte tot
-
BCR: ASF nu a identificat vreo culpă instituţională a băncii în cazul Harinvest
ASF nu a indentificat vreo culpă instituţională a BCR în cazul fraudei de la Harinvest, având în vedere că banca a respectat reglementările de piaţă în vigoare, potrivit BCR, care arată că nu a cunoscut şi nu a profitat de pe urma "neregularităţilor produse în relaţia Harinvest cu clienţii săi". citeşte tot
-
Cazul Harinvest: ASF sesizează DIICOT, a amendat directorul DC şi angajaţi SSIF Broker
ASF a sesizat DIICOT pentru manipularea pieţei de capital de către un fost broker de la BCR şi în legătură cu suspiciuni legate de trei angajaţi ai băncii, a amendat cu 10.000 lei directorul general al Depozitarului Central şi cu 7.000 lei patru angajaţi ai SSIF Broker, în cazul Harinvest. citeşte tot
-
Consiliul de Administraţie al BNR a decis să suspende dreptul de vot la Banca Carpatica pentru Carabulea şi Tănase
Consiliul de Administraţie al Băncii Naţionale a României a decis miercuri să suspende dreptul de vot la Banca Comercială Carpatica (BCC) pentru principalul acţionar al băncii, Ilie Carabulea, aflat în arest preventiv, dar şi pentru Corneliu Tănase, care acţionează concertat cu Carabulea. citeşte tot
-
Fostul ambasador SUA a oferit consultanţă Astra Asigurări pentru o posibilă listare la Londra
Firma de avocatură Mayer Brown, unde lucrează şi fostul ambasador SUA la Bucureşti Mark Gitenstein, a încheiat un contract de consultanţă cu Astra pentru o posibilă listare a asigurătorului la Londra, dar proiectul este suspendat după ce ASF a pus asigurătorul sub supraveghere specială. citeşte tot
-
Gitenstein: Localnicii ar trebui să primească din profitul exploatării gazelor de şist
Existenţa unei cantităţi exploatabile de gaze de şist trebuie confirmată, iar apoi este necesară o soluţie care să permită şi localnicilor să primească o parte din profitul exploatării acestor gaze, consideră fostul ambasador SUA Mark Gitenstein. citeşte tot
-
Mark Gitenstein: Reformele convenite cu FMI au îmbunătăţit imaginea României
Situaţia din Ucraina a amplificat reticenţa investitorilor străini faţă de ţările din regiune, însă România este poziţionată mult mai bine decât aproape orice altă ţară din regiune, întrucât a implementat multe din reformele convenite cu FMI, spune fostul ambasador SUA la Bucureşti Mark Gitenstein. citeşte tot
-
Firma Internaţional Sinaia, deţinută de familia Ruşanu, vizează un profit de 4,4 milioane de lei în acest an
Firma Internaţional Sinaia, deţinută de familia fostului preşedinte ASF Dan Radu Ruşanu, a obţinut anul trecut un profit de 1,1 milioane lei, iar pentru 2014 este programată vânzarea vilei Stejarul, monument de arhitectură, investiţii de 1 milion euro şi un câştig de 4,4 milioane lei. citeşte tot
-
Alro: Plan pentru închiderea unor capacităţi. Posibilă scădere semnificativă a numărului de salariaţi
Alro va elabora un plan pentru închiderea unei părţi importante a capacităţilor-cheie pentru producerea aluminiului primar, în vederea reducerii drastice a consumului de energie, decizie care ar putea avea ca efect scăderea semnificativă a numărului de angajaţi. citeşte tot
-
ASF a amendat în decembrie SSIF Carpatica Invest deoarece Consiliul de Administraţie era incomplet
Autoritatea de Surpaveghere Financiară (ASF) a amendat la finalul anului trecut Carpatica Invest cu aproape 22.000 de lei, sumă reprezentând 1% din cifra de afaceri din 2012, deoarece firma de brokeraj nu a completat componenţa Consiliului de Administraţie de la două la trei persoane. citeşte tot
-
Cursul BNR, la 4,5144 lei/euro
Cursul de referinţă anunţat de Banca Naţională a României (BNR) a scăzut uşor, la 4,5144 lei/euro, într-o piaţă liniştită şi marginal influenţată de ruperea coaliţiei de guvernare prin creşterea uşoară a volumelor de tranzacţionare, care nu au trecut însă de media unei şedinţe obişnuite. citeşte tot
-
ASF a aprobat scăderea capitalului FP cu 240 milioane de lei prin anularea unor acţiuni răscumpărate în 2011
Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF) a aprobat săptămâna trecută reducerea capitalului social al Fondului Proprietatea cu 240,3 milioane lei, la 13,538 miliarde lei, prin anularea unui pachet de acţiuni răscumpărate de FP în anul 2011. citeşte tot
-
Cursul BNR a scăzut, după ce joi a atins maximul ultimelor trei săptămâni
Cursul de referinţă anunţat de Banca Naţională a României (BNR) a scăzut uşor vineri, la 4,5173 lei/euro, după ce joi a atins cel mai ridicat nivel din ultimele trei săptămâni, în contextul amplificării tensiunilor din coaliţia de guvernare. citeşte tot
-
CURSUL BNR: Euro a atins maximul ultimelor trei săptămâni
Referinţa BNR a crescut cu 3,23 bani (0,72%), la 4,5239 lei/euro, şi a atins maximul ultimelor trei săptămâni, într-o piaţă unde cotaţiile au testat încă de miercuri după-amiază uşor peste 4,5 lei/euro, iar joi au urcat peste 4,52 lei/euro, ca urmare a accentuării crizei din coaliţia de guvernare. citeşte tot
-
Cursul BNR a urcat la 4,4916 lei/euro. Monedele din regiune se depreciază după violenţele din Ucraina
Moneda naţională s-a depreciat în prima parte a sesiunii interbancare de miercuri, astfel că Banca Naţională a României (BNR) a publicat un curs de referinţă cu 0,43 bani mai mare, de 4,4916 lei/euro. citeşte tot
-
Profitul Petrom a urcat cu 22%, la 4,82 miliarde de lei, VALOARE RECORD. Vânzările au scăzut cu 8%
Petrom a înregistrat anul trecut un profit record de 4,82 mld. lei (1,091 mld.euro), cu 22% peste cel din 2012, însă vânzările au scăzut cu 8%, la 24,18 mld.lei (5,47 mld.euro), în principal din cauza vânzărilor mai mici de ţitei şi produse petroliere, deşi vânzările de energie electrică au crescut. citeşte tot
-
CURSUL BNR: Euro a crescut pentru a doua zi consecutiv
Cursul de referinţă anunţat de Banca Naţională a României (BNR) a urcat pentru a doua zi consecutiv şi a ajuns la 4,4926 lei/euro, într-o piaţă unde cotaţiile au urcat peste 4,49 lei/euro pentru prima dată în ultimele aproape două săptămâni, urmând linia monedelor statelor din regiune. citeşte tot
-
Dăianu, ASF: Vom face "prietenoase" taxele şi comisioanele pe piaţa de capital
Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF) va lua măsuri pentru ca taxele şi comisioanele aplicate pe piaţa de capital să devină "prietenoase", a declarat miercuri primvicepreşedintele instituţiei, Daniel Dăianu. citeşte tot
-
Cursul BNR a scăzut din nou, la 4,4978 lei/euro, şi a atins un nou MINIM al ultimelor 3 săptămâni
Cursul de referinţă anunţat de BNR a atins un nou minim al ultimelor trei săptămâni, de 4,4978 lei/euro, ceea ce înseamnă o apreciere de 0,93% pentru moneda naţională în ultimele patru şedinţe, când s-a mişcat contrar direcţiei monedelor statelor din regiune. citeşte tot
-
Brokerii care vor să intermedieze listarea Hidroelectrica trebuie să ceară comision sub 0,96% - surse
Comisia de selecţie a consorţiului care va intermedia listarea Hidroelectrica a cerut brokerilor înscrişi la licitaţie să depună oferte financiare îmbunătăţite, respectiv comision de sub 0,96%, nivelul minimul cerut de un participant, au declarat pentru MEDIAFAX surse din piaţa de capital. citeşte tot
-
BCR a închis 2013 cu un profit de circa 370 milioane de lei, în scădere cu 200 milioane de lei faţă de septembrie
BCR, cea mai mare bancă din România, a încheiat anul trecut cu un profit în jur 360 -370 de milioane lei, cu 200 de milioane lei sub câştigul din primele nouă luni, din cauza unor provizioane suplimentare şi vânzarea unor credite neperformante, au declarat surse din acţionariat. citeşte tot
-
Referinţa BNR a urcat la 4,4947 lei/euro şi a atins un nou MAXIM al ultimelor şase luni
Cursul de referinţă anunţat de Banca Naţională a României (BNR) a crescut cu 0,65 bani (0,14%), la 4,4947 lei/euro, şi a atins un nou maxim al ultimelor şase luni, într-o piaţă unde cotaţiile au urcat peste 4,49 lei/euro încă din primele minute ale şedinţei. citeşte tot
-
Tariful Transelectrica pentru transportul energiei electrice creşte cu aproape 5%
Tariful mediu perceput de Transelectrica (TEL) pentru transportul energiei electrice va creşte de la 1 ianuarie cu 4,72%, de la 21,16 lei/MWh la 22,16 lei/MWh, după ce ANRE a aprobat săptămâna trecută majorarea unor tarife. citeşte tot
-
Proiect: Rasdaq se desfiinţează, iar firmele se mută pe o piaţă reglementată sau un sistem alternativ
Piaţa Rasdaq va fi desfiinţată, iar acţionarii firmelor de pe acest segment trebuie să decidă mutarea pe o piaţă reglementată sau pe un sistem alternativ (ATS), în caz contrar societăţile respective vor fi transferate pe un sistem alternativ administrat de BVB, potrivit unui proiect de lege. citeşte tot