Articolele autorului Vasile Magradean
-
Cluj: Peste 250 de persoane la coadă la ajutoare alimentare europene. Unii oameni au venit la ora 4.00 - FOTO
Peste 250 de persoane stau, luni, la coadă la un punct de distribuţie a ajutoarelor alimentare europene deschis de Primăria Cluj-Napoca, primii oameni ajungând la ora 4.00, deşi programul a început la 8.30, iar când s-a deschis uşa s-au îmbulzit, reclamând "proasta organizare". citeşte tot
-
Maramureş: Intervenţie pentru salvarea a şapte persoane surprinse de avalanşe pe un drum forestier
Şapte persoane au rămas blocate, sâmbătă, pe un drum forestier din zona localităţii Blidari din Maramureş, în urma unor avalanşe de mică intensitate, fiind salvate de către autorităţi, iar o altă avalanşă a dus la blocarea traficului pe un drum judeţean, unde un autocar cu copii s-a întors din drum. citeşte tot
-
Kelemen: Dacă va fi o moţiune de cenzură, iniţiatorii să spună ce guvern vine după
Preşedintele UDMR, Kelemen Hunor, consideră că, în cazul în care va fi depusă o moţiune de cenzură, iniţiatorii ar trebui să precizeze ce se întâmplă dacă aceasta va trece, ce guvern urmează şi ce program au, în caz contrar fiind vorba doar despre "o dezbatere animată în Parlament". citeşte tot
-
Kelemen Hunor va candida pentru un nou mandat de preşedinte al UDMR, la Congresul din aprilie
Preşedintele UDMR, Kelemen Hunor, va candida pentru un nou mandat la şefia formaţiunii, la Congresul UDMR care va avea loc în luna aprilie, la Cluj-Napoca. citeşte tot
-
Ungureanu despre atentatele de la Paris: Este un moment critic pentru viitorul construcţiei europene
Fostul premier şi ministru de Externe Mihai Răzvan Ungureanu consideră că, după atentatele de la Paris, UE se află într-un "moment de răscruce", unul "critic" pentru gândirea europeană şi pentru viitorul construcţiei europene. citeşte tot
-
Cluj: Sute de persoane la un marş în memoria victimelor atentatului de la Charlie Hebdo
Peste 500 de persoane au participat, joi, la Cluj-Napoca, la un marş în memoria victimelelor atentatului de la săptămânalul francez Charlie Hebdo, fiind aprinse 12 lumânări şi purtate afişe cu mesajul "Je suis Charlie", transmite corespondentul MEDIAFAX. citeşte tot
-
Tişe: Sesizez DNA, Dragnea să fie tras la răspundere pentru banii alocaţi în 2014 ca mită electorală
Vicepreşedinte PNL Alin Tişe sesizează DNA pentru tragerea la răspundere penală a vicepremierului Liviu Dragnea pentru abuz în serviciu după cheltuirea a peste 400 de milioane de euro din fondul de rezervă al Guvernului în 2014, "fără niciun criteriu", ca "mită electorală" pentru primari. citeşte tot
-
Cluj: DeLonghi vrea sa angajeze 170 de persoane pentru fabrica din Jucu
Producătorul italian de electrocasnice DeLonghi vrea să angajeze 170 de persoane pentru fabrica din comuna Jucu, judeţul Cluj, organizând, miercuri, o acţiune de recrutare de personal. citeşte tot
-
Accident grav în Cluj: O femeie a murit, iar doi copii au fost răniţi după ce maşina în care erau a fost lovită de tren. Automobilul era condus de un băiat de 15 ani
Trei persoane, între care doi copii, au fost grav rănite, vineri, după ce autoturismul în care se aflau a fost lovit de un tren, între localităţile Bucea şi Negreni, judeţul Cluj, traficul feroviar nefiind perturbat în urma accidentului. citeşte tot
-
Peste o sută de persoane au protestat la Cluj-Napoca faţă de adoptarea Legii securităţii cibernetice - FOTO
Peste o sută de persoane au protestat, duminică, în Piaţa Unirii din Cluj-Napoca, faţă de adoptarea, în Senat, a Legii securităţii cibernetice, participanţii la manifestare cerându-i preşedintelui Klaus Iohannis să nu o promulge şi să o conteste la Curtea Constituţională. citeşte tot
-
Marş în amintirea Revoluţiei şi a celor împuşcaţi în 1989, la Cluj-Napoca - FOTO
Peste 60 de persoane, revoluţionari, răniţi şi urmaşi ai eroilor martiri, au particicipat, duminică, la un marş prin centrul municipiului Cluj-Napoca, pentru a marca împlinirea a 25 de ani de la Revoluţie şi a comemora victimele. citeşte tot
-
25 DE ANI DE LA REVOLUŢIE: 21 decembrie 1989 - Revoluţia a început şi la Cluj, unde militarii au tras în manifestanţi - FOTO
Ziua de 21 decembrie 1989 a fost cea în care Revoluţia începută la Timişoara a cuprins şi Cluj-Napoca. Muncitorii de la CUG au pornit pe jos spre centru, alăturându-li-se alte persoane. În Piaţa Libertăţii, la Astoria şi la Fabrica de Bere, militarii au tras, momentele fiind surprinse în fotografii. citeşte tot
-
Mitropolitul Clujului, în mesajul de Crăciun: E pusă o barieră în calea unei activităţi foarte importante pentru viitorul ţării
Mitropolitul Clujului, IPS Andrei Andreicuţ, a spus în mesajul de Crăciun că este pusă o barieră în calea unei activităţi foarte importante pentru viitorul ţării, în contextul în care Curtea Constituţională a decis că toţi copiii sau părinţii care vor să studieze ora de religie trebuie să facă o cerere. citeşte tot
-
UDMR: Este inimaginabil şi inadmisibil ca în 2014 maghiarii să fie ţinta atacurilor anti-etnice
UDMR consideră că este "inimaginabil şi inadmisibil" ca în anul 2014 maghiarii să fie ţinta atacurilor şi manifestărilor anti-etnice, apreciind că ancheta DIICOT, declanşată după şedinţa Consiliul Reprezentanţilor Unionali al UDMR din 13 decembrie, este o chestiune "foarte gravă". citeşte tot
-
Cluj: Patru curse aeriene interne şi internaţionale au întârzieri din cauza ceţii
Patru curse aeriene care ar fi urmat să decoleze sau să aterizeze, marţi dimineaţă, pe Aeroportul Internaţional ”Avram Iancu” din Cluj-Napoca au întârzieri din cauza ceţii, fiind afectate atât zboruri interne, cât şi internaţionale. citeşte tot
-
Maraton în memoria victimelor Revoluţiei: Un bărbat aleargă 42 de kilometri pe zi şi va parcurge distanţa de la Cluj la Timişoara
Maratonistul Juhos Gabor a pornit, luni, din Cluj-Napoca, într-o cursă în care va alerga 42 de kilometri pe zi, dar va parcurge o parte din traseu şi cu maşina, urmând să ajungă la Timişoara joi seară, acest demers fiind făcut în memoria eroilor Revoluţiei din decembrie 1989. citeşte tot
-
REPORTAJ: Lume de basm în miniatură, cu Moş Crăciun şi brad cu globuri 3D, pictată pe unghii - FOTO
O manichiuristă din Cluj-Napoca pictează manual pe unghiile clientelor o lume de basm în miniatură, cu motive de sezon - Moş Crăciun, sania cu reni, un brad împodobit cu globuri în 3D şi oameni de zăpadă -, acesta fiind noul trend al sărbătorilor de iarnă. citeşte tot
-
Buda: Cer lui Martin Schulz să permită o dezbatere în PE despre votul din diapora la prezidenţiale
Eurodeputatul Daniel Buda i-a cerut preşedintelui PE, Martin Schulz, "să nu se transforme într-un scut" pentru premierul Victor Ponta şi să permită desfăşurarea unei dezbateri în Legislativul de la Bruxelles despre votul cetăţenilor români din diaspora la alegerile prezidenţiale. citeşte tot
-
Boc: Victor Ponta trebuie să îşi asume răspunderea în Parlament pe noul program de guvernare
Fostul premier Emil Boc susţine că Victor Ponta trebuie să îşi asume răspunderea în Parlament pe noul program de guvernare, în condiţiile în care ieşirea UDMR de la guvernare şi eventuala includere a PLR în Guvern înseamnă o schimbare a compoziţiei politice a Executivului. citeşte tot
-
Peste 1.500 de evenimente, la Cluj-Napoca, în cadrul programului Capitală Europeană a Tineretului 2015
Peste 1.500 de evenimente - unele în premieră, precum un festival de jocuri electronice şi un Campionat european de orientare pentru tineri, altele consacrate, precum TIFF, Timaf şi Jazz in the Park - vor avea loc la Cluj-Napoca, în cadrul programului Capitală Europeană a Tineretului 2015. citeşte tot
-
Primul Centru de studii indiene din România, inaugurat la UBB Cluj
Primul Centru de studii indiene din România a fost inaugurat, joi, la Universitatea "Babeş Bolyai" (UBB) din Cluj-Napoca, urmând să ofere cursuri de limbă sanscrită, de limbă hindi, dar şi cursuri de istorie, cultură şi civilizaţie indiană. citeşte tot
-
Un alpinist clujean a reuşit să cucerească Vârful Vinson (4.897 metri), cel mai înalt din Antarctica - FOTO
Un alpinist clujean în vârstă de 37 de ani, Ciprian Pătraşcu, a reuşit să cucerească Vârful Vinson (4.897 de metri), cel mai înalt din Antarctica, unde a fost într-o expediţie internaţională în perioada 22 noiembrie - 8 decembrie, ascensiunea finală spre vârf durând aproximativ opt ore. citeşte tot
-
Pilotul elicopterului prăbuşit în judeţul Sibiu, înmormântat la Cluj cu onoruri militare
Pilotul elicopterului prăbuşit în judeţul Sibiu, Gabriel Titiana, care a murit, luni, la Spitalul de Arşi din Bucureşti, a fost înmormântat cu onoruri militare, joi, în Cimitirul Militar din Cluj-Napoca, la funeralii asistând câteva sute de persoane. citeşte tot
-
Vicepreşedinte PNL: DNA să verifice sumele alocate de CJ Cluj, primarii trecuţi la PSD au primit mulţi bani
Vicepreşedintele PNL, senatorul Alin Tişe, cere DNA să verifice alocările de sume de la Consiliul Judeţean Cluj pentru comune conduse de primari care au trecut la PSD în urma OUG 55, întrucât banii primiţi de primarii care au trecut la PSD sunt mult mai mulţi decât sumele date celorlalţi edili. citeşte tot
-
Cluj: Un hotel de 5 stele, primul din România cu centrală de cogenerare, după o investiţie de 200.000 euro
Un hotel de cinci stele din Cluj-Napoca a inaugurat, miercuri, prima centrală de cogenerare, care produce simultan energie electrică şi termică, din industria hotelieră din România, în urma unei investiţii de 200.000 de euro. citeşte tot
ŞTIRILE ZILEI
-
astăzi, 08:21
LIVE TEXT Războiul din Ucraina, ziua 1007. Pentagon: Nu există indicii că trupele nord-coreene se deplasează în Ucraina / Germania va livra 2 sisteme de apărare aeriană IRIS-T Ucrainei până la sfârşitul anului
-
astăzi, 07:26
Ciucă, după ce a demisionat de la conducerea PNL: Suntem conştienţi că au existat greşeli