Controversă: a primit România medicamanent expirat din Ungaria? Cum răspunde ministerul

  • DSP Sibiu a reclamat faptul că data de expirare a medicamentul Favipiravir, adus din Ungaria, este octombrie 2021.
  • Cel puţin, susţine instituţia sibiană, aşa apare pe blister.
  • Ministerul Sănătăţii a dat asigurări că Favipiravirul importat de la vecini expiră în iulie 2022, iar suspendarea de la comercializare a fost ridicată.
Urmărește
2825 afișări
Imaginea articolului Controversă: a primit România medicamanent expirat din Ungaria? Cum răspunde ministerul

Controversă: a primit România medicamanente expirate din Ungaria? Cum răspunde ministerul

Direcţia de Sănătate Publică (DSP) Sibiu a cerut, miercuri, clarificări de la Agenţia Naţională a Medicamentului privind termenul de valabilitate al Favipiravirului importat din Ungaria pentru pacienţii cu COVID-19.

Asta fiindcă pe blister scrie că a expirat în octombrie 2021, iar pe cutie că va expira în iulie 2022.

Ministerul Sănătăţii susţine că este vorba despre o greşeală a fabricantului. Fabricat în aprilie 2021, medicamentul ar trebui să expire după 15 luni.

 

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici