Pentru mulţi francezi scopul izolarii este strict sanitar. Este ceea ce li s-a spus dar, evident, nu este adevărat. În primul rând guvernul nu este terorizat de numărul mortilor. Într-adevăr, în fiecare an, numărul de decese cauzate de gripă este de 7000 până la 9000 de persoane. Până la atingerea acestei cifre probabil guvernul crede ca epidemia de coronavirus va rămâne destul de mult „în parametri”. Dacă am fi „comunicat” până acum, aşa cum face ministrul în fiecare seară, numărul de persoane infectate şi moarte din cauza gripei „clasice” nimeni nu ar îndrăzni niciodată să-si părăsească casa între decembrie şi aprilie. În sfârşit în fiecare an, bolile cardiovasculare fa  în jur de 140.000 de victime, iar cancerul în jur de 150.000. Acest lucru nu împiedică pe nimeni să-si ofere din când în când un jambon (plin de colesterol ...) cu o sticlă bună de vin, iar guvernul, dacă ne încurajează activitatea fizică, nu ne interzice libertatea meselor noastre. Şi dacă ne temem de cancer asta nu ne împiedică să încercăm să trăim fericiţi. Iar campaniile anti- cancer, chiar dacă le ia în serios, nu paralizează guvernul. De ce se teme guvernul?

Guvernul se teme mai mult de criza de media decat de criza de sănătate

Lucrul de care se teme guvernul nu este criza de sănătate ci criza mediatică. Într-adevăr, virusul nu reuşeşte să fie mult mai letal decât gripa, cel puţin în ţările în care este tratat corespunzător, în afara categoriei vârstnicilor şi cu condiţia ca statisticile să însemne ceva (întrucât metodele de screening sunt foarte diferite de la o ţară la alta), dar s-a dovedit mult mai agresiv. Aceasta înseamnă că contaminarea atunci când „măsurile de barieră” sunt insuficiente este transmisă mult mai rapid de la un subiect la altul. Vârful epidemiei este mai rapid de unde şi riscul (spre deosebire de gripa clasică, unde vârful pare mai puţin brutal, sau boli cardiovasculare sau cancer, unde morţii sunt distribuiţi pe tot parcursul anului) unui spectacol dezastruos a ceea ce încearca să ascunda: delapidarea sistemului nostru spitalicesc, cu medici şi asistente copleşite, bolnavii culcaţi pe coridoare, camioanele militare care evacuează morţii etc. Mai mult decât numărul mortilor  guvernul se teme de acoperirea mass-media a unui scenariu italian care scoate la iveală nepregătirea sa. Aceasta este teama lui. Şi, din păcate pentru el, asta se întâmplă.

Dovada că nu morţii care par a fi principala sa preocupare este de exemplu, apelul disperat al deputaţilor din Mayotte (insula franceza in Oceanul Indian) la care guvernul rămâne surd pentru că Mayotte va rămâne sub radarele media.

Dar cealaltă teamă a guvernului, principala, fără îndoială, este viitoarea criză economică. Într-adevăr, guvernul nu este mai pregătit să salveze miile de IMM-uri care riscă să intre rapid în faliment decât în ​​ceea ce priveşte criza de sănătate. Pe de altă parte el ştie că, dacă criza de sănătate este temporară, criza economică va fi permanentă. Va dura până în 2022, data viitoarelor alegeri prezidenţiale. În consecinţă, guvernul trebuie să se teamă mult mai mult de a doua criza decât de la prima, de unde si deciziile sale contradictorii, încurajând, pe de o parte, francezii să se izoleze cât mai bine, iar pe de altă parte, să continue să lucreze cât mai mult pe cât posibil, telelucru, dar şi în direct, când este necesar. Două ordine contradictorii care nu pot fi executate în acelaşi timp, deoarece fiecare invalidează pe celălalt. Niciunul dintre obiective nu va fi atins.

Prin izolarea protestatarilor, situaţia actuală mai are o latură foarte practică pentru guvern

Din aceasta se pot trage o serie de concluzii: în primul rând scopul izolarii nu este doar sanitar. Este de asemenea politic. Într-adevăr, pentru guvern, în ciuda crizei de sănătate şi a spectacolului permanent al nepregătirii sale, situaţia are totuşi o latură foarte practică: protestatarii, politicienii de opoziţie, „disidenţii”, vestele galbene, uniunile, nemulţumirile, chiar şi Black blocks sunt toti izolati. Toată lumea acasă, nimeni pe stradă. Doar preşedintele, precum Clémenceau, „pleaca la război” şi face campanii în „tranşeele” spitalelor ...

Izolarea ajuta guvernul sa castige timp

Dar izolarea are un alt avantaj. De fapt guvernul ştie acum că strategia sa principală a eşuat întrucât nu a putut evita „criza” a sănătăţii (care va avea efectele maxime în 15 zile probabil), că, în plus, fiecare zi de izolare care trece lărgeşte puţin valul crizei economice viitoare şi ca nu poate gestiona doua strategii frontale: salvarea bolnavilor şi salvarea IMM-urilor. Situaţia actuală nu este durabilă, este imperativ să ieşim din ea repede.

Văzută în această lumină  izolarea economiseşte timpul guvernului. În adăpostul temporar al izolarii el poate pregăti al doilea răspuns, cel pe care l-a neglijat la prima vedere: să ofere toate măştile necesare, nu numai oamenilor expuşi sau fragili, ci tuturor. Într-adevăr masca este arma absolută deoarece este „gestul de barieră” perfect şi permite „izolarea individuală”. Cu masca poţi merge la muncă fără să contaminezi toată lumea. Cu masti nu mai există o contradicţie între strategia de sănătate şi strategia economică.

Celălalt răspuns este testarea masiva. Guvernul are câteva săptămâni pentru a se echipa cu truse şi a se organiza pentru a efectua screeningul în masă la nivelul medicilor de familie, aşa cum se face în Germania. Astfel evident numărul de pacienţi pozitivi se va multiplica (în timp ce astăzi facem tot posibilul pentru a-i ascunde şi a-i testa cât mai târziu, ceea ce multiplică contaminarea generală). Dar în acest caz întrucât ii vom detecta mult mai devreme ii vom izola şi mai repede ceea ce poate evita contaminarea întregii familii. Şi mai ales, în acest caz, putem opri şi izolarea celorlalţi a celor sănătoşi.

Strategia „măşti / teste pentru toţi” este singura care ne permite să ieşim din capcana mortală a izolarii în care ne aflăm. In plus folosirea efectului cloroquinei, dacă caracterul său benefic este în sfârşit recunoscut. Se va remarca faptul că ţările care se descurca cel mai bine au luat această direcţie. Acest lucru este, de asemenea, ceea ce profesorul Raoult a început să facă la Marsilia, arătând calea bunului simţ.

Dacă acest lucru încearcă acum să facă guvernul putem presupune că deocamdata va menţine izolarea în mod oficial dar că o va opri imediat ce va fi pusă în aplicare a doua strategie de răspuns, imediat ce produsele, planurile şi logistica vor fi disponibile. Dacă guvernul va face acest lucru va fi inteligent şi va limita pierderile. Dar va fi, de asemenea, necesar să-şi „inghita vorbele”,si să recunoască faptul că a greşit până în acest moment: în evaluarea crizei, în pregătirea ei, în alegerea strategică iniţială, în stocurile sale de echipament, în lanţul său de comanzi, în organizaţia sa, în comunicarea sa mai mult decât întâmplătoare. Va avea această sinceritate şi acest curaj? Aceasta este principala întrebare.

Articol preluat din Valeurs Actuelles