Casa Regală aşteaptă cât mai mulţi români, la Castelul Peleş, la sărbătoarea monarhiei din 10 mai

Pe 10 mai, cea mai importantă sărbătoare a monarhiei româneşti, Casa Majestăţii Sale organizează evenimente cu fast, la Castelul Peleş din Sinaia. La ora 18, Familia Regală va ieşi pe balconul castelului, pentru a saluta participanţii la sărbătoare, iar la sfârşit vor zbura 400 de porumbei albi.

Urmărește
2672 afișări
Imaginea articolului Casa Regală aşteaptă cât mai mulţi români, la Castelul Peleş, la sărbătoarea monarhiei din 10 mai

Casa Regală aşteaptă cât mai mulţi români, la Castelul Peleş, la sărbătoarea monarhiei din 10 mai (Imagine Mugur Varzariu / Mediafax Foto)

Marţi, pe 10 mai sărbătoarea va debuta în Bucureşti, la Statuia Regelui Carol I din Piaţa Palatului Regal, unde la ora 10.30, va avea loc o ceremonie militară şi depunere de flori.

Familia Regală va sosi la Statuia Regelui Carol I la ora 11. În încheiere, Militarii Regimentului 30 Gardă Mihai Viteazul vor prezenta publicului o demonstraţie de îndemânare cu arma. Vor fi prezenţi Principesa Moştenitoare Margareta, Principele Radu, Principesa Elena, dl Alexander Nixon, Principesa Sofia şi Arhiducesa Maria-Magdalena a Austriei.

Apoi, după ora 13.00, evenimentele se mută la Sinaia, unde pentru prima dată după anul 1947, va flutura Stindardul Regal.

Pe terasa Castelului Regal Peleş, la ora 13.20, va avea loc ceremonia înălţării Stindardului Regal pe catargul din turnul edificiului. Vor fi prezenţi la ceremonie membri ai personalului Casei Majestăţii Sale Regelui de la Palatul Elisabeta şi de la Castelul Săvârşin, Muzica Reprezentativă a Ministerului Apărării Naţionale, personalul Muzeului Naţional Peleş şi invitaţii Familiei Regale veniţi din străinătate pentru Jubileul de 150 de ani. Stindardul Regal va fi ridicat la sosirea pe terasa castelului a Custodelui Coroanei. Vor fi de faţă Principele Radu, Principesa Elena, dl Alexander Philips Nixon, Principesa Sofia şi Arhiducesa Maria-Magdalena a Austriei.

În piaţa din faţa Corpului de Gardă (La Tunuri), la ora 15, Principesa Moştenitoare Margareta va acorda premiile câştigătorilor ediţiei a cincea a Maratonului Regal. Startul Maratonului Regal va fi dat la ora 8 dimineaţa şi se va desfăşura pe traseul Castelul Peleş – Poteca Regală – Stâna Regală – Poiana Ţapului – Cascada Urlătoarea – Buşteni – Pârtia Kalinderu – Mănăstirea Buşteni – drumul forestier Poiana Ţapului Sinaia – Castelul Peleş.

Tradiţionala Garden Party şi concertul de gală cu ocazia sărbătorii naţionale de 10 Mai vor avea loc pe terasa şi peluza Castelului Peles, de la ora 17 la ora 19.30.

Familia Regală aşteaptă cât mai mulţi români să vină la Castelul Peleş, "la această sărbătoare importantă pentru Coroană şi pentru naţiunea română". De asemenea, sunt binevenite grupuri reprezentând organizaţii, instituţii sau comunităţi.

Intrarea va fi liberă, atât pentru public, cât şi pentru presă. Publicul va avea acces pe peluza din faţa castelului.

Accesul pe peluza din faţa castelului este permis începând cu ora 16.

Drumul de la intrarea pe domeniu până la castel se va face pe jos pentru toţi participanţii. Intrarea maşinilor pe domeniu este interzisă.

Între ora 17 şi ora 18, Muzica Reprezentativă a Ministerului Apărării Naţionale va susţine un recital cu muzică de pe toate meridianele lumii.

La ora 18, Familia Regală va ieşi pe balconul castelului, pentru a saluta participanţii la sărbătoare. Trei avioane ale Iacărilor Acrobaţi vor survola parcul regal.

La ora 18.30, va începe concertul de gală. Muzicienii vor evolua pe o scenă aşezată în aer liber, pe terasa castelului. Imaginile vor fi preluate pe două mari ecrane, vizibile pentru toţi cei aflati pe peluză.

Concertul va fi susţinut de orchestra lărgită a Cameratei Regale, având ca invitaţi de onoare pe violonistul Remus Azoiţei şi pe tenorul Teodor Ilincăi, precum şi pe dirijorul Tiberiu Soare. Repertoriul va cuprinde piese de valoare şi de popularitate din creaţia compozitorilor români George Enescu, Iosif Ivanovici, Ciprian Porumbescu şi Grigoraş Dinicu, precum şi lucrări de Giacomo Puccini, Camille Saint-Saëns, Ernesto de Curtis şi Eduardo di Capua.

Familia Regală va urmări concertul de pe terasa Castelului Peleş. Concertul se va încheia la ora 19.30. La finalul concertului, vor fi lăsaţi să zboare 400 de porumbei albi.

În ziua de 10 mai 2016, restaurantele de pe cuprinsul Domeniului Regal Sinaia vor sta la dispoziţia participanţilor la evenimente. Restaurantele vor fi deschise între ora 12 şi ora 23 şi vor avea terasele extinse şi amenajate special pentru sărbătoare.

Parcările auto vor fi gratuite pe parcursul zilei de 10 mai 2016 pe întreg Domeniul Regal Sinaia.

Sunt bineveniţi toţi cei care doresc să ia parte la evenimente din ţară, din Republica Moldova sau din alte colţuri ale lumii.

În fiecare an, pe 10 mai este ziua regalităţii, fosta zi naţională a României, ziua dinastiei în care a avut loc intrarea în Bucureşti a principelui Carol I.

 

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici