Eugen Istodor, editorialist MEDIAFAX: Ce-i cu Circul de la Circul Globus

Săptămâna trecută, 11 animale au murit într-un incendiu izbucnit într-o clădire ce aparţinea Circului Globus. Circul este în custodia Primăriei Capitalei, iar aceasta a demis conducerea şi a anunţat un proiect de interzicere a animalelor sălbatice în circ.

Urmărește
291 afișări
Imaginea articolului Eugen Istodor, editorialist MEDIAFAX: Ce-i cu Circul de la Circul Globus

Eugen Istodor, editorialist MEDIAFAX: Ce-i cu Circul de la Circul Globus

Cine nu cască gura atunci când o blondă superbă îşi bagă capul în gura unui feroce leu? Şi Firea şi cei mai răi ecologişti recunosc imaginea clasică a îmblânzirii scorpiei. Nu este oare imaginea clasică a frumoasei şi bestiei? Nu este oare imaginea rară a felului în care omul, jumătate fiară, jumătate civilizaţie, îşi extirpă în public fricile proprii? Mi-e frică de leu, mi-e frică de mine, uite, se poate să înfrunt fricile. Aşa a funcţionat catharsisul şi înfruntarea sinelui, omul însuşi, nu?, secole la rând.

Unii spun că de pe vremea romanilor. Într-o arenă, un temerar se lupta cu fiara. Suntem în 2017 şi avem psihanalişti care ne preiau temerile sau documentare Tv în care ultimii lei ai planetei sunt vânaţi cu zeci de camere de luat vederi. Circul este cel mai simplu mod al omului de a se întrece pe sine. Fizic. Acum tragem de fiare într-o sală, pe vremuri existau aceste forme de distracţie şi uluire. Doar câţiva oameni erau cei mai puternici din lume. Azi muşchii se expun precum cârnaţii, la orice colţ de stradă.

Circul este tradiţie! Asta înseamnă că dresorii ştiu şi îşi dau din tată-n fiu secretele dresării leilor, panterelor, jaguarilor. Dresorii sunt la fel de rari ca şi leii, panterele pe lumea asta. Când un Ţiriac împuşcă un porc mistreţ sau un miliardar cu glonţ de aur preferă jaguarul sau elefantul, cum ar fi ca aceştia să se oprească din cruzime şi să-i dea dresorului animalul? Dresorul este moarte sau viaţă? Este viaţă, în acestă comparaţie. Sigur, sunt puţini dresori care-şi chinuie animalul. Unii. Puţini. Alţii ştiu cu semne secrete să dreseze fiara.

Lumea este tot mai psihanaliză sau fitness. Nevrozele n-au dispărut, doar se ascund mai bine. Copilul băgat cu capul într-un computer ar fi mai sănătos dacă ar merge la Circ. Dar Circul, adevărul este, a închis porţile în multe locuri din lume. Chiar şi marele circ Ringling Bros. and Barnum & Bailey trage oblonul după 150 de ani. Lumea nu mai are ce vedea la circ. Şocurile artificiale ale lumii sunt cu mult mai mari, iar ecologiştii au interzis exploatarea animalelor. Recunosc, Circul este desuet. Dar aşa desuet cum este n-ar trebui să avem grijă, să le dăm o recunoaştere tigrilor, dresorilor, pisicilor, porcuşorilor vietnamezi, câinilor şi celorlalţi, ca ei să se retragă din lume cu demnitate? Nimeni n-are grijă de o lume care ne-a încântat secole. Primăria s-a trezit vitează astăzi, dar până acum unde a fost ca să facă demnă retragerea din lumea asta a artiştilor care ne-au încântat?

Bine c-au ars! Să-i interzicem! Cine-s ăştia? De ce ne deranjează? Apărăm ţigani, minoritari de toate felurile, este cazul să ne apărăm dresorii şi animalele lor. Da, nu mai este lumea lor! Dar, este cazul să ne dresem ca să-i înţelegem pe cei mai curajoşi artişti dintre noi!

Detalii despre actuala situaţie privind Circul Globus în reportajele Mediafax: aici, aici şi aici.

 

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici