Video INTERVIU Lucian Boia: 2016, an electoral. Felul nostru de a fi de astăzi. Ne tragem masiv din comunism - VIDEO

Hai, te-ai săturat? Uite, votează cu tine, citeşte Lucian Boia! Boia ţi-o trage în moalele capului, ştii-nu ştii istorie, te destupă. Citeşte o istorie a alegerilor din interbelic în zilele noastre şi retur. Ce-am câştigat? Ce-am pierdut? Dela analfabetism, sărăcie şi alegeri cu ciomagul în interbelic, la ceva stare bună şi durere civică în cot, astăzi. Ediţie specială „Omul şi Gândul”.

CAPITOLUL I
Misiunea Boia: „N-o să mint de nici un fel, nici măcar prin omisiune”

Eugen Istodor: Este o ecuaţie simplă. Noi şi istoria noastră.
Lucian Boia: De fapt, problema este interpretarea istoriei. O fi altfel istoria, poate că şi eu sunt altfel în raport cu istoria de până la mine sau în raport cu alţi istorici. Ne-am obişnuit ca societate cu o anumită interpretare a istoriei. Eu, nu.
Pur şi simplu, îmi amintesc că am spus atunci, la sfârşitul lui decembrie 1989: „cu asta s-a terminat o perioadă şi din istoria României, şi din viaţa mea şi de acum înainte, în orice caz, n-o să mint de nici un fel, nici măcar prin omisiune”. Pentru că, prin omisiune, mai toţi am minţit câte ceva în anii comunismului, fiindcă era imposibil să spui tot, să spui cu toată sinceritatea. După 89 acesta a fost programul meu, să spun ce am de spus, adevărul meu, nu spun că este adevărul absolut, ar fi o obrăznicie din partea mea, nimeni n-are adevărul absolut. Este adevărul meu, sper să fie un adevăr corect şi echilibrat în raport cu istoria reală.

CAPITOLUL II
Felul nostru de a fi de astăzi: Ne tragem masiv din comunism

Eugen Istodor: 2016, vorbim de, iată, iarăşi un an electoral. Ce-i cu Primăria?
Lucian Boia: Istoria ne învaţă ceva despre pericolele neimplicării. Am scris despre asta în ultima mea carte Strania istorie a comunismului românesc. Am scris într-un loc că românii l-au meritat pe Ceauşescu. Poate unii nu vor fi de acord. N-am vrut să spun că fiecare român în parte. La români, global vorbind, ca societate, comunitatea românească, tocmai prin faptul că românii permit prea multe. E prea puţin spirit civic, e prea puţină solidaritate, atunci când e vorba, într-adevăr, să se apere ceva sau să se dobândească ceva şi asta se vede şi acum.

Eugen Istodor: Interbelicul, preferinţa principală e „uite, atunci a fost democraţie”. De fapt, cum stăteau lucrurile în perioada aceea?
Lucian Boia: În interbelic lucrurile stăteau amestecat.
Repet, noi, de fapt, ne tragem masiv din comunism. Sigur că ne tragem şi din daci şi din romani. Am scris în carte la un moment dat că ne tragem mai mult din comunism, mult mai mult decât din daci şi din romani, ceea ce mi se pare evident, dacii şi romanii e o poveste de acum 2000 de ani. Comunismul e o poveste până mai ieri. Însă nu vrem să mai apelăm la comunism în chip simbolic, cum să spun, şi atunci simbolurile noastre le-am deplasat spre perioada interbelică. E o mare concentrare de repere, de simboluri istorice, culturale. Asta a dus la o mitologizare a perioadei interbelice.

CAPITOLUL III
Interbelicul: „Alegerile erau mai incorecte decât acum”

Eugen Istodor: Cum erau alegerile faţă de acum? Era aceeaşi implicare ca acum?
Lucian Boia: Nu, cred că alegerile erau mai incorecte decât acum. Cred că erau mai incorecte. Cred că stăm ceva mai bine la capitolul democraţie, dar toate ţările europene, cel puţin, stau mai bine la capitolul democraţie. Perioada interbelică are părţile ei strălucite în multe privinţe, chiar şi în planul politic, dar în special în cel cultural. Incorectitudinea ţinea şi de nivelul cultural şi de cel al sărăciei. Nivelul cel mai de sus, este remarcabil în perioada interbelică, dar are şi marele ei întârzieri. Aproape jumătate din populaţia ţării analfabetă, jumătate din populaţie trăind în sărăcie sau la limita sărăciei.

Eugen Istodor: Cum se reflectă sărăcia, analfabetismul? Cum se reflectau în alegeri?
Lucian Boia: Pot să vă spun cum s-a reflectat în altă privinţă. Nicolae Ceauşescu şi Elena Ceauşescu sunt produse ale perioadei interbelice.

Eugen Istodor: Cum aşa?
Lucian Boia: Păi atunci s-au născut. Atunci şi-au făcut sumara, prea sumara lor educaţie şi aşa mai departe. Provin din perioada interbelică. Perioada interbelică nu înseamnă doar Regele Ferdinand şi Regina Maria. Perioada interbelică are şi latura cealaltă, care şi-a spus cuvântul în momentul instaurării comunismului în România. Comunismul a mizat mult, a profitat de pe urma acestei fracturi foarte grave a societăţii româneşti.

CAPITOLUL IV
Comunism: „Ei, doamne, alegerile în comunism erau o parodie”

Eugen Istodor: Cartea dumneavoastră din dezbaterea publică, este despre comunism acum. Cum erau alegerile în comunism?
Lucian Boia: Ei, doamne, alegerile în comunism erau o parodie.Ce puteau să fie? Odată ce exista un singur partid, ce să alegi? Bine, la un moment dat s-a introdus sistemul cu doi candidaţi, poate trei candidaţi, dar reprezentând acelaşi partid, aceeaşi ideologie, acelaşi program, iar rezultatele erau 98 – 99%, cu excepţie în cazul lui Ceauşescu, erau mereu 100%.

Eugen Istodor: Adică ce s-a întâmplat? Cine s-a convertit practic pentru ca alegerile să fie…
Lucian Boia: Să ne înţelegem. Este o insuficienţă a democraţiei româneşti şi a spiritului civil şi în perioada interbelică. Să nu ne uităm doar la elită, să ne uităm la masa populaţiei. Oamenii erau uşor manipulabili, mulţi erau analfabeţi, erau săraci, iar falsificarea legilor în 1946 şi tot ce s-a întâmplat în aceşti câţiva ani….dictatura comunistă, totul trebuie văzut în contextul factorului dominant, factorul determinant, dominaţia sovietică, prezenţa Armatei Roşii. Comunismul s-a răspândit nu numai în România, ci în toată partea asta a Europei, până unde… exact până unde a ajuns Armata Roşie. Deci a fost un sistem impus, că apoi a reuşit să se aclimatizeze, să atragă un număr de oameni, asta este o poveste ulterioară, dar factorul determinant, în modul cel mai clar, a fost prezenţa Armatei Roşii.

Eugen Istodor: Comunismul are o istorie stranie
Lucian Boia: Da, e o utopie. S-a încercat implantarea unei utopii, dar în cadrul acestei stranii utopii, în cadrul acestui straniu experiment, românii au mai adăugat câteva grade de stranietate, cum să spun.

Eugen Istodor: Care sunt acestea?
Lucian Boia: Bun, mai întâi faptul în sine, că eram o ţară care aproape n-avea comunişti. Partidul Comunist din România are o mie de membri. E de departe cel mai mic, cel mai neînsemnat dintre partidele comuniste din regiune şi ajunge spre sfârşitul epocii Ceauşescu la aproape patru milioane, bine, nu erau toţi convinşi, departe de aşa ceva, dar nu-i vorba numai de numărul membrilor de partid, ci de faptul că structurile comuniste s-au implantat destul de profund. S-au dovedit rezistente în societatea românească. Iată, o ţară care iniţial nu avea nimic de a face cu comunismul sau ideologia vehement, brutal antinaţională, zisă internaţionalistă, antinaţională în primii ani de comunism, când s-a dorit extirparea sentimentului naţional, tradiţii culturale româneşti, or de-aici ajungem la extrema cealaltă, la comunismul naţionalist, din ce în ce mai naţionalist, ultranaţionalist, caracteristic erei Ceauşescu. O asemenea mişcare de pendul, de o asemenea amploare, de la perfectul antinaţionalist la naţionalismul exacerbat, e iarăşi o trăsătură destul de curioasă a comunismului românesc. Apoi comunismul dinastic, este singura ţară comunist europeană care practică un asemenea sistem şi unica comparaţie care s-a putut face este cu regimul din Coreea de Nord. Ca şi ieşirea din comunism, a ieşit din comunism printr-o revoluţie violentă, cu multă vărsare de sânge, dar apoi a fost trecerea cea mai lentă şi mai incompletă de la comunism la un sistem democratic de tip occidental. Deci, iată, sunt o mulţime de paradoxuri care dau un aer destul de bizar comunismului românesc.

Eugen Istodor: Despre omul comunist. Cum a rezistat el în toată această poveste?
Lucian Boia: Omul este animalul cel mai adaptabil. Omul rezistă în toate …Sigur unii au pierit, dar foarte mulţi au rezistat, totuşi, în condiţii cumplite de detenţie sau în tranşeele celor două războaie mondiale. Omul, sigur, pier indivizii, dar comunităţile umane sunt foarte rezistente şi adaptabile.
Conştiinţă? Duplicitatea. Completând informaţia atât de firavă şi de incorectă pe care o dădea regimul comunist, cu posturile de radio Europa Liberă, Vocea Americii şi care mai mereu, mergând la biserică, regimul era declarat ateu, însă românii în comunist a continuat să fie un popor ataşat de biserică şi de religie. Asta se vede, s-a ieşit din comunism, societăţile occidentale atât de permisive au alterat în mai mare măsură credinţele religioase decât regimul comunist, cel puţin în România şi aşa mai departe. Românul a trăit pe două planuri în comunism, dar şi în afara comunismului.
Trăieşti fără să te raportezi la sinceritate, adevăr, dreptate?
Lucian Boia: Nu, cred că regimul comunist a avut rezultatul invers celui spontan. Căutând să impună colectivismul perfect, i-a făcut pe oameni să fie foarte individualişti. Ei şi-au dat seama că, mă rog, asta e concluzia pe care au tras-o până la urmă, că nu-i nimic de făcut cu sistemele politice, că cei care conduc îşi fac aşa de cap aşa cum cred ei de cuviinţă şi că omul trebuie să se descurce pe cont propriu. Românul a ajuns la filosofia asta a descurcatului pe cont propriu, pe care o are şi astăzi, adăugându-se la comunism toate dezamăgirile politico-economice de după 1989. De aici minusul acesta foarte grav de spirit civic şi de solidaritate în marile probleme ale naţiunii.

CAPITOLUL V
După 90, Istoria unei minorităţi

După 1990, Piaţa Universităţii
Lucian Boia: Sunt momente de solidarizare, dar de solidarizare a unei minorităţi. După tragedia de la Colectiv am fost cu toţii impresionaţi de faptul că au ieşit 30 - 40.000 de oameni în stradă. Sigur, e mult pentru România, da în cifre absolute sau raportat la populaţia României e departe de a fi mult. Cei mai mulţi români au continuat să stea la televizor şi să se ocupe fiecare de treburile lor proprii.

Eugen Istodor: Deci practic noi avem o istorie a minorităţii.
Lucian Boia: Dar cred că din păcate e o tradiţie păguboasă, care vine, eu ştiu, din vremea năvălirilor…

Eugen Istodor: Chiar aşa?

Lucian Boia: Da, Din vremea diverselor stăpâniri străine… S-au tot adăugat toate astea şi toate la un loc îi spun omului că n-are rost. Că degeaba te duci şi votezi că sunt tot ei. Că degeaba vrei să schimbi lucrurile când sunt tot ei. Nu numai acum, dar şi acum. Asta duce la o detaşare de viaţa publică, de viaţa comună a cetăţii care nu e deloc sănătoasă şi poate fi periculoasă. Aşa cum s-a ridicat un Ceauşescu cândva, aşa se poate ridica…. În comunism nu mai revenim, dar pot fi alte dereglări tot atât de grave, precum comunismul. Oamenii sunt totuşi în culpă în chestiunea asta. Ar trebui să fie mult mai prezenţi când e vorba de interesul comun şi să-şi dea seama că interesul comun se reflectă până la urmă şi în viaţa fiecăruia.

CAPITOLUL IV
Sunt motive să se schimbe ceva, nici oamenii nu sunt fantezişti

Eugen Istodor: Ceva trebuie făcut?
Lucian Boia: Da, că dacă nu încearcă nimeni. Deci se tot vorbeşte de primenirea clasei politice. Asta a fost şi cerinţa expresă a celor care au manifestat în urmă cu câteva luni. Din păcate, vedeţi, au fost câteva manifestaţii şi după aia oamenii s-au dus la casele lor şi au lăsat lucrurile să meargă. În alte ţări, Spania, Grecia, ca să dau două exemple, anii din urmă au fost martori intrării pe scena politică a unor noi forţe politice. Vom vedea ce vor face sau nu vor face. E totuşi o încercare mult mai concretă şi dusă mult mai departe de primenire a vieţii politice.
E abia schiţată. Bine, să vedem ce va fi la Bucureşti. Este tentativa aceasta a lui Nicuşor Dan şi a celor care îl sprijină de a schimba ceva, de a ieşi în afara sistemului marilor partide, de a încerca o formulă politică izvorâtă în mai mare măsură sau izvorâtă de-a dreptul din societatea civilă. Ar trebui schimbat sistemul sau în orice caz ar trebui un cutremur ceva mai sensibil la care lucrează DNA-ul, nu spun că nu, adică ceva se întâmplă, dar nu e suficient. Ar trebui ca societatea românească să fie mai atentă, mai prezentă, mai implicată, mai solidară.

Eugen Istodor: Neputinţă? E acelaşi dialog.
Lucian Boia: E filosofia românului nostru. Şi cronicarul….că bietul om este sub vremuri… românul nu prea se implică de felul lui. Din păcate aici ne aflăm. Este în România, în prezent, o mare neîncredere în clasa politică, în instituţiile statului şi asta nu e o soluţie, o atitudine sănătoasă, dar sunt motive să se schimbe ceva, nici oamenii nu sunt fantezişti.

Citeşte şi: Încep Zilele Filmului Românesc la TIFF: Invitaţi speciali, dezbateri şi premiere sold-out

Citeşte şi: Expoziţia de fotografie "Regele Mihai.O copilărie fericită", la TNB

Citeşte şi: CNA a somat Realitatea TV din cauza întrebărilor moderatoarei Denise Rifai adresate invitaţilor - VIDEO

Citeşte şi: CNA a amendat B1 TV cu 7.500 de lei pentru acuzaţii neprobate la adresa senatorului Teodor Atanasiu