Istoria culturală a alegerilor. VIDEO România în piesele lui Caragiale şi cântecele lui Moscopol

Vot şi alegere. De fapt, implicare în societate. Votezi, acorzi credit unui om politic pe care-l cunoşti ca să te reprezinte/să acţioneze în numele tău. Astăzi, toate sunt străine multora şi auxiliare-sâcâitoare altora. Nu ating decât rareori ori şi mai ales EMOŢIONAL aceste simboluri ale democraţiei, toată istoria asta pentru care s-au dat lupte de stradă, s-au făcut proteste majore. A avea dreptul să-ţi spui cuvântul a devenit a avea dreptul să taci. De fapt, absenţa, pasivitatea votează fără drept de apel incompetenţa, lipsa de morală a omului politic. Politica ar trebui să fie ca şi bursa, o urmărire permanentă a căderilor-ascensiunilor de acţiuni din piaţă. Investeşti-urmăreşti-pierzi/câştigi-perseverezi-vigilent eşti.

Primul vot - 1859. Alegerea lui Alexandru Ioan Cuza - domnitor în Moldova şi în Ţara Românească. Domnitorul deţinea atunci puterea împreună cu o adunare electiva şi o comisie centrală, iar corpul electoral era împărţit în trei categorii, fiecare cu un venit minim slabilit.

Legea electorală din 1864, alegătorii au fost împărţiţi în două categorii (primari şi direcţi) şi trebuiau să plătească un impozit pentru a putea vota, iar alegătorii direcţi trebuiau să ştie să scrie şi să citească şi să aibă peste 25 de ani. Nu li se impuneau limite preoţilor, profesorilor, doctorilor, avocaţilor, inginerilor şi arhitecţilor. Prezenţa în alegeri a intelectualilor cu spoială de carte şi uşor de manipulat este una dintre ţintele pieselor de teatru ale lui Caragiale.

Constituţia de la 1866 menţine votul pe bază de impozit, dar ţine cont şi de educaţie. Ţăranii nu puteau să voteze direct, ci doar prin delegaţi. Alegerile erau prilej mai de grabă de ciomăgeală între membrii de partid. Motiv? Lipsa de morală, dar şi de cultură civică.

Regele Ferdinand a introdus în 1918 sufragiul universal pentru alegerile parlamentare. De fapt, era universalizarea dreptului de vot pentru bărbaţi. Absenţa de la vot era sancţionată cu amendă între 20 şi 500 de lei.

Constituţia din 1923, adoptată de regele Ferdinand I, a reglementat dreptul de vot pentru alegerea Adunării Deputaţilor, care puţeau fi aleşi de cetăţeni români majori, prin vot universal, egal, direct, obligatoriu şi secret. Senatorii puteau fi aleşi de românii în vârstă de peste 40 de ani. În 1923, se specifică emanciparea politică a femeilor, dar în anumite condiţii.

Votul liber de la 1946 a fost o fraudă masivă. Până în 1990 votul era de formă, decizia aparţinea partidului comunist în privinţa candidaţilor şi aleşilor. Aleşii aveau obligaţia prezenţei în Parlament. Decizia era a partidului politic unic.

DOCUMENTAR 

CÂNTEC MOSCOPOL 

După 1990, alegerile sunt libere. Dar prezenţa la vot devine din ce în ce mai redusă. De fiecare dată, alegerile au depins mai degrabă de emoţie şi nu de raţiune. În căutarea omului predestinal, cu charismă, mereu s-a votat sub influenţa replicilor în confruntări şi nu în funcţie de programe de viitor pentru România.

Rezultatul? Un Parlament ultra conservator în ceea ce priveşte reforma socială şi economică, votând masiv propriile privilegii şi împotriva măsurilor DNA.

2016 este anul în care funcţionează doar retorica politicianistă. Dovadă absenţa dezbaterii publice şi penetrarea masivă a intoxicărilor politice.