- Home
- Cultură-Media
- BUCUREŞTI, (03.12.2014, 09:50)
- Madalina Cerban
Marius Epure, şeful Biroului de presă al PC, propus membru titular în CNA. Severin: Candidatura lui Epure, neluată în considerare. Propunerea nu a fost făcută de Cameră
Marius Epure, şeful Biroului de presă al Partidului Conservator (PC), a fost propus membru titular în Consiliul Naţional al Audiovizualului (CNA) de Camera Deputaţilor, au declarat, miercuri, pentru MEDIAFAX, surse din Comisiile pentru Cultură ale Parlamentului. Preşedintele Comisiei pentru cultură din Senat, Georgică Severin, a declarat că această candidatură nu poate fi luată în considerare, întrucât Epure a fost propus doar de PC şi nu de Camera Deputaţilor.
Urmărește
373 afișări
Marius Epure, şeful Biroului de presă al Partidului Conservator, propus membru titular în CNA (Imagine: Andreea Alexandru/Mediafax Foto)
UPDATE - Candidatura lui Epure pentru CNA, neluată în considerare; Severin: propunerea, a PC, nu a Camerei
Candidatura lui Marius Epure pentru funcţia de membru în CNA nu poate fi luată în considerare, întrucât acesta a fost propus doar de PC şi nu de Camera Deputaţilor, a anunţat, miercuri, preşedintele Comisiei pentru cultură din Senat, Georgică Severin.
La începutul şedinţei comisiilor de cultură reunite ale celor două Camere, Severin a explicat că această candidatură nu poate fi luată în considerare deoarece este propusă doar de Partidul Conservator şi nu de Camera Deputaţilor.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Din prima zi de mandat, Trump semnează ordine executive cu consecințe majore: Începe deportarea în masă a imigranților, pune capăt dreptului la cetățenie prin naștere, grațiază inculpații de la Capitoliu. Ce alte decizii a luat Președintele SUA
-
Xi Jinping a discutat cu Putin la câteva ore după revenirea lui Trump la Casa Albă
-
Gheorghe Falcă: Georgescu era aruncat la coşul de gunoi, dacă făcea parte din clasa politică
-
O importantă fabrică din România se închide. Producţia se mută în altă ţară. Sute de oameni vor fi concediaţi
Comisiile parlamentare de cultură s-au reunit, miercuri dimineaţă, pentru a audia candidaţii propuşi ca membri în CNA de către Preşedinţie - Narcisa Iorga şi Guvern - Radu Călin Cristea şi Gabriel Tufeanu, acesta fiind sigurul punct de pe ordinea de zi a şedinţei.
Comisiile urmează să prezinte raportul plenului reunit. Miercuri, de la ora 13.30, urmează să se desfăşoare şedinţa reunită a Camerei Deputaţilor şi Senatului, având pe ordinea de zi şi aceste nominalizări pentru completarea CNA.
Marius Epure este şi membru supleant în Consiliul de Administraţie al TVR, tot din partea PC.
De asemenea, la sfârşitul lunii septembrie, Narcisa Iorga a fost propusă pentru un nou mandat de membru titular în CNA, de preşedintele Traian Băsescu, iar Radu Călin Cristea a fost la rândul său propus pentru un nou mandat, de Guvern. Totodată, Guvernul l-a propus ca membru titular în CNA pe Gabriel Tufeanu.
Radu Călin Cristea, Marius Epure, Narcisa Iorga şi Gabriel Tufeanu urmează să fie audiaţi miercuri, de la ora 10.00, în Comisiile pentru Cultură din Parlament. De asemenea, miercuri, de la ora 13.30, se va desfăşura şedinţa reunită a Camerei Deputaţilor şi Senatului, având pe ordinea de zi şi aceste nominalizări pentru completarea CNA.
Consiliul Naţional al Audiovizualului şi-a încheiat activitatea la sfârşitul lunii octombrie şi o va mai putea relua abia după ce Parlamentul va numi patru noi membri în locul celor ale căror mandate au expirat, respectiv Narcisa Iorga, Cristina Trepcea, Radu Călin Cristea şi Christian Mititelu.
Pentru ca o şedinţă a CNA să poată să aibă loc, Consiliul trebuie să aibă un cvorum de opt din cei 11 membri numiţi, potrivit Legii audiovizualului.
Citește pe alephnews.ro: Sondaj Avangarde: Care este intenția de vot a românilor în 2025 și în ce candidați au încredere pentru prezidențiale?
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
Cum a început succesul lui Trump? Președintele și-a construit popularitatea prin afaceri, apariții TV regulate și expunere uriașă
Surpriză la început de an: FMI a schimbat şeful pentru România şi descinde la Bucureşti la începutul lunii februarie să se întâlnească cu Guvernul şi BNR pentru a ”analiza evoluţiile economice şi financiare recente”
A doua cea mai mare metropola a lumii riscă să dispară sub ape, iar soarta mega-oraşului atârnă în mâinile unui miliardar
Oficial Direcţia Informaţii Militare: este un grad de probabilitate scăzut pentru o confruntare Rusia – NATO
FOTO. Jurata de la show-ul de talente, fotografiată de paparazzi la întâlnirea cu celebrul milionar mai tânăr cu 12 ani decât ea
PROSPORT.RO
Digi RCS-RDS oferă tuturor abonaților din România acest voucher de 500 de lei. Ce trebuie să faci
CANCAN.RO
Categoria de pensionari din România care vor primi pensii mai mari cu 420 de lei, după indexarea din 2025
GANDUL.RO
Ministrul Justiţiei: La sfârşitul lunii martie cred că SIIJ poate fi desfiinţată. "Această Secţie şi-a ratat rolul pe care l-ar fi putut avea"
ULTIMA ORǍ
vezi mai multe