Noaptea Muzeelor 2016: Bântuirea muzelor şi încuiaţilor. O noapte în care am devorat cultură cât într-un an - FOTO

Într-o noapte poţi colecţiona impresii, senzaţii, chiar şi ceva cunoştinţe, dacă ai urechile pâlnie. Eşti tu însuţi un exponat ambulant care atacă flămând tot soiul de verande, case firoscoase, întunericimi. Deşi umbli pe străzi, de fapt, efectul este pervers, nişte ziduri cu exponate de toate mărimile, te bântuie ele pe tine. Este clar trăieşti, fără prejudecăţi, ca un gură-cască.

Da, dar nu e aşa simplu să fii gură cască. Asta înseamnă:

1. Gaşcă şi Selfie cu leul. Tu umbli? Te duce mulţimea! Hai şi aici, uite şi aici, unde nu am fost? Te vezi trollat de îmbulzeala de pe Calea Victoriei, între Muzeul Enescu şi, ştiu, eu, Casa Aman. Mai ţii minte ce ai văzut? Impresiile, exponatele, cozile se estompează. Rămâi gură cască, rămâne doar o admiraţie FB #noapteamuzeelor. Uite, aşa te face cu capul evenimentul ăsta: eşti un exponat pe Facebook. Eşti tot una cu pietrele valoroase dela Geologie, tot una cu diorama de la Antipa, nu te-ai considerat şi tu leu, pozându-te, pe ascuns, cu leul?

2. Eşti ”muză” şi ”încuiat”. Fără tine, clar nu ar exista casele Astra Sibiu, Mahrame-ul dela Arad, fanfara din Piteşti, machetele de avion dela Bistriţa, Compania Ursului Brun la întâlnire cu această ”Cuminţenie a Pământului” din Bucureşti. Tu dai viaţă bacteriilor lui Babeş, trenuleţelor dela Căi Ferate, tu atingi istoria în Covasna, tu dai drumul la ceasurile lui Simache în Ploieşti. Cheia, poate este în felul în care poţi spune orice prostie, în noaptea asta ţi se dezgheaţă limba. Umblând cu clanul meu în Noaptea Muzeelor 2016 am auzit două vorbe mari: ”eşti încuiat” pe la MNAC şi ”eşti muza mea” prin, vai, Cimitirul Bellu. Asta este ecuaţia. Caşti gura şi poţi spune orice prostie îţi trece prin cap, ”încuiat” sau ”muză” vei fi oricum memorabil pentru gaşca ta, nu pentru Arghezi, Brâncuşi, Enescu, ajunşi statui!

3. Chiar uiţi totul când noaptea trece? Luni dimineaţa locul pe care l-ai explorat cu desfătare chiar devine doar un muzeu, o clădire înegrită de vremi, un Bellu plin de morţi, o casă din care nu auzi niciun ticăit de ceas?

Recapitulare: gaşcă, nebunie, nu gândul la necazurile tale, poţi spune ce-ţi trece prin cap, nu te judecă decât FB. În sfârşit, ca ”muză” sau ”încuiat” în mare formă şi făcând paradă ieri, cum de azi eşti mutant? Multe lucruri se pot spune, inclusiv un lucru sigur: uiţi, pentru a reveni.

Mai ştii şarpele ăla care înghite un elefant? Aşa suntem cu toţii. Un an ne retragem ca să ne digerăm prada culturală, obiecte, senzaţii, statui, muzici, faze. De fapt, nu uităm Noaptea. Noaptea asta în care am adus împreună: morţii din Bellu, bacilii lui Babeş, ”Cuminţenia Pământului”, Ceasurile lui Simache, Casa lui Pogor, ia timişoreană, furca sibiană, câte şi mai câte lucruri.

Fii liniştit, nu poate înghiţi nimeni atâta materie într-o noapte, cât de om de artă ar fi, ori computer. Du-te digeră cultura, întoarce-te când ai chef!