O carte pe zi: „Bărbatul din spatele ceţii” de Florin Irimia

La zece ani de la debut (la Editura Brumar cu romanul „Defekt”, laureat al Festivalului Primului Roman de la Chambéry, Franţa, 2013), Florin Irimia (autor născut în 1976) revine pe piaţă cu o nouă carte, despre care spune că sunt „povestiri”, dar care poate fi citită ca un roman. Între timp, i-au mai apărut două romane şi un volum de povestiri care poate fi legat de cel pe care îl semnalăm astăzi, „Misterul maşinuţelor chinezeşti” (2017). Editura Polirom, unde a apărut şi acea carte o prezenta astfel: „O colecţie de patruzeci de povestiri interconectate şi tot atâtea episoade din viaţa unui (viitor) scriitor, nu neapărat cel care şi-a pus numele pe copertă, dar nici foarte diferit de el. Patruzeci de povestiri care se pot citi asemenea unor capitole de roman şi în care memoria şi ficţiunea, nostalgia şi suferinţa se completează reciproc pentru a forma un univers personal populat cu tot felul de creaturi, când blânde, când fioroase, când amuzante, când melancolice, când protectoare, când reci, când pur şi simplu ciudate”.Există un fel de continuitate între cartea din 2017 şi cea de acum, dar nu cred, cum au sugerat unii, că ar trebui citite una după alta, arătându-l pe viitorul scriitor într-o anume evoluţie.

Sunt şi acum un număr de povestiri, mai puţine, proze aparent independente, dar care pot fi citite şi asamblate, de aceea unii consideră noua carte un roman. Unul cu un substrat autobiografic, dar şi multă ficţiune – cum spune chiar autorul: „aproape toate povestirile pornesc de la un detaliu, o amintire, o întâmplare adevărată, dar niciuna nu sfârşeşte înainte ca ficţiunea să-şi fi băgat coada”. Un număr de momente autobiografice în jurul cărora gravitează povestirile dau omogenitate întregului, încât cartea ar putea fi considerată un roman.

Scriu editorii: „Băieţelul introvertit, dar foarte curios în privinţa tainelor vieţii din Misterul maşinuţelor chinezeşti se întoarce în noul volum semnat de Florin Irimia. Acum, povestire după povestire, se conturează maturizarea lui, cu suişuri şi coborâşuri, cu pierderi dureroase, dar şi mici sclipiri de lumină. Viaţa personajului devine o călătorie care porneşte odată cu găsirea unei cărţi misterioase într-un vagon cu maculatură şi îl poartă din lumea reală în lumea viselor şi înapoi, din Macedonia, unde a petrecut o vacanţă în copilărie, la Berlinul iubit al maturităţii. Bărbatul din spatele ceţii construieşte, cu fiecare episod, un bildungsroman emoţionant, povestea unei vieţi aflate mereu la răscruce, dar care merită trăită, pentru a-şi împlini menirea”.

Iată fragmentul din povestirea care dă şi titlul cărţii, care ar putea explica totul: „Şi în clipa următoare îşi aminti totul, de parcă s-ar fi întâmplat ieri. Un bărbat înfăţişat ca o umbră neagră pe o copertă de culoare incertă, cartea găsită într-o noapte lângă un vagon tras pe linie moartă, aporape de blocul maică-sii, şi numele de pe copertă, un nume de care n-auzise, dar care i s-a părut cunoscut, de parcă nu atunci l-ar fi văzut prima oară. Cum îl mai fascinase coperta aia, cum se apucase să înveţe germana ca să înţeleagă tot ce era scris înăuntru, cum fiecare titlu i se părea cunoscut de parcă… de parcă… de parcă… el le-ar fi scris, da”.

Florin Irimia – Bărbatul din spatele ceţii. Povestiri. Editura Polirom, colecţia Egoproză. 301 pag.