O carte pe zi: „Crima de pe podul Garibaldi”, de Radu Ţuculescu

Detectivul Martin Breda se întoarce!

În urmă cu aproape doi ani semnalam la această rubrică romanul precedent în care apărea acest personaj, o carte în trei părţi, doar ultima semănând oarecum cu un roman poliţist. Atunci, Martin Breda abia absolvise liceul, lucrase în diverse locuri ca muncitor necalificat, dornic să cunoască diferite medii şi tipologii umane: la o toaletă publică din centrul oraşului, unde contribuie la organizarea unei parade de modă, apoi într-o spălătorie de maşini, ajutor de chelner, vânzător de plăcinte. Întâlneşte o tânără învăluită într-un abur enigmatic, Maraia, pasionată de chimie, care studiază compoziţia lacrimilor. Maraia, un fel de Olive mai sofisticată a lui Popeye marinarul, dispare după parada de modă. Iubirea lor se va împlini abia peste şapte ani într-o călătorie prin mari oraşe europene, Viena, Praga, Amsterdam, apoi cu vaporul pe Rin, de-a lungul malurilor cu crame, castele şi legende, până la Basel. În călătoria oarecum iniţiatică vor avea întâlniri uimitoare cu sosii sau urmaşi ai unor personalităţi celebre, muzicienii Straus, apoi Hrabal, Kafka şi alţii. La Basel, Martin Breda porneşte în sfârşit în căutarea unui straniu criminal în serie, pe care detectivii elveţieni n-au reuşit să-l descopere.

În noul roman, Martin Breda e chiar detectiv, locuieşte la Cluj, unde în continuare încearcă să dezlege enigme criminalistice. Şi evident, investighează moartea unei femei căzută în râu de pe podul Garibaldi, străduindu-se să lămurească dacă a fost vorba de o crimă sau o sinucidere. Lume pestriţă, din mai multe medii sociale. În continuare alături de Martin Breda este Maraia, cu aceeaşi pasiune pentru lacrimi; îi leagă dorinţa de a dezlega enigmenle criminalistice, dar şi o iubire năbădăioasă.

Femeia găsită moartă în râu avusese o viaţă aventuroasă, pe care şi-o continua şi acum, ajunsă la o vârstă respectabilă: chefuri, beţii la greu, aventuri sexuale, bărbaţi părăsiţi. O femeie care spune despre ea însăşi: „Sunt cochetă, sunt frivolă, sunt glumeaţă, sunt vulgară, sunt focoasă, sunt scorpie, sunt batjocoritoare, sunt miloasă, sunt indiferentă, sunt păpuşă, sunt curvă. Sunt pe dracu! O amărâtă, o prefăcută.” Era simplu să te gândeşti că îşi făcuse o mulţime de duşmani. Dar avusese şi o viaţă personală dezordonată, cu un copil sau mai mulţi abandonaţi. Nu spunem mai multe, e totuşi un roman poliţist şi e bine să păstrăm atmosfera de mister.

Scrie pe coperta a patra a cărţii criticul Marius Miheţ: „În dimineaţa celei mai lungi zile a anului, doi pescari descoperă, sub podul Garibaldi, cadavrul unei femei a cărei identitate e necunoscută. Crimă? Sinucidere? Accident? Detectivul Martin Breda şi iubita sa, Maraia, chimistă şi alchimistă, specialistă în amprentele lacrimilor, pornesc într-o dinamică investigaţie pentru aflarea adevărului. Vulnerabili sentimentali şi erotomani atipici, circari cu duble existenţe şi artişti stradali, voyeuri fără limite şi pacienţi ai refulărilor, în Crima de pe podul Garibaldi lumea trăieşte în religia senzualităţii. Un Cluj pitoresc este scena pe care se derulează spectacolul viu aprins în jurul unei crime ce-i face pe toţi suspecţi. Între figuranţi, actori şi actriţe, cuplul Martin Breda – Maraia păşeşte ca pe scenă, dansând cu împăcări şi despărţiri în faţa cititorului, ca un sofisticat preludiu, cercetează cazul cu răsturnări de situaţie şi perspective alunecoase, într-o naraţiune alertă, din care cititorul n-are timp de respiro, căci se derulează pe fundalul unei construcţii muzicale care incită curiozitatea. Tonic şi efervescent, Crima de pe podul Garibaldi este un policier à la Simenon despre lăsarea întunericului peste inocenţă, o poveste veselă şi tristă despre abandon şi pasiune, despre disperare şi desfătare.”

Radu Ţuculescu – Crima de pe podul Garibaldi. Editura Polirom. 214 pag.