O carte pe zi: „Despre morţi numai de bine”, de Teodora Vescan

Scriu editorii: „Vieţile a doi tineri se intersectează la o înmormântare stranie: Mina, o liceană anxioasă ce studiază ceremoniile funerare, îl întâlneşte pe Cristi, un student nihilist lipsit de scrupule. Intrigaţi unul de celălalt, deşi ideile lor se contrazic, continuă fascinaţi dialogurile filosofice şi experimentează consecinţele acestora ce le vor schimba vieţile pentru totdeauna. Romanul <<Despre morţi numai de bine>> are o tematică nemuritoare, tinerii se vor regăsi în personajele vivace, iar cei trecuţi prin viaţă vor trăi o veritabilă resetare sentimentală. Cei doi rebeli vor străbate o vară presărată cu evenimente stranii, închegate de lovituri imprevizibile ale sorţii. Iar iureşul de trăiri şi gânduri îi va lasă pe cititori, ca şi pe eroi, cu un mare semn de întrebare: să fi fost un coşmar, o halucinaţie sau o simplă răsturnare a realităţii?”

Teodora Vescan este şi ea o foarte tânără autoare, care a reuşit să surprindă neliniştinile unei anumite generaţii. Despre ea însăşi spune:

„Iubesc viaţa şi iubesc moartea. Iubesc libertatea dată de cele două. Ador ura, dar şi iubirea. Însă cel mai mult iubesc să scriu despre toate acestea.”

Cum arată noua generaţie? „Plete lungi, geci de piele, tricouri cu trupe, lanţuri de fier. Nu-ţi sună a uniformă mondială? Te provoc, dă un alt nume de contra-cultură şi îţi zic uniforma şi dogma. Suculturile apărute la vremea lor era într-adevăr autentice, aveau o cauză. Chestiile astea contemporane? Mizeii reciclate şi denaturate.”

Cum arată eroina? „Vocile nu vin de undeva specific, sunt simultane, se bruiază una pe alta ca un cor dezorganizat. Devin familiare. Sunt comenzi, aşteptări, pretenţii. Îşi recunoaşte prietenii care-i reproşează că nu ştie de glumă. Familia sigură că se va rata din cauza obsesiei sale de a scrie un roman în loc să se axeze numai pe învăţat. Profesorii ce pun presiune pe faptul că, deşi are mintea brici, nu va face o diferenţă, să nu se mai chinuie cu rebeliunea vârstei şi să se conformeze. Colegii se plâng de îngâmfarea ei, care este de fapt anxietate socială prost înţeleasă. Străinii îi sugerează că e prea dulce ca să fie băieţoasă sau să se uite urât la propunerile indecente, să se mai aranjeze şi ea, să fie drăguţă. La insulte nu se reacţionează, o femeie educată tace şi zâmbeşte. Iubitul o presează să renunţe la roman, că de când îl scrie e prea distantă. Să fie mai feminină, normală, că de nu, va continua să-i fie târşă cu ea în preajma prietenilor şi a familiei.

O umbră îi dă târcoale. E Cristi. îl strigă, dar nu-i răspunde. Instinctul îi dictează să-l urmeze. Cu cât fuge mai rapid, vocile se estompează.”

La lansarea roamnului, editorul şi profesorul Claudiu T Arieşan sublinia că autoarea pătrunde în spiritul unei generaţii ajunsă masă de manevră, că romanul e o polemică vie cu literatura sentimenatlă, un mozaic de intersecţii biografice, cu eroi care-şi tăîriesc viaţa doar raportându-se la ceilalţi, tienri care supravieţuiesc pur ş.i simplu. Şi că, de fapt, deşi eroii participă din scurt la trei înmormântări, cartea vorbeşte numai despre vii.

Teodora Vescan – Despre morţi numai de bine. Editura Datagroup. 187 pag.