O carte pe zi: „Indrăgostirile” de Javier Marías

Am mai semnalat în această rubrică alte romane dintre cele multe traduse ale acestui scriitor despre care Roberto Bolaňo spunea că „este de departe cel mai bun scriitor contemporan spaniol.” Cel de faţă a fost publciat în 2011 şi este un model de introspecţie şi virtuozitate.

Scriu editorii: „În fiecare zi, înainte de serviciu, María se opreşte la aceeaşi cafenea. Şi în fiecare dimineaţă, observă de la distanţă un cuplu perfect. Sunt momentele ei de delectare, care o binedispun pentru tot restul zilei, care o fac să iasă din propria apatie. În ziua în care cuplul lipseşte, ca şi în zilele următoare, María nu-şi poate regăsi echilibrul şi buna dispoziţie, dar nu bănuieşte nici pe departe adevăratul motiv al absenţei celor doi soţi. Află întâmplător, peste câtva timp, că soţul a fost ucis cu brutalitate – o crimă stupidă, cu totul întâmplătoare, după toate aparenţele. Când văduva reapare, Maríei i se pare potrivit s-o abordeze şi să-şi prezinte condoleanţele. O legătură de scurtă durată se creează între ele, numai atât cât María să se trezească implicată într-o poveste macabră şi tulburătoare pe care ar fi preferat să n-o ştie.

Îndrăgostirile este un roman despre dragoste, despre viaţă şi moarte, despre adevăr şi incertitudine, despre puterea celor care s-au dus asupra celor care au rămas, despre procesul vindecării şi continuării drumului. Pe lângă elaboratele discursuri reflexive, autorul introduce pagini de un comic savuros, surprinzătoare în context şi neobişnuite în opera sa.”

În aparenţă, un subiect banal. După asasinarea soţului, eroina aproape se împrieteneşte cu femeia rămasă văduvă, îl întâlneşte în casa ei pe un prieten al bărbatului asasinat, care îi devine amant şi despre care, află, treptat, că a pus la cale uciderea prietenului, pentru a rămâne cu soţia acestuia. Ba chiar acesta i se şi confesează, fără consecinţe dramatice. Femeia aproape se îndrăgosteşte.

„Când se îndrăgosteşte cineva sau, mai precis, când se îndrăgosteşte o femeie şi pe deasupra, iubirea abia începe, iar sentimentul posedă farmecul revelaţiei, este de obicei capabilă să se intereseze de orice chestiune care îl preocupă sau despre care îi vorbeşte cel pe care îl iubeşte. Noi, femeile, suntem în stare nu doar a ne preface ca să-i facem plăcere, sa-l cucerim sau sau să ne întărim locul fragil, ci şi de a acorda atenţie sinceră şi de a ne lăsa molipsite cu adevărat de orice simte şi transmite el, entuziasm, aversiune, simpatie, teamă, îngrijorare, chiar şi obsesie. (…) Ne pasionează deodată lucruri la care nu ne-am fi gândit niciodată, dobândim manii nebănuite, scrutăm detalii pe care nci nu le-am fi observat, iar percepţia noastră ar fi continuat să le ignore până în cea din urmă zi a vieţii npoastre, ne canalizăm energiile spre probleme ce ne afectează doar prin mandatare, prin fascinaţie sau prin contaminare, ca şi cum am hotărî să trăim pe un ecran, pe o scenă sau ca într-un roman, într-o lumes trăină, de ficţiune.“ Şi ca urmare apare analiza minuţioasă a unor teme comune, aproape banale – dispariţia neaşteptată, uneori tragică, memoria celorlalţi, trădarea, teama.

„O capodoperă obsedantă... Aşa cum Macbeth este un thriller, dar şi o mare tragedie, Îndrăgostirile este o poveste despre o crimă, dar şi povestea profundă a unei obsesii fatale.“ The Observer

Javier Marías – Îndrăgostirile. Traducere din limba spaniolă şi note de Lavinia Similaru. Editura Litera, colecţia Clasici contemporani. 375 pag.