O carte pe zi: „Legea visătorului” de Daniel Pennac

„Tu eşti, cu siguranţă, regele visătorilor. Pe lângă tine, eu am impresia că nu ştiu să visez”, îi spune un prieten din copilătie naratorului, de faptul scriitorului care îşi aşterne pe hârtie visele şi scrie despre vise. În care cascade de lumină moartă curg pe faţadele clădirilor şi inundă oraşul, în care un sat e inundat pentru a se construi un baraj monstruos, iar pe fundul lacului dăinuie, întreagă, o biserică, iar într-o anume casă continuă să strălucească pe un anume şemineu un sfânt Sebastian cu aureolă şi alte mulţimi de vise, dar mai ales cele ale celebrului regizor Federico Fellini, care şi-a notat între 1960 şi 1990 visele într-un jurnal, publicat la 14 ani de la moartea sa. Jurnal în care scria: „Dacă te uiţi atent pe aceste pagini, vei găsi toată arta mea, toată cinematografia mea”. Toate se amestecă în această carte subţire a lui Daniel Pennac, unul dintre cei mai iubiţi scriitori francezi contemporani, pe numele său adevărat Daniel Pennacchioni, născut în 1944, cu un tată ofiţer în armata colonială franceză, drept care şi-a petrecut copilăria în Africa şi în Asia de Sud-Est, dar a obţinut licenţa la Nisa, a ajuns profesor de franceză, a debutat în 1973. A scris mult, mai ales pentru copii sau tineri, cu haz, a primit numeroase premii literare, unele cărţi ale sale au fost ecranizate, s-a tradus mult şi la noi, chiar de Editura Polirom. Pennac este autorul unui eseu extrem de hazliu intitulat „Ca un roman” (1992), în care le aminteşte celor care poate au uitat faptul că lectura, asemenea iubirii, lungeşte viaţa.

Scriu editorii: „Naratorul din Legea visătorului e doldora de poveşti şi, mai ales, visează mult. Îşi dă seama că are stofă de scriitor la vârsta de zece ani, după o noapte în care e martorul unor incidente bizare: înainte de culcare, după ce-i explică lui Louis, prietenul său cel mai bun, că <<lumina e apă>>, se trezeşte singur, părăsit de toţi, în timp ce casa în care locuieşte e inundată de… lumină lichidă. Pornind de la povestirea unor vise care se leagă în timp şi se petrec în acelaşi spaţiu, Daniel Pennac îşi reimaginează copilăria şi îl conduce pe cititor într-un univers deopotrivă incitant şi înşelător, un loc plin de întorsături neaşteptate unde acesta e invitat să descopere straturi de realitate. Autorul elogiază imaginaţia şi puterea de a visa, această funcţie vitală pe care o consideră sursa meseriei de scriitor, dar şi familia şi prietenia. Cartea este un omagiu adus lui Federico Fellini, celebrul regizor italian, el însuşi un mare visător, care a avut o influenţă profundă asupra lui.”

Un roman ca o reverie, pendulând între real şi imaginar, care, după părerea scriitorului, trebuie lăsat să umble singur. O carte care îi va încânta pe iuibitorii de Pennac şi Fellini. Excelent tradusă.

„Pendulând între real şi imaginar, Daniel Pennac îi face o reverenţă lui Federico Fellini, despre care spune: «Omul acesta îmi fusese mai de preţ decât o familie», vizitează un sat aflat pe fundul unui lac de acumulare şi, mai târziu, îşi aminteşte cum, tânăr profesor fiind, le cerea elevilor să ţină jurnale de vise.” (France Inter)

Daniel Pennac – Legea visătorului. Traducere din limba franceză de Daniel Nicolescu. Editura Polirom. 177 pag.