- Home
- Cultură-Media
- BUCUREŞTI, (03.08.2022, 10:38)
- Stelian Turlea
O carte pe zi: „Proiectul Decameronul. 29 de povestiri noi din pandemie”
Când realitatea devine suprarealistă, doar ficţiunea îi mai poate desluşi sensul. Cam asta demonstrează antolologia alcătuită de New York Times Magazine, în urmă cu aproape doi ani, după izbucnirea pandemiei de coronavirus.
Urmărește
180 afișări
În martie 2020, editorii The New York Times Magazine au iniţiat Proiectul Decameronul cu scopul de a alcătui o antologie de povestiri scrise în perioada în care pandemia de coronavirus a devastat pentru prima dată lumea. Au răspuns scriitori din toată lume şi din toate generaţiile. Au rezultat 29 de povestiri originale, care variază considerabil.
Referirea la „Decameronul” este directă. În 1353, Giovanni Boccaccio a scris Decameronul: o sută de povestiri după ce un grup de tineri şi tinere îşi omorau timpul povestind, închişi într-o vilă din afara Florenţei, aşteptând să treacă ciuma, care a ucis mai bine de 25 de milioane de oameni.
„În timp ce coronavirusul pornea să se răspândească pe tot cuprinsul lumii – scrie în prefaţă Caitlin Roper -, romanciera Rivka Galchen lua legătura cu The New York Times Magazine ca să ne spună că i-ar plăcea să scrie o povestire cu trimitere la Decameronul lui Boccaccio, pentru a-i ajuta pe cititori să înţeleagă ce se întâmplă în prezent. Ne-a plăcut mult ideea, dar ne-am întrebat ce-ar fi dacă, în loc de o povestire, am face un Decameron al nostru, cu ficţiune nouă-nouţă, scrisă în timpul carantinei.
ULTIMELE ȘTIRI
-
TU l-ai vota pe Donald Trump, dacă ar candida la Președinția României? VOTEAZĂ AICI / Sondaj Aleph News – Mediafax – Ziarul Financiar
-
Bolojan: Bugetarii din Senat vor da concursuri
-
Antonescu: Sunt conectat puţin (cu partidele), adică atât cât trebuie
-
Bolojan insistă pentru restructurare: „Nu putem continua risipa banilor publici"
Am început să contactăm scriitori, solicitându-le să ne ofere propunerile lor - ca să ne facem o idee despre ce fel de poveşti speră să spună. (…) Pe măsură ce virusul înşfăca New Yorkul, iar noi cădeam pradă spaimei şi suferinţei, am început să auzim şi altceva, ceva dătător de speranţă - interes pentru proiect şi idei de povestiri atrăgătoare. (…) Când au început să sosească povestirile, deşi eram afundaţi până-n gât într-una dintre cele mai terifiante experienţe din viaţa noastră, am înţeles că scriitorii fac artă. Nu ne aşteptaserăm la o asemenea îndemânare de-a transforma oroarea prezentului nostru în ceva atât de puternic. Ne-a făcut să ne amintim că cea mai bună ficţiune e în stare deopotrivă să te transporte departe de tine însuţi, dar şi să te ajute, într-un fel, să-ţi înţelegi exact situaţia.”
Au colaborat la volum: Margaret Atwood, Mona Awad, Matthew Baker, Mia Couto, Edwidge Danticat, Esi Edugyan, Julián Fuks, Charco Press, Rivka Galchen, Paolo Giordano, Sophy Hollington, Uzodinma Iweala, Etgar Keret, Rachel Kushner, Laila Lalami, Victor LaValle, Yiyun Li, Dinaw Mengestu, David Mitchell, Liz Moore, Dina Nayerir, Téa Obreht, Andrew O’Hagan, Tommy Orange, Karen Russell, Kamila Shamsie, Leïla Slimani, Rivers Solomon, Colm Tóibín, John Wray, Charles Yu, Alejandro Zambra.
„Pluralitatea vocilor care povestesc despre cum ne-am petrecut pandemia – fiecare cu propria experienţă de viaţă şi literatură, cu propria viziune asupra fricii şi morţii, cu propriile deznădejdi şi nădejdi – face din <<Proiectul Decameronul. 29 de povestiri noi din pandemie>> un veritabil memorial literar – scriu editorii. Un muzeu textual plin de figuri, simboluri, imagini şi filme mişcătoare ale celor doi ani în care lumea s-a oprit în loc pentru o vreme, apoi a pornit, apoi iar s-a oprit şi tot aşa, la aproape infinit. Iar noi o dată cu ea, am stat, ne-am înfricoşat, apoi ne-am îmbărbătat şi am luat-o iar de la capăt, ca şi cum virusul ar fi fost ceva normal, ca şi cum urma să piară – pentru că va pieri.
Poveştile sunt atât de frumoase şi atât de diferite una faţă de cealaltă, încât îţi lasă sentimentul că sari dintr-o carte în alta, toate cu acelaşi subiect (cum mi-am petrecut apocalipsa), însă niciuna asemenea celei dinaintea ei. Una e plină de melancolie, alta detaşată de parcă toate cele trăite sunt istoria altcuiva, una despre dragoste, alta despre supravieţuire, una mai scurtă, alta mai generoasă şi tot aşa până la final unde ne aşteaptă cea mai mândră. Cea care reaminteşte că oricum am fi ales (am putut să alegem) să trăim aceşti doi ani – cu seninătate, cu frică, cu mască sau fără, cu umor sau oboseală nesfârşită, ca pe o ocazie de a inventa o afacere provizorie, ca pe un loc de linişte, ca pe un an sabatic, sunt ani în care unii dintre noi au pierit în chinuri teribil de imaginat, departe de tot ce au iubit. E bine să nu uităm, să nu-i uităm pe cei care nu mai sunt, cei care nu au scăpat să povestească…
Este un volum excepţional, pentru că este o reprezentare a întregii umanităţi care se confruntă pretutindeni cu o încercare teribilă, aproape imposibil de imaginat în ficţiune, o încercare tulburător de reală şi violentă în realismul ei, care ne-a făcut conştienţi că, în faţa morţii, suntem (aproape) egali, care ne-a arătat că putem fi solidari şi dacă nu suntem împreună şi putem fi împreună, dar să nu ne vedem, auzim, simţim, atingem.”
„Proiectul Decameronul. 29 de povestiri noi din pandemie”. New York Times Magazine. Ilustrraţii de Sophie Hallington. Traducere de Ona Frantz, Marin Mălaicu-Hondrari, Cerasela Barbone, Daniel Nicolescu, Simina Popa, Gheorghe Miletineanu, Alexandra Turcu. Editura Pandora M, 318 pag.
Citește pe alephnews.ro: Robert Fico a declarat că opoziția plănuiește o lovitură de stat similară cu revolta EuroMaidan din Ucraina. Ce a declarat Premierul slovac
Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!
Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
Surpriză la început de an: FMI a schimbat şeful pentru România şi descinde la Bucureşti la începutul lunii februarie să se întâlnească cu Guvernul şi BNR pentru a ”analiza evoluţiile economice şi financiare recente”
Undă verde pentru afacerea secolului: Donald Trump nu are nimic împotriva achiziţiei Tik Tok de către armata sa de miliardari. Cine sunt cei doi titani ai lumii financiare care vor fi vârful de lance al tranzacţiei
Oficial Direcţia Informaţii Militare: este un grad de probabilitate scăzut pentru o confruntare Rusia – NATO
FOTO. Jurata de la show-ul de talente, fotografiată de paparazzi la întâlnirea cu celebrul milionar mai tânăr cu 12 ani decât ea
PROSPORT.RO
Anda Adam participă la Asia Express 2025! Cine e colegul vedetei în emisiunea de la Antena 1
CANCAN.RO
Orașul din România în care ești AMENDAT cu 2.500 lei dacă nu ai numărul apartamentului pe ușă
GANDUL.RO
Ministrul Justiţiei: La sfârşitul lunii martie cred că SIIJ poate fi desfiinţată. "Această Secţie şi-a ratat rolul pe care l-ar fi putut avea"
ULTIMA ORǍ
vezi mai multe