Originile şi istoria Botezului. Tradiţiile evreilor, egiptenilor, hinduşilor şi perşilor

În regiunile Orientului Antic unde clima aridă era dominantă şi temperaturile erau crescute, apa avea caracter sacru. Oamenii care nu locuiau pe malurile fluviilor Tigru, Eufrat sau Nil, pe malurile unor lacuri sau râuri puteau să moară deshidrataţi. Apa fluviilor a avut o contribuţie majoră nu doar în agricultură, ci şi în apariţia şi dezvoltarea primelor civilizaţii. Acolo unde era apă era abundenţă.Apa în antichitate avea un caracter sacru. 

Pentru egipteni, Nilul era sacru

Egiptenii îi confereau fluviului Nil un statut sacru datorită revărsărilor anuale ce depunea nămolul bogat în minerale care contribuia la recolte bogate de grâu, rodii, orz, salată verde, pepeni şi praz. Nilul era venerat ca Hapi (zeul androgin al revărsărilor), Khnum (zeul izvoarelor Nilului), Anuket (zeiţa celor şase cataracte ale Nilului) şi Sobek (zeul cu cap de crocodil al fertilităţii, patron al navigatorilor şi pescarilor de pe Nil). 

În hinduism, apa are un rol major în menţinerea curăţeniei fizice şi spirituale, dar este şi simbolul bunăstării. Malurile râurilor, coastele şi ţărmurile erau considerate locuri sfinte de către indienii antici. Fluviul Gange este considerat cel mai sacru căci în fiecare primăvară, la topirea zăpezii din Himalaya, fluviul se umflă şi se revarsă, contribuind la înflorirea pomilor şi creşterea recoltelor.

Gangele care vindecă

Conform unei tradiţii, hinduşii trebuie să se spele în fluviu pentru a elimina impurităţile şi pentru a se curăţa de păcate. Fluviul era veretat ca Ganga, zeiţa purificării şi iertării. Unii hinduşi cred că trebuie să faci baie în Gange cel puţin o dată în viaţă. Multe familii hinduse păstrează în casa lor o fiolă cu apă din Gange şi se crede că apa sacră a fluviului poate vindeca bolile. Milioane de hinduşi călătoresc la Mela pentru a se scălda în Gange, crezând că păcatele lor vor fi spălate şi vor obţine mântuirea.  

Anahita, zeiţa apei la perşi

Pentru perşii zoroastrieni din Iranul preislamic, Anahita era zeiţa apei, prosperităţii şi fertilităţii. Izvoarele sau fântânile sfinte erau folosite ca lăcaşuri de cult. Apa şi focul erau consideraţi agenţii ritualului de purificare şi primele elemente primordiale de la crearea cosmosului. 

Mikve - baia ritualică 

În Iudeea antică (Israelul de azi), evreii efectuau baia rituală numit Mikve din secolul 1 î.e.n. Mikve este un bazin de apă, adică ceremonia poate fi efectuată în râu, piscină, oază, lac, mare, ocean sau chiar într-o cadă de baie. Baia ritualică este practicat şi în prezent de către adepţii Iudaismului Ortodox conservator şi Iudaismului Ortodox Modern.

Conform Torei, atât femeile şi bărbaţii fac baia ritualică pentru a redobândi puritatea spirituală din următoarele motive:

• pentru curăţarea trupului de transpiraţie sau chiar de scurgerile seminale din timpul nopţii 
• pentru afecţiunile dermatologice 
• după atingerea unui cadavru sau al unui mormânt în urma unei procesiuni funerare
• după ce a mâncat carne de animal mort din cauze naturale sau dintr-o ofrandă  
• pentru femei, baia ritualică trebuia efectuată după naştere, înainte de nuntă, după menstruaţie sau imediat după actul sexual   
• bărbaţii se spălau după actul sexual sau după ce au atins femeile aflate în perioada ciclului menstrual 
• pentru evreii decedaţi în timpul procedurii de purificare dinainte de înmormântare 
• înainte de sărbători importante precum Yom Kippur sau înainte de fiecare Sabat 

Ceremonia se practică şi în prezent, individual sau în grup. Este obligatoriu ca persoanele să fie dezbrăcate şi să nu privească spre părţile intime ale altor persoane. Femeilor le este interzis să poarte orice fel de textilă pe piele sau pe păr, bijuterie, inclusiv machiajul, unghiile false sau vopsite cu ojă, podoabele, buzele date cu ruj, agrafele nu sunt permise. Bărbatul şi femeia care participă la acest ritual trebuie să fie goi în faţa zeului Yawheh aşa cum au fost primii oameni, Adam şi Eva. Apa trebuie să provină dintr-o sursă naturală - din pământ, din lac, mare, râu  sau din ploaie.Înainte de ceremonie este recomandată abstinenţa sexuală timp de o jumătare de lună. 

Botezul în creştinismul timpuriu 

Ceremonia a fost preluată de creştinism sub forma Botezului şi este efectuată la fiecare nou născut pentru a-l boteza şi converti la religia lui Hristos. Botezul poate presupune scufundarea nou-născutului în cădelniţa cu apă, stropire sau turnare cu apă pe cap. Medicii susţin că botezul le poate fi fatal celor mici şi poate duce la înec dacă nu este efectuat corect şi cu o cantitate moderată de apă la temperatura potrivită. 

Potrivit Noului Testament, Ioan Botezătorul, fiul preotului Zaharia şi al Elisabetei, s-a refugiat în pustiu la Al-Maghtas sau Betabara, pe malurile râului Iordan. Îmbrăcat în haine din blană de cămilă şi consumând lăcuste şi miere de albine, predica venirea Mesiei şi îi indemna pe trecători să se pocăiască pentru ca Dumnezeu să-i ierte de păcate. Cei dornici să se pocăiască veneau la el ca să-i scufunde în apele Iordanului. Ca premergător al Mesiei, el spunea că îi va boteza doar cu apă, în timp ce Mesia îi va boteza cu Duh Sfânt şi cu Foc. Între anii 26-30 e.n. l-a botezat pe Iisus Hristos. Iisus era fără de păcat conform Evangheliilor, dar s-a botezat pentru a marca începutul activităţii sale ca Mântuitor. 

Botezul a fost practicat în perioada creştinităţii timpurii. Conform teologului Chiril al Ierusalimului care a trăit în secolul 4 e.n. şi a scris lucrarea „Despre tainele botezului”, susţinea că oricine care dorea să se convertească la religia lui Hristos trebuia să se dezbrace de haine şi de păcate. Orice adept trebuia să-l imite pe Hristos care a fost dezbrăcat pe Cruce, sau ca Adam şi Eva. Îi îndemna să nu mai poarte veşmintele vechi. Botezul simbolizează renaşterea sau a doua naştere în apa şi Duh. Un mozaic bizantin din Noua bazilica Sfântul Apolinar de la Ravenna îl înfăţişează pe Iisus Hristos gol în timp ce este botezat de Ioan Botezătorul. 

Clovis I, regele francilor, şi Ştefan, regele Ungariei, au fost botezaţi la vârsta adultă. Constantin cel Mare, împăratul Imperiului Roman, a fost botezat pe patul de moarte.