- Home
- Cultură-Media
- CONSTANŢA, (31.05.2017, 16:58)
- Cătălin Legănel
Programul concertelor de la NEVERSEA: Când urcă pe scenă Tiesto, Rita Ora sau Fatboy Slim
Programul concertelor de la NEVERSEA a fost făcut public, miercuri, de către organizatori, Tiesto şi Rita Ora urmând să urce pe scenă în prima zi, în timp ce Afrojack, Fatboy Slim, Jason Derulo şi Dua Lipa îşi vor împărţi următoarele două zile.
![Imaginea articolului Programul concertelor de la NEVERSEA: Când urcă pe scenă Tiesto, Rita Ora sau Fatboy Slim](https://storage0.dms.mpinteractiv.ro/media/1/1/1706/16395605/1/neversea.jpg?width=560)
Programul concertelor de la NEVERSEA: Când urcă pe scenă Tiesto, Rita Ora sau Fatboy Slim
Potrivit organizatorilor, miercuri este ultima zi în care fanii NEVERSEA mai pot cumpăra abonamente la preţul special de 225 de lei plus taxe.
Începând de joi, 1 iunie, preţul abonamentelor la festival va creşte la 300 de lei plus taxe.
De asemenea, tot de joi iubitorii festivalului vor avea ocazia să cumpere şi bilete de o zi, la preţul de 200 de lei plus taxe.
Reprezentanţii NEVERSEA au dezvăluit, într-un comunicat de presă, şi o parte din programul celor trei zile de festival de pe litoralul românesc, dar acesta ”poate suferi modificări ulterioare şi va fi completat pe parcurs, până la festival”.
Astfel, vineri, 7 iulie, pe scenele Neversea vor urca Tiesto, Rita Ora, Ella Eyre, Danny Avila, Mike Perry, Sam Feldt, Lost Frequencies, Tujamo, Zeds Dead şi Wilkinson.
Sâmbătă, 8 iulie, vor concerta Afrojack, Fatboy Slim, Years & Years, Ferry Corsten, Klangkarussell, Marc Romboy, Matthias Tanzman, Praslea, Cezar, iar duminică, 9 iulie, Jason Derulo, Dua Lipa, KSHMR, Nicky Romero, Fedde Le Grand, Benny Benassi, Foreign Beggars, Sven Vath, Nina Kraviz, Dub Fx, Netsky.
NEVERSEA este cea de-a doua ”poveste magică” a creatorilor UNTOLD, ”desprinsă din tărâmul nopţii şi al magiei”.
Festivalul va avea loc în perioada 7 - 9 iulie pe plaja NEVERSEA din Constanţa.
![](http://storage0.dms.mpinteractiv.ro/media/1/1/1706/16394958/18/sheepgreen.png?width=110)
![](http://storage0.dms.mpinteractiv.ro/media/1/1/1706/16392571/1/mihaela-tyrel-de-poix-2.jpg?width=110)
![](http://storage0.dms.mpinteractiv.ro/media/1/1/1706/16391534/4/hepta-2944089.jpg?width=110)
![](http://storage0.dms.mpinteractiv.ro/media/1/1/4728/16395057/1/hepta-2918480.jpg?width=110)
![](https://storage0.dms.mpinteractiv.ro/media/1/1481/21333/22686625/1/matthews-hall-harvard-university-2023-wikipedia-org.jpg?width=110)
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
![](http://storage0.dms.mpinteractiv.ro/media/1/1481/21333/22686625/1/matthews-hall-harvard-university-2023-wikipedia-org.jpg?width=200)
![](http://storage0.dms.mpinteractiv.ro/media/2/2921/35768/22283181/1/ghsmfrmw0aisejn.jpg?width=200)
![](https://feeds.gandul.info/uploads/2025/02/3-main-1739698513.jpg?width=200)
GANDUL.RO
![](http://storage0.dms.mpinteractiv.ro/media/2/2961/35615/19854212/1/7458985-mediafax-foto-andreea-alexandru.jpg?width=200)
![](https://cnt.m.ro/c.gif?id=16395605&pid=1)
ULTIMA ORǍ
vezi mai multe