STUDIU: Bărbaţii şi femeile, reprezentaţi în mod egal în rândul personajelor gay în producţiile TV

Numărul total al personajelor gay, lesbiene, bisexuale şi transgender din producţiile de televiziune americane a rămas constant în ultimii doi ani, iar reprezentarea sexelor a devenit egală, potrivit unui raport realizat de Gay and Lesbian Alliance Against Defamation (GLAAD).

Urmărește
243 afișări
Imaginea articolului STUDIU: Bărbaţii şi femeile, reprezentaţi în mod egal în rândul personajelor gay în producţiile TV

STUDIU: Bărbaţii şi femeile, reprezentaţi în mod egal în rândul personajelor gay în producţiile TV (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

Potrivit acestui raport realizat de grupul care militează pentru drepturile persoanelor homosexuale, există 112 personaje de acest tip care apar sau vor apărea în mod curent în producţiile de televiziune difuzate în Statele Unite în perioada 2013-2014. Jumătate din aceste personaje sunt interpretate de femei, se arată în acest raport, GLAAD spunând că acest lucru indică faptul că posturile de televiziune depun mai multe eforturi pentru a diversifica scenariile producţiilor lor.

În 2012, majoritatea personajelor de acest tip erau interpretate de bărbaţi.

Anul trecut s-a înregistrat un număr record de personaje LGBT (lesbiene, gay, bisexuali şi transgender, n.r.) în scenariile producţiilor de televiziune din SUA, 31 dintre acestea apărând în mod regulat în seriale difuzate de cinci dintre cele mai importante reţele TV americane.

GLAAD publică anual un raport despre diversitatea de gen şi etnică din programele TV, pe anul în curs şi următor.

Anul acesta, s-a înregistrat o scădere a numărului de personaje LGBT pe reţelele de televiziune primetime, în urma anulării unor show-uri precum "The New Normal" şi "Go On", cu 26 de personaje LGBT care apar în mod regulat şi 20 care au apariţii speciale. În ceea ce priveşte televiziunea prin cablu, numărul personajelor LGBT a crescut la 42, de la 35 anul trecut, HBO ocupând primul loc, cu 11 personaje.

Printre producţiile TV noi care includ în scenariu personaje LGBT principale sau care au apariţii speciale se numără "Brooklyn Nine-Nine" (FOX), "Sean Saves the World" (NBC) şi "Under the Dome" (CBS).

ABC şi FOX au fost singurele reţele TV primetime care au cunoscut o creştere a numărului de personaje LGBT în producţiile lor, NBC situându-se pe ultimul loc în topul cinci din acest punct de vedere.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici