Un ceas sau ceasul lui Eminescu? – o întrebare de 5.000 de euro, la licitaţia Artmark

În catalogul licitaţiei, diponibil la această adresă, organizatorii afirmă că oferă spre vânzare „Ceas de buzunar ce a aparţinut poetului Mihai Eminescu, cu dedicaţie din partea junimiştilor: «Maestrului slovei», datat 1876. Mecanism cu armare manuală având 15 rubine, serie carcasă 12902. Ceasul este gravat pe capacul din spate cu iniţialele poetului, «M. E.», încadrate de motive florale. Acesta vine însoţit de cutie şi cheie pentru întoarcere. Piesă unicat ce a aparţinut celui mai important poet român, oferită cadou poetului din partea membrilor societăţii «Junimea», în anul 1876. În anul 1876, Eminescu era director al Bibliotecii Centrale din Iaşi, profesor suplinitor, revizor şcolar pentru judeţele Iaşi şi Vaslui, redactor la ziarul «Curierul de Iaşi», continuând totodată să publice în revista «Convorbiri Literare». Piesa de faţă a fost expusă în cadrul expoziţiei «Eminescu în arhive şi biblioteci particulare», în Rotonda MNLR (Muzeul Naţional al Literaturii Române) în anul 2012.”

A aparţinut sau nu lui Eminescu ceasul scos la licitaţie de Artmark?

Eminescu, se ştie, a avut un ceas de aur, de mare valoare, ceas expus în prezent la Muzeul Naţional al Literaturii Române din Iaşi. Dacă avea un ceas (de buzunar) de aur mai avea rost să i se dăruiască încă unul, mult mai modest, din argint?

Lucian Vasiliu, director al MNLR – Iaşi în anii ʼ90: „Ceasul de aur al lui Eminescu aflat în patrimoniul muzeului din Iaşi este, într-adevăr, un ceas foarte scump şi i-a fost dăruit poetului de către tatăl său, Gheorghe Eminovici. Dar acest lucru s-a întâmplat la anul 1881.”

Deci nu era deplasat ca poetul să primească în dar un ceas de buzunar de argint cu cinci ani înainte de a primi ceasul de aur.

Căutând prin cărţi, găsim un episod care-l leagă pe Eminescu de un anume ceas. Să fie vorba despre ceasul de argint oferit de junimişti „Maestrului slovei”? Iată pasajul: „Ca junimist, poetul a ţinut, la 16 martie 1876, pe când era încă revizor, şi o conferinţă, «Influenţa austriacă», ultima dintr-un ciclu de conferinţe organizat de «Junimea». (…) Eminescu s-a pomenit deodată în faţa unui public pretenţios (…) Epuizându-şi ideile înainte de ora academică, Eminescu trăgea de fraze impacientat (…) căutând să umple prăpastia de timp arătată de ceasul pe care îl muta nervos din buzunarul jiletcii pe masă şi viceversa.” (G. Călinescu, „Viaţa lui Mihai Eminescu”, Editura Pentru Literatură, 1966)

În încercarea de a afla cât mai multe despre ceasul ce va fi licitat la Artmark, ne-am adresat unui specialist şi am trimis fotografiile ceasornicului la Muzeul Ceasului din Ploieşti, de unde am primit răspuns din partea doamnei Elisabeta Savu, expert acreditat de Ministerul Culturii în orologerie: „Ceasul este o piesă specifică celei de-a doua jumătăţi a sec. al XIX-lea, fiind produs de o firmă elveţiană anonimă. Are mecanism cu eşapament ancoră (ansamblu mecanic ce asigură precizia ceasornicului, nota red.) şi 15 rubine; armare manuală, cu cheia; cadran din email alb cu cifre romane pentru ore şi arabe pentru minute; două indicatoare şi secundar excentric.

Inscripţia ANCRE de pe capacul mediu desemnează tipul de eşapament al ceasului şi nu denumirea unei firme. Astfel de piese erau produse de firme de bijutieri care asamblau carcasele proprii cu mecanisme de ceasuri pe care le comandau la diferite fabrici din acest domeniu.

Aceste observaţii se exprimă de regulă în urma analizei directe a unui obiect, imaginile nefiind întru totul edificatoare.”

Pentru o corectă reflectare a demersului Casei de licitaţii, am trimis pe adresa Artmark următoarele întrebări:

- „În baza căror documente/ informaţii/ expertize a fost stabilit cu certitudine faptul că acest ceas a aparţinut lui Eminescu?”

- „Ceasul provine din colecţia Lucian Stanciu (care l-a achiziţionat, la rândul său, cu ani în urmă de la o altă casă de licitaţie)?”

Iată răspunsul primit:

„Ceasul lui Mihai Eminescu provine dintr-o colecţie al cărei nume nu îl putem divulga, deoarece acest lucru ar presupune o încălcare a termenilor contractuali stabiliţi de comun acord cu deponentul. Totodată, nicio casă de licitaţii din lume nu are dreptul să divulge astfel de informaţii ce asigură anonimatul deponentului.

Ceasul a fost expertizat şi autentificat de Prof. Univ. dr. Nicolae Georgescu, eminescolog. Piesa este urmată de o scrisoare scrisă olograf în care Dl. profesor autentifică provenienţa acesteia.

În ianuarie 2012, ceasul a fost expus la Muzeul Naţional al Literaturii Române din Bucureşti, devenind cap de afiş şi piesa centrală pentru expoziţia «Eminescu în arhive şi biblioteci particulare».” – Vlad Georgescu (Collectibles, Relationship Manager – Artmark)

La solicitarea Mediafax, reputatul eminescolog Prof. dr. Nicolae Georgescu a precizat: „În hârtia pe care am semnat-o pentru Artmark am scris că este posibil ca ceasul scos la licitaţie să fi aparţinut lui Eminescu şi să fi făcut parte dintr-un cadou-set, compus din ceas şi un baston de bambus, cu cap de fildeş. În momentul de faţă, bastonul lui Eminescu este în patrimoniul Muzeului Judeţean Argeş.”

Atât ceasul cât şi capul bastonului sunt gravate, dar în maniere diferite, cu iniţialele poetului.

În anul 2012, cu ocazia unei expoziţii organizate la Chişinău, la Muzeul Naţional de Artă, au fost prezentate publicului mai multe obiecte care au aparţinut Veronicăi Micle şi lui Mihai Eminescu. Cu acel prilej, Daniel Corbu, directorul din epocă al Muzeului Naţional al Literaturii Române din Iaşi afirma că: „Eminescu a avut trei ceasuri. Primul a fost dăruit de junimişti atunci când se afla la Iaşi, era încă bibliotecar. Al doilea ceas, tot din aur, a fost dăruit de Veronica Micle la plecarea sa la Bucureşti, la ziarul «Timpul». Şi erau ceasuri de amanetat. Era în stare să le piardă, le recupera în ultimul moment de la evreii care se ocupau cu amanetul. Şi în scrisorile către Veronica Micle sunt ameninţări că va pierde ceasul de aur pe care i l-a dăruit. Atunci Veronica Micle rapid răspundea: «te rog să faci tot ce-i posibil, Miţule, să nu pierzi ceasul, că dacă tu vei pierde ceasul eu îmi voi tăia părul.»”

O altă menţionare a unui ceas care a aparţinut lui Eminescu am găsit în ediţia „Mihai Eminescu – Opere”, vol. XVII, apărut în anul 2008, sub egida Academiei Române – „BIBLIOGRAFIE. Partea a II-a (1939–1989) B. Referinţe despre M. Eminescu în periodice/ Manifestări omagiale dedicate poetului/ Addenda. Indice”. Conform acesteia, la data de 23 martie 1940, ziarul „Curentul” anunţa că i-au fost prezentate, de către o suceveancă prietenă cu Aglaia (1852-1906), sora lui M.E., „un ceas de argint al poetului şi un medalion în care este o fotografie ce l-ar reprezenta pe M.E. – copil”; propunând Ministerului Artelor achiziţionarea obiectelor.

Va fi cumpărat sau nu ceasul de la Artmark cu minimum 5.000 de euro? O vom afla marţi, 22 noiembrie, noaptea, la „căderea ciocanului” casei de licitaţii.

Citeşte şi: INTERVIU: Cristina Modreanu, despre "Fluturele gladiator” politic, queer, feminist

Citeşte şi: ”Take my time”. Cântăreaţa de soul music Sharon Jones a murit la vârsta de 60 de ani - VIDEO

Citeşte şi: "Dictatura lui Nicolae Ceauşescu" - turneu de lansări: istoricul Adam Burakowski - VIDEO