Vânzările de carte în România au scăzut cu 30-35% în 2009

Vânzările de carte în România au scăzut cu 30-35% în anul 2009, comparativ cu 2008, din cauza crizei economice, a declarat pentru MEDIAFAX Mihai Penescu, preşedintele Uniunii Editorilor din România şi directorul editurii All.

Urmărește
96 afișări
Imaginea articolului Vânzările de carte în România au scăzut cu 30-35% în 2009

Vânzările de carte în România au scăzut cu 30-35% în 2009 (Imagine: Razvan Chirita/Mediafax Foto)

Efectele crizei economice mondiale asupra industriei cărţii din România constituie unul dintre punctele de discuţie ale editorilor de carte, reuniţi la Colocviile Uniunii Editorilor din România (UER), eveniment care se desfăşoară vineri şi sâmbătă, la Sinaia.

Potrivit lui Mihai Penescu, preşedintele Uniunii Editorilor din România (UER) şi director al editurii All, piaţa de carte din România a fost estimată, în 2009, la circa 70 de milioane de euro, în scădere cu 30-35% faţă de 2008.

"Estimarea noastră privind piaţa de carte în 2008 a fost de 200 de milioane de euro, potrivit preţului din librării. În 2008, pentru toată piaţa de carte a fost un vârf. În 2009, piaţa de carte a scăzut cu 30-35% faţă de 2008", a spus Mihai Penescu. El a precizat că, pentru 2010, editurile se aşteaptă la "o stagnare sau la o uşoară creştere" a pieţei de carte din România.

Totodată, Mihai Penescu a spus că în România se publică anual între 8.000 şi 10.000 de titluri de carte. "Numărul de titluri a crescut în ultima vreme, pentru că sunt foarte multe edituri de nişă şi edituri locale care publică tiraje extrem de mici, 200 - 300 de exemplare, şi le distribuie cu forţe proprii, fără să aibă o distribuţie naţională propriu-zisă", a explicat Penescu.

Dacă în privinţa cărţilor de ficţiune editorii mai au speranţe de redresare, cartea şcolară nu se mai vinde deloc. "Piaţa de carte şcolară a scăzut cu 50 - 60% în 2009 faţă de 2008. "S-au tăiat foarte multe fonduri", a spus Mihai Penescu.

Preşedintele UER a explicat că, în 2008, Ministerul Educaţiei a achiziţionat cărţi în valoare de 42 de milioane de euro: 25 de milioane de euro au revenit programului "100 Euro" - prin care fiecare profesor are alocată anual suma de 100 de euro pentru a-şi cumpăra cărţi -, suma de 10 milioane de euro a fost alocată bibliotecilor, iar alte 7 milioane de euro, retipăririlor de manuale şcolare pentru elevi.

În schimb, în 2009, nu au fost alocate fonduri pentru achiziţia de cărţi de către profesori, nici pentru biblioteci, iar bugetul pentru retipărirea manualelor şcolare a fost de 10 milioane de lei. Pentru anul şcolar 2009/2010, MECI nu a alocat bani nici pentru pentru tipărirea de manuale noi.

În cadrul Colocviilor UER, Monica Stroe, de la Centrul de Studii şi Cercetări în Domeniul Culturii, a prezentat un studiu din 2009 despre efectele crizei economice asupra consumului de carte.

Potrivit studiului, peste jumătate dintre români (51%) nu au cumpărat cărţi în 2009, non-consumul de cărţi urcând de la 45%, în 2008, la 51%.

Totodată, 53% dintre români nu au cumpărat deloc cărţi în ultima parte a anului 2009, comparativ cu prima jumătate a aceluiaşi an, în timp ce 23% au cumpărat cărţi "la fel", 11% - "mai puţin" şi 7% - "mai mult".

Pe de altă parte, potrivit cercetării, 71% dintre români nu au cumpărat deloc filme în 2009, faţă de 53%, în 2008, în timp ce 63% dintre respondenţi nu au cumpărat deloc muzică (în 2009), faţă de 30% (în 2008).

În mod aparent paradoxal, consumatorii fideli de carte (cei cu 100-500 de volume în bibliotecă sau peste) şi-au intensificat achiziţiile în 2009 (4, respectiv 3 procente comparativ cu 2008), iar cei cu comportament achizitiv slab au redus şi mai mult consumul.

Studiul mai precizează că momentul de început al declinului în industria cărţii a fost octombrie-noiembrie 2008 (cea mai profitabilă perioadă a anului).

La capitolul efectele crizei economice asupra operatorilor culturali, studiul precizează disponibilizările (redactori de carte, tehnoredactori şi personal auxiliar), creşterea cursului de schimb leu-euro şi leu-dolar (o mare parte din producţie o constituie traducerile - pentru care drepturile de cumpărare se plătesc în euro, dolari sau lire sterline), scăderea sponsorizărilor. De asemenea, participarea editurilor la târgurile de carte s-a redus, pentru că achiziţia de drepturi de autor (unul din scopurile participării) nu se mai justifică.

În cercetare se precizează că, mai degrabă, criza afectează editurile mici, pentru că activitatea lor depinde în mai mare măsură de finanţări, iar distribuţia în cazul lor este deja problematică.

Alte efecte ale crizei sunt închiderea librăriilor din oraşele mici şi reducerea bugetelor de publicitate (eliminarea bugetului alocat promovării cărţilor în ziare şi reviste, în favoarea contactului direct cu publicul, prin târguri).

Pe de altă parte, criza nu va schimba cererea pentru tipurile de produse editoriale, însă cititorii vor fi mai selectivi/ exigenţi în achiziţiile lor. Piaţa va fi dominată de edituri mari, care reuşesc să apară şi în media foarte mult şi de aici s-a deformat percepţia cititorilor care au micşorat sfera lor de interes strict la aceste edituri.

Nu în ultimul rând, studiul face referire şi la faptul că vânzările sunt afectate şi de tirajele de carte ale ziarelor (de sute de mii de exemplare), care ajung să acopere bugetele pentru carte ale potenţialilor cumpărători.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici