VIRALUL LUI BANU: Am fost la Summer Well. Muzică mişto după două zile de ţepe şi schimonoseli

Anul trecut şi acum doi ani am văzut nişte nume si lume bună la Summer Well. Ba chiar şi oameni. Nu m-am nascut hipster ca alţii, însă Placebo şi John Newman nu aveau cum să nu-mi placă. Înţeleg muzica bună, sper. Adică aia cu instrumente, şcoală şi note, nişte oameni care se coordonează şi ajung la ceva frumos.

Cel mai frumos însă la Summer Well ţineam minte că era atmosferă. Chiar dacă din metru-n metru te loveai de câte un account pe hype care-şi preaslăvea activarea ca pe un copil cu ochi albaştri (şi talentat la tot).

Acum am fost doar duminică şi a fost aceeaşi lume mişto, tânără şi mă refer la tot aici, pentru cine are ochi să audă şi urechi să miroasă. Poate chiar prea tânără, însă lineup-ul mi se pare că a fost ales pentru youngesterii ăştia dubioşi. Nu am înţeles nimic până la Chemical Brothers. Şi am băut bere, atât! Bere bună peste tot, mâncare diversă şi preţuri cuminţi. Zona de food court s-a divizat acum în zone de mâncare, oferta e mare, formele de prezentare sunt copiate de afară (roabe, van-uri, minibus-uri şi tot felul de alte pop-uri). Apreciez că nu am stat mai mult de 1 minut la o coadă la băutură. La mâncare mai primeai câte 20 de min. pentru un hamburger, dar măcar ţi se spunea şi-ţi făceai de lucru.

Înapoi la scopul şi durata călătoriei până la Stirbey. La un moment dat mi s-a părut o comedie cu nişte schimonoseli de bărbaţi care se luptau cu instrumentele şi mai ales cu personalităţile lor incerte. Totul a culminat cu Years And Years, o formaţie despre care habar nu aveam şi voiam să rămână aşa. Cu tot cu minorele isterice din faţă, totul se transformase într-un show Lala Band. Nici The Ring n-a reuşit să mă înfioare atât de tare. Iar, vorba unui prieten, băiatul cu microfonul era îmbrăcat ca juniorii de la Antilopa care se dau jos în capătul lui 14.

Chemical Brothers a (sau au) spălat toată nenorocirea care rămăsese în aer. Au plecat copiii şi au venit adevăraţii. Şi nu au nici o treabă cu ceea ce înseamnă house-ul pe care îl ştim de la televizor. Cu atât mai puţin cu ceea ce a fost la Untold. S-a schimbat complet dimensiunea şi băieţii au prăjit tot ce era în faţa scenei. Nu ştiu cum să explic mai bine, dar dacă ar exista o formaţie alt gen pe care s-o accepte cei mai duri rockeri de pe Terra în deschiderea unei trupe de metal, Chemical Brothers ar fi aia. Băieţii şi-au construit muzica şi vizualurile FA-BU-LOS! Era un film întreg, care ne-a trecut prin toate momentele subiectului. Intensitatea creştea de la piese la piesă, cu bucăţi de suspans şi cu ruperi brutale de linişte. Şi, repet, ceea ce se întâmpla pe ecranul din spate ducea muzica la alt nivel de percepţie şi înţelegere. A fost un viol cerebral sau, tot vorba unui prieten, am făcut infarct la cap. Nu am cum să nu mă bucur de Summer Well când îmi ţine câte o surpriză d’asta după două zile de ţepe. Glumesc!