AMD a încheiat al 12-lea trimestru consecutiv "pe roşu"
AMD a avut pierderi de 128 milioane dolari în trimestrul al treilea, mai reduse faţă de estimări şi de rezultatul negativ de 134 milioane dolari din perioada similară a anului trecut, datorită vânzărilor ridicate de procesoare pentru notebook-uri, însă a încheiat al 12-lea trimestru "pe roşu".

AMD a încheiat al 12-lea trimestru consecutiv "pe roşu" (Imagine: Mediafax Foto/AFP)
Advanced Micro Devices (AMD), al doilea producător de procesoare pentru computere la nivel mondial după gigantul Intel, a readus divizia producătoare de chip-uri pe profit în perioada iulie-septembrie, însă investitorii s-au arătat dezamăgiţi de rezultatele companiei, acţiunile coborând cu 5% pe bursa de la New York după ce au crescut cu 60% în ultimele trei luni pe fondul optimismului legat de o posibilă relansare a sectorului IT.
Chiar şi după declinul de joi, acţiunile AMD se tranzacţionează în urcare cu 11% faţă de sfârşitul săptămânii trecute.
Veniturile companiei au scăzut cu 21,3% în trimestrul al treilea, la 1,4 miliarde de dolari, de la 1,78 miliarde de dolari în perioada similară a anului trecut, însă au depăşit estimările analiştilor.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Liderii UE plănuiesc un pachet de ajutor de 20 de miliarde de euro pentru Ucraina
-
Trudeau şi Trump au discutat despre războiul din Ucraina şi traficul de fentanil
-
Radu Jude a câştigat Ursul de Argint pentru cel mai bun scenariu la Berlin. Mesaj anti-extremişti al regizorului român: „Sper doar ca festivalul de anul viitor să nu se deschidă cu filmul Triumph of the Will al lui Leni Riefenstahl!”
AMD estimează că încasările vor creşte "modest" în ultimul trimestru al anului.
Rivalul Intel domină piaţa globală a procesoarelor pentru PC-uri cu o cotă estimată la 80%, în timp ce AMD a avut, în trimestrul al treilea, o cotă de piaţă de 11,9%.
Analiştii consideră că orice revenire a pieţei IT va aduce beneficii în principal grupului Intel, datorită poziţiei dominante.
Rezultatele modeste ale AMD contrastează cu raportul financiar prezentat marţi de Intel, care a avut în trimestrul al treilea un profit de 1,9 miliarde de dolari şi vânzări de 9,4 miliarde de dolari, în uşoară scădere faţă de perioada similară a anului trecut dar cu mult peste estimările analiştilor.


Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.



CANCAN.RO

GANDUL.RO

