Apartamentele s-au scumpit cu 4% în primul trimestru din acest an, Clujul domină topul preţurilor

În primul trimestru din 2017, apartamentele s-au scumpit cu 4% la nivel naţional, relevă un studiu al Imobiliare.ro publicat miercuri, care arată că la Cluj-Napoca se regăsesc cele mai mari preţuri.

Urmărește
301 afișări
Imaginea articolului Apartamentele s-au scumpit cu 4% în primul trimestru din acest an, Clujul domină topul preţurilor

Apartamentele s-au scumpit cu 4% în primul trimestru din acest an, Clujul domină topul preţurilor (Imagine: Razvan Lupica/ Mediafax Foto)

„După un avans de 1,1% consemnat în martie, suma solicitată pentru apartamentele disponibile spre vânzare la nivel naţional (noi şi vechi) a ajuns la 1.092 de euro pe metru pătrat util (de la 1.080 de euro pe metru pătrat la finele lui februarie). Valoarea actuală este cu 4% mai mare decât cea consemnată la sfârşitul lui 2016, respectiv 1.050 de euro pe metru pătrat; spre comparaţie, în primul trimestru din 2016 pretenţiile proprietarilor s-au majorat cu 6,5%”, arată autorii studiului.

Potrivit Imobiliare.ro, unităţile locative disponibile spre vânzare în Capitală s-au apreciat cu 1,4% în ultima lună (de la 1.159 la 1.175 de euro pe metru pătrat util). Preţul mediu cerut pentru un apartament vechi a rămas constant, la 1.112 euro pe metru pătrat, însă locuinţele noi s-au scumpit cu 3%, de la 1.189 la 1.225 de euro pe metru pătrat. În primul trimestru din 2017 pretenţiile vânzătorilor s-au majorat, per ansamblu, cu 3%, de la o medie de 1.141 de euro pe metru pătrat valabilă la finele anului trecut; spre comparaţie, în aceeaşi perioadă din 2016 avea loc un avans de 3,3%.

În Braşov, „indicele Imobiliare.ro relevă un avans de 0,8% în martie, de la 918 la 925 de euro pe metru pătrat; apartamentele vechi s-au scumpit cu 1,3% (de la 918 la 930 de euro pe metru pătrat), dar cele noi s-au ieftinit cu 0,5% (de la 917 la 912 euro pe metru pătrat). În primele trei luni din acest an, locuinţele braşovene au înregistrat un avans cumulat de 2,8% (de la nivelul de 900 de euro pe metru pătrat atins la sfârşitul lui 2016); spre comparaţie, în primul trimestru din 2016 acestea înregistrau un avans de 4,6%”, arată autorii studiului.

La Cluj-Napoca, în ultima lună de primăvară, preţurile locuinţelor s-au majorat cu doar 0,1%, de la 1.259 la 1.260 de euro pe metru pătrat; apartamentele vechi au consemnat un avans uşor, de 0,2% (de la 1.312 la 1.315 euro pe metru pătrat), în vreme ce locuinţele noi au cunoscut o creştere de 1,7% (de la 1.176 la 1.196 de euro pe metru pătrat).

Apartamentele de la malul mării s-au apreciat în martie cu 0,1%, de la 991 la 992 de euro pe metru pătrat util. Locuinţele vechi au înregistrat un avans de 0,5% (de la 987 la 992 de euro pe metru pătrat), însă cele noi s-au ieftinit cu 1,1% (de la 1.004 la 993 de euro pe metru pătrat). În primul trimestru din 2017, aşteptările proprietarilor au crescut, per ansamblu, cu circa 2% (de la 973 de euro pe metru pătrat), faţă de un plus 3,2% în acelaşi interval din 2016.

Studiul mai arată că, la Iaşi, apartamentele s-au scumpit, per ansamblu, cu 3,3% în ultima lună, de la 885 la 914 euro pe metru pătrat. Dacă locuinţele vechi s-au apreciat cu doar 0,1% (de la 884 la 885 de euro pe metru pătrat), preţurile celor noi au „sărit” cu 5,2% (de la 885 la 931 de euro pe metru pătrat). Raportat la primul trimestru, preţurile apartamentelor din Iaşi au crescut cu 7% (de la un nivel de 854 de euro pe metru pătrat la sfârşitul lui decembrie 2016). Spre comparaţie, în perioada similară a anului trecut avea loc un avans de 5,4%. Iaşiul reprezintă, aşadar, singura excepţie de la regulă în ceea ce priveşte temperarea scumpirilor locuinţelor, arată Imobiliare.ro.

În luna martie, preţul mediu solicitat pentru un apartament (nou sau vechi) în Timişoara a crescut cu 2,5%, de la 1.039 la 1.065 de euro pe metru pătrat. Locuinţele din blocurile vechi s-au scumpit cu 2,5% (de la 1.041 la 1.067 de euro pe metru pătrat), iar cele noi cu 2,3% (de la 1.035 la 1.059 de euro pe metru pătrat). Pe parcursul primului trimestru, aşteptările proprietarilor timişoreni au crescut cu 3,7% (de la 1.027 de euro pe metru pătrat la sfârşitul lui 2016) – în vreme ce, în perioada similară a anului trecut, avea loc o creştere de 5,3%.

Administratorii portalului susţin că imobiliare.ro cuprinde cea mai mare bază de oferte din toate categoriile imobiliare la nivel naţional.

 

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici