Care este cea mai mare slăbiciune a României? Populaţia şi companiile de credite, mai expuse la febra cursului decât în 2008
Joi şi vineri moneda naţională s-a depreciat vizibil faţă de euro, atingând maxim după maxim, iar trendul a fost temperat doar de intervenţiile repetate ale BNR, după cum spun dealerii. Cele mai mari emoţii le au debitorii cu credite în valută, iar de la debutul crizei în octombrie 2008 încoace, timp de peste trei ani, guvernul şi Banca Naţională nu au luat nicio măsură reală, care să aibă efecte vizibile în statistici, pentru a stăvili creşterea ponderii creditelor în valută în total credite.

Care este cea mai mare slăbiciune a României? Populaţia şi companiile de credite, mai expuse la febra cursului decât în 2008 (Imagine: Shutterstock)
Astfel, populaţia şi companiile sunt şi mai expuse acum decât în urmă cu trei ani unei eventuale devalorizări bruşte a leului faţă de euro.
Statisticile BNR arată că ponderea împrumuturilor în valută din totalul creditelor contractate de populaţie era de 57% în octombrie 2008, iar în ianuarie 2012 procentul a urcat la 66%. În cazul companiilor, ponderea creditelor în valută a avansat în trei ani de la 54% la 62%.
Ponderea mare a creditelor în valută contractate de populaţie şi companii, de peste 60%, face ca orice depreciere a monedei naţionale spre cotaţii de 4,4 lei/euro să crească tensiunea milioanelor de români care au împrumuturi în valută şi care vor plăti rate mai mari.
După ce joi moneda naţională s-a depreciat faţă de euro pe piaţa interbancară, cursul urcând spre 4,39 lei/euro, vineri cursul de schimb a încheiat şedinţa interbancară la 4,38 lei/euro.
Analistul Aurelian Dochia spune că impactul deprecierii leului asupra debitorilor este negativ, făcând mai dificilă rambursarea împrumuturilor contractate în euro.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Liderii UE plănuiesc un pachet de ajutor de 20 de miliarde de euro pentru Ucraina
-
Trudeau şi Trump au discutat despre războiul din Ucraina şi traficul de fentanil
-
Radu Jude a câştigat Ursul de Argint pentru cel mai bun scenariu la Berlin. Mesaj anti-extremişti al regizorului român: „Sper doar ca festivalul de anul viitor să nu se deschidă cu filmul Triumph of the Will al lui Leni Riefenstahl!”
"Majoritatea au venituri în lei şi trebuie să facă un efort mai mare pentru a-şi plăti creditele. Nu cred că va continua deprecierea leului. Cred că se va stabiliza la nivelurile actuale. Dacă ar continua şi s-ar amplifica deprecierea, lucrurile s-ar înrăutăţi. Aşa cum este în prezent situaţia nu va fi un impact vizibil, semnificativ. Nu înseamnă că impactul va fi favorabil. Deja creditele neperformante au ajuns la niveluri alarmante şi unele bănci au dificultăţi."


Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.



CANCAN.RO

GANDUL.RO

