- Home
- Economic
- BUCUREŞTI, (24.09.2017, 12:43)
- Anca Olteanu
Cererea tot mai mare din Occident a majorat exporturile de biciclete electrice româneşti, care au însumat aproape 40 mil. euro în prima jumătate din 2017 / Principalele destinaţii şi cele mai cerute modele
România a exportat în prima jumătate a anului 2017 biciclete electrice în valoare de peste 39 de milioane de euro, principalele destinaţii fiind Germania, Olanda şi Austria, potrivit datelor transmise de Institutul Naţional de Statistică, la solicitarea Mediafax.
Urmărește
8439 afișări
Cererea tot mai mare din Occident a majorat exporturile de biciclete electrice româneşti, care au însumat aproape 40 mil. euro în prima jumătate din 2017 / Principalele destinaţii şi cele mai cerute modele
Exporturile totale de biciclete, tricicluri şi cvadricicluri, cu pedalare asistată, cu un motor electric auxiliar cu o putere nominală continuă, mai mică sau egală cu valoarea de 250W, au însumat peste 39 de milioane de euro, în prima jumătate a acestui an, fiind exportate aproape 73.000 de biciclete.
Cele mai multe biciclete, tricicluri şi cvadricicluri au fost exportate în Germania (circa 53.000, valoarea acestora fiind de aproape 28 de milioane de euro), Olanda (aproape 15.000, cu valoare de peste 8 milioane de euro) şi Austria (aproape 1.700, cu valoare de peste un milion de euro).
În 2016, valoarea exportului de biciclete cu un motor electric auxiliar cu o putere nominală continuă de maximum 250W a trecut de 41 de milioane de euro, fiind exportate aproape 82.000 de biciclete. Cele mai multe biciclete au fost exportate în Germania (peste 67.000, cu o valoare de 33 de milioane de euro) şi Olanda (10.000, cu o valoare de peste 5,3 milioane de euro).
Atât numărul, cât şi valoarea totală a exportului bicicletelor electrice au crescut în 2016, faţă de 2015, când exporturile însumau 34,5 milioane de euro, fiind exportate în jur de 67.000 de biciclete electrice.
Atelierele Pegas, care se ocupă inclusiv de fabricarea de biciclete şi de vehicule pentru invalizi, exportă în Luxemburg, Marea Britanie, Spania, Germania şi Irlanda, conform datelor transmise de companie, la solicitarea Mediafax.
Exporturile valorează aproape 260.000 de euro, în 2016, circa 13% din cifra de afaceri a companiei, estimată la două milioane de euro.
Cele mai cerute modele pe piaţa de export sunt Strada 1 şi 2, modelele cu şa lungă, solicitate pentru că în anii `70 erau la modă în multe ţări din Europa.
Atelierele Pegas au avut un profit de aproape 400.000 de lei şi o cifră de afaceri de peste 7 milioane de lei anul trecut. Atelierele Pegas au 17 angajaţi, potrivit datelor de pe site-ul Ministerului Finanţelor.
Eurosport DHS Deva, fabrica de biciclete şi de vehicule pentru invalizi, exportă biciclete în peste 20 de ţări. Topul livrărilor externe cuprinde Germania, Olanda, Danemarca, Cehia şi Belgia, potrivit datelor transmise de companie la solicitarea Mediafax.
Modelele cu cea mai mare cerere pe piaţa externă sunt din categoria bicicletelor electrice Devron, urmate de bicicletele Kreative.
Eurosport DHS Deva a avut, anul trecut, un profit de peste 10 milioane de lei şi o cifră de afaceri netă de 265,6 milioane de lei. Fabrica are 302 angajaţi, potrivit datelor disponibile pe site-ul Ministerului Finanţelor.
Citeşte şi: Cât costă efectele unui incident informatic. Problemele de securitate cibernetică, provocate de terţi, generează cel mai mare cost pentru companii
Citeşte şi: Un nou proiect în inima Capitalei, care să rivalizeze cu Centrul : Se deschide primul parc permanent de restaurante / Investiţia se ridică la 200.000 euro
Citește pe www.zf.ro: Presa olandeză: Poliţia crede că a identificat hoţii tezaurului dacic, precum şi locaţia unde s-ar afla. ”Este vorba de cel puţin trei autori”
Citește pe www.zf.ro: Se naşte un nou pol imobiliar în Bucureşti. Preţurile apartamentelor din această zonă au explodat cu 30% în doar doi ani VIDEO
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
Presa olandeză: Poliţia crede că a identificat hoţii tezaurului dacic, precum şi locaţia unde s-ar afla. ”Este vorba de cel puţin trei autori”
Cine este tânăra care a preluat conducerea afacerii de sute de milioane fondată de părinţi? Businessul include şi o reţea de 80 de magazine
Oficial Direcţia Informaţii Militare: este un grad de probabilitate scăzut pentru o confruntare Rusia – NATO
Părinții Alexandrei Măceșanu au cerut ELIBERAREA lui Gheorghe Dincă! Care e motivul HALUCINANT: cer la schimb…
CANCAN.RO
Meteorologii Accuweather anunță temperaturi de -6 grade și NINSORI viscolite în București. Pe ce dată vine iarna
GANDUL.RO
Ministrul Justiţiei: La sfârşitul lunii martie cred că SIIJ poate fi desfiinţată. "Această Secţie şi-a ratat rolul pe care l-ar fi putut avea"
ULTIMA ORǍ
vezi mai multe