- Home
- Economic
- BUCUREŞTI, (02.10.2014, 13:42)
- Raluca Ghinea
Chiliman: Iniţiativa Finanţelor de a colecta o parte din taxele locale nu mi se pare de bun augur
Primarul Sectorului 1, Andrei Chiliman, dezaprobă decizia Guvernului de a prelua o parte din colectarea taxelor şi impozitelor locale, prin acceptarea de către Trezoreria Statului a plăţilor acestora cu cardurile, considerând că iniţiativa nu este "de bun augur", întrucât stimulează centralizarea.
Urmărește
364 afișări
Chiliman: Iniţiativa Finanţelor de a colecta o parte din taxele locale nu mi se pare de bun augur (Imagine: Shutterstock)
"În lumea occidentală a Europei, taxele şi impozitele se culeg, datorită descentralizării, în foarte multe ţări integral la nivelul autorităţilor locale şi, în anumite ţări, unde descentralizarea nu a mers suficient, există şi Ministerul de Finanţe, care culege anumite tipuri de taxe şi impozite. Eu sunt adeptul sistemului integral descentralizat, dar noi suntem încă foarte departe de acest lucru. (...) Din acest motiv, dorinţa Ministerului de Finanţe de a prelua o parte din colectarea taxelor şi impozitelor locale nu mi se pare o iniţiativă de bun augur, pentru că de fapt vine împotriva procesului de descentralizare, care ar trebui să gestioneze gândirea fiecărui responsabil din orice minister ar fi el", a declarat joi Chiliman, într-o conferinţă de presă.
El consideră că descentralizarea reprezintă soluţia şi că "centralismul" a generat întotdeauna rezultate proaste.
Guvernul a aprobat miercuri o ordonanţă care creează cadrul legal pentru implementarea sistemului de plată cu cardul de către persoanele fizice, online şi la terminalele Trezoreriei, a impozitelor şi taxelor administrate de către ANAF, primării şi alte instituţii publice, începând din 2015.
Ministrul Finanţelor, Ioana Petrescu, a anunţat, după şedinţa Guvernului, că potrivit ordonanţei de urgenţă comisioanele bancare sunt de 0,3% şi vor fi suportate din bugetul de stat, nu de către contribuabili sau de către instituţiile cărora le sunt plătite diferitele impuneri fiscale.
"Sunt optimistă că impozitele şi taxele pentru 2015 le vom plăti cu cardul la Trezorerie. Spun 2015 pentru că, ca Trezoreria să devină acceptator de plată, este un proces mai îndelungat, între 6 şi 12 luni. Dacă vom implementa rapid procedurile, vom fi prima ţară din lume care va avea un punct unic de plată cu cardul pentru toate taxele şi impozitele", a spus ministrul.
Valenti Mavrodin, directorul Trezoreriei, a declarat pentru MEDIAFAX că, în urma implementării acestui sistem, prima dată va fi dată posibilitatea contribuabililor să plătească taxele şi impozitele online şi, ulterior, în cadrul unităţilor teritoriale ale Trezorăriei, vor fi instalate terminale POS, pentru plata cu cardul la ghişeu.
Pe de altă parte, primarul Sectorului 1 este nemulţumit de prestaţia celor de la Finanţe şi în ceea ce priveşte bugetul local, întrucât primăria primeşte de la minister la începtul fiecărui an "nişte cifre" privind cota aferentă primăriilor de sector din impozitul pe venit global estimat a fi colectat de Finanţe, pe baza cărora trebuie să construiască bugetul, însă cifrele sunt mai mari decât sumele transferate efectiv.
Impozitul pe venit global reprezintă cea mai mare parte din bugetul primăriei, taxele şi impozitele locale colectate de administraţie reprezentând între 26,5% şi 27%, în funcţie de an.
"În ultimii patru ani, ministerul ne-a dat la începutul anului nişte cifre pe care a trebuit să ne construim bugetul, dar au fost exagerat de mari faţă de cifrele care ne-au fost transferate în mod real. (...) În acest an ne-au dat o cifră care, faţă de încasările pe care le avem până acum este mai mare cu 180 milioane de lei. Au făcut ei o rectificare la mijlocul anului , spunându-ne că de fapt cifra reală va fi ceva mai mică. Având experienţa anilor trecuţi şi încasările pe ultimele luni, nu am angajat cheltuieli din aceşti bani pentru că, altfel ar fi fost foarte multe firme pe care le băgam în sapă de lemn pentru că nu am fi avut cu ce să le plătim", a precizat Chiliman.
Primarul a adăugat că suma de 180 milioane lei a fost inclusă în bugetul de cheltuieli, însă pentru programe pe care primăria nu le-a angajat şi pe care le-a descărcat la rectificările bugetare.
"Urmează să mai facem acum o descărcare pentru a intra mai aproape de suma reală pe care o estimăm până la sfârşitul anului. Cred că dacă am fi făcut colectarea acestor taxe şi impozite la nivelul primăriei, prin sistemul pe care îl avem de executări silite pentru rău-platnici, majoritatea fiind firme, am fi reuşit să colectăm ceva mai bine", a conchis Chiliman.
Citește pe www.zf.ro: Când ai ajuns la un salariu de 1.000 de euro pe lună, îţi poţi permite să fii suveranist, naţionalist, anti-Bruxelles, etc.
Citește pe www.zf.ro: Unul dintre cele mai vechi business-uri din lume. În România, companiile se bat să câştige loc
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
Pentru companiile austriece, Ungaria a devenit un vis urât. Strabag a intrat în colimatorul guvernului maghiar prin greşelile făcute la construcţia autostrăzii M30, care leagă Miskolc şi Košice. Tronsonul trebuie demolat în totalitate şi consolidat
Povestea omului care după ce a preluat afacerea familiei ce avea probleme uriaşe a decis să folosească ultimii bani pentru a cumpăra ceva ce nimieni nu voia. Unde a ajuns el acum?
Oficial Direcţia Informaţii Militare: este un grad de probabilitate scăzut pentru o confruntare Rusia – NATO
Cât a plătit Mohamed pentru 2 prăjituri, 2 dobrogene și 2 ceaiuri la brutăria deținută de Dragoș Bucur și Dana Nălbaru
CANCAN.RO
Cu cât se vinde o singură felie de pizza în Aeroportul Otopeni acum, în 2025. Românii au crezut că este o eroare
GANDUL.RO
Ministrul Justiţiei: La sfârşitul lunii martie cred că SIIJ poate fi desfiinţată. "Această Secţie şi-a ratat rolul pe care l-ar fi putut avea"
ULTIMA ORǍ
vezi mai multe
ŞTIRILE ZILEI
-
ieri, 22:54
LIVE TEXT Războiul din Ucraina, ziua 1066. Ucraina modifică sistemul de recrutare pentru a atrage tinerii între 18 şi 25 de ani / Explozii la Kiev în timpul unui raid aerian / Incendiu la o rafinărie de petrol din regiunea Ryazan din Rusia / Coreea de Sud suspectează trimiterea de noi trupe nord-coreene în Rusia / Putin e pregătit să discute cu Trump
-
ieri, 22:53
Incendiu puternic în Crevedia. Autorităţile au emis mesaj Ro-Alert