- Home
- Economic
- BUCUREŞTI, (08.03.2017, 12:05)
- Anca Olteanu
Comisia Europeană: Agenţiile pentru protecţia consumatorilor din UE vor despăgubiri de la Volkswagen
Agenţiile pentru protecţia consumatorilor din Uniunea Europeană intenţionează să acţioneze împreună pentru a cere despăgubiri pentru conducătorii maşinilor Volkswagen (VW) implicate în scandalul Dieselgate, a transmis Comisia Europeană, potrivit Reuters.
Urmărește
755 afișări
La întâlnirea autorităţilor pentru protecţia consumatorilor din cele 28 de state membre UE, care a avut loc la Bruxelles, oficialii danezi au fost de acord să efectueze un demers comun împotriva producătorului german de maşini, a declarat purtătorul de cuvânt al comisarului european pentru justiţie, Vera Jourova.
VW a recunoscut în faţa autorităţilor din Statele Unite că a instalat un software ilegal pe 11 milioane de maşini diesel vândute în toată lumea, în special în Europa.
În Statele Unite, VW oferă compensaţii financiare proprietarilor de maşini implicate în incident, în timp ce în Europa, diferite reglementări slăbesc şansele cumpărătorilor de a obţine o compensaţie, scrie Reuters.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Schimbare majoră în învăţământul liceal din România. Ministerul Educaţiei transferă către şcoli şi elevi decizia privind numărul de ore pentru fiecare materie
-
„Moment istoric”. Gazul rusesc a fost înlocuit cu gaz european în Transnistria. Liderul separatist de la Tiraspol i-a mulţumit Ursulei von der Leyen
-
România pierde surprinzător în faţa Bulgariei şi retrogradează în Cupa Davis
În timp ce puterea de decizie în UE rămâne în seama autorităţilor naţionale, reglementatorii din UE transmit statelor să pună capăt la ceea ce ei cred că este o înţelegere tacită prin care guvernul îi apără pe producătorii de maşini de amenzi.
În ciuda faptul că VW a recunoscut că a greşit în Statele Unite, compania susţine că nu a încălcat nici o lege în Europa şi nu vede de ce ar compensa consumatorii din regiune. Producătorul de maşini s-a angajat să repare toate maşinile afectate până în toamnă.
Comisia Europeană speră că autorităţile naţionale sunt de acord că VW a încălcat două seturi de reguli care se aplică în cele 28 de state şi vor să fie aplicate diverse măsuri, inclusiv potenţiala compensaţie dacă maşinile afectate şi-au pierdut din valoare.
Cele 28 de state nu trebuie să ajungă la o înţelegere unanimă pentru a efectua un demers comun. Pentru cele care doresc să se implice, următorul pas ar fi redactarea unei scrisori către VW, care ar putea influenţa cazurilor consumatorilor aduse împotriva producătorului german, aflate deja pe rol.
„Este un instrument care pune presiune pe companii pentru a se supune regulilor”, a declarat un oficial al Uniunii Europene, potrivit agenţiei de presă citată.
Citeşte şi: Zara îşi doreşte să aducă în România singurul brand pe care nu-l avea pe piaţa locală. Cele mai noi informaţii despre magazinul care se va deschide în acest an
Citeşte şi: Negocieri pe tema liberalizării preţului la gaze. Deputat PNL: Distribuitorii cer majorări de tarife de până la 70%
Citeşte şi: INS: Peste 52.000 de locuinţe s-au construit în 2016, în creştere cu mai mult de 5.200 faţă de 2015
Citeşte şi: De ce angajaţii români au salarii de şase ori mai mici decât nemţii, dacă productivitatea este la jumătate? HARTA productivităţii muncii în Europa
Citește pe www.zf.ro: Presa olandeză: Poliţia crede că a identificat hoţii tezaurului dacic, precum şi locaţia unde s-ar afla. ”Este vorba de cel puţin trei autori”
Citește pe www.zf.ro: Se naşte un nou pol imobiliar în Bucureşti. Preţurile apartamentelor din această zonă au explodat cu 30% în doar doi ani VIDEO
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
Presa olandeză: Poliţia crede că a identificat hoţii tezaurului dacic, precum şi locaţia unde s-ar afla. ”Este vorba de cel puţin trei autori”
Cine este tânăra care a preluat conducerea afacerii de sute de milioane fondată de părinţi? Businessul include şi o reţea de 80 de magazine
Oficial Direcţia Informaţii Militare: este un grad de probabilitate scăzut pentru o confruntare Rusia – NATO
Părinții Alexandrei Măceșanu au cerut ELIBERAREA lui Gheorghe Dincă! Care e motivul HALUCINANT: cer la schimb…
CANCAN.RO
Cât costa acum 25 de ani un apartament din Cluj care se vinde cu 150.000 de euro acum. Suma era incredibil de mică
GANDUL.RO
Ministrul Justiţiei: La sfârşitul lunii martie cred că SIIJ poate fi desfiinţată. "Această Secţie şi-a ratat rolul pe care l-ar fi putut avea"
ULTIMA ORǍ
vezi mai multe