Cotaţiile leului au rămas uşor peste 4,23 lei/euro după primele transferuri de vineri
Moneda naţională a deschis la cotaţii uşor peste 4,23 lei/euro, nivel similar cu cel de la închiderea de joi, pe o piaţă liniştită, în linie cu stabilitatea din regiune.
În debut, băncile schimbau euro cu 4,2300 - 4,2320 lei, faţă de 4,2310 - 4,2340 lei la finele sesiunii de anterioare.
Paritatea a înregistrat oscilaţii reduse în prima oră de tranzacţionare, iar în jurul orei 10:15, operaţiunile se realizau la 4,2320 - 4,2345 lei/euro.
Valutele din regiune afişau de asemenea variaţii nesemnificative faţă de euro. În sesiunea precedentă, leul şi valutele din regiune au consemnat pierderi importante în raport cu euro, din cauza temerilor privind înrăutăţirea crizei din Grecia şi efectul de contagiune către alte ţări de la periferia zonei euro.
Cursul de referinţă anunţat joi de Banca Naţională a României (BNR) pentru francul elveţian, de 3,5050 lei/franc,a atins maximul istoric.
Paritatea oficială pentru euro a crescut la 4,2088 lei/euro, cel mai înalt nivel de la începutul lunii martie, iar în raport cu dolarul referinţa a fost de 2,9820 lei/dolar, maximul din 16 martie.
Dobânzile afişate de băncile comerciale pentru plasamentele cu scadenţa la o zi s-au menţinut la 2,73 - 3,23%.
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
PROSPORT.RO
CANCAN.RO
GANDUL.RO