Cum arată cel mai mare parc solar din România, care se întinde pe suprafaţa a 10 terenuri de fotbal

Energia solară continuă să atragă investiţii, în localitatea Chirileu din judeţul Mureş fiind finalizate lucrările la cel mai mare parc fotovoltaic funcţional în acest moment în România.

Urmărește
1259 afișări
Imaginea articolului Cum arată cel mai mare parc solar din România, care se întinde pe suprafaţa a 10 terenuri de fotbal

Cum arată cel mai mare parc solar din România care se întinde pe suprafaţa a 10 terenuri de fotbal (Imagine: Ziarul Financiar)

În total, proiectul amplasat pe 8 hectare de teren agricol, echivalentul a aproape 10 terenuri de fotbal, este compus din 15.500 de panouri solare cu o putere instalată de 3,2 MW. 

Valoarea investiţiei se ridică la 4,5 milioane de euro, fiind realizată de compania Fomco Solar Systems. Potrivit informaţiilor transmise de firmă, recuperarea acestei investiţii ar putea avea loc în următorii 5-6 ani, ţinând cont de schema foarte generoasă de susţinere a energiei solare pusă la dispoziţie de statul român.

Potrivit datelor disponibile până la data realizării investiţiei de mai sus, în România funcţionau patru parcuri solare cu o capacitate totală de 5,2 MW. În afară de parcul din Mureş, cele mai recente investiţii în domeniul solar au fost realizate în Vrancea şi Bistriţa- Năsăud.

Citeşte articolul integral despre cel mai mare parc solar din România pe www.zf.ro

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici