Dorin Oancea, editorialist MEDIAFAX: Cel mai grozav spectacol din istorie. Să sperăm că efectele speciale nu ne vor exploda în faţă

A se citi: nu a reuşit să determine piaţa să crească preţul în urma reducerii producţiei. Drept urmare, barilul de petrol ar putea rămâne o perioadă la valoarea de 50 de dolari, cu o tendinţă de scădere. În pofida eforturilor statelor OPEC şi non-OPEC de a reduce producţia, preţul ţiţeiului a scăzut cu 12% de la începutul anului.

Acesta este un fapt care mi se pare a fi o confirmare şi un nou argument menit să susţină ideea că o sumă de organizaţii care ani de zile s-au bucurat de o influenţă majoră în economia şi geopolitica mondială înregistrează o reducere majoră, vizibilă, a puterii de care s-au bucurat până acum. Migraţia polilor economici ai planetei, schimbările de pe scena politică, jocurile de interese, noile alianţe comerciale sau militare fac din OPEC, ONU, FMI, Banca Mondială sau, de ce nu, UE doar nişte simple acronime.

Să le luăm pe rând.

ONU trebuia, din 1945 încoace, să asigure pacea mondială, respectarea drepturilor omului, cooperarea internaţională şi respectarea dreptului internaţional. Formulările sunt din Carta naţiunilor unite şi simpla lor enumerare te face să te întrebi, ins oarecare pe stradă, dacă organizaţia şi-a atins scopurile. Ce influenţă mai au rezoluţiile Consiliului de Securitate, ce putere mai are colecţia de vedete devenite ambasadori speciali, cât mai este dedicaţie şi cât pur şi simplu marketing? Să ne înţelegem, nu contest uriaşa muncă depusă în agenţiile şi instituţiile specializate ale organizaţiei pentru combaterea sărăciei, a foametei sau pentru menţinerea păcii. Dar, pe de altă parte, mi se pare că ONU pur şi simplu nu a ţinut pasul cu vremurile şi cu evoluţia umanităţii.

OPEC putea ţine o lume întreagă în şah, şi vă aduc aminte doar de criza petrolieră din 1973 - 1974 când a instituit un embargou asupra Statelor Unite, Japoniei şi Europei Occidentale. Astăzi jocul la două capete al Rusiei, care vine şi la întâlnirile de la Viena dar care îşi construieşte şi propria organizaţie de acelaşi tip, plus vestitul „peak oil” pe care tot nu-l atingem, plus problemele interne ale naţiilor, vezi Venezuela sau Nigeria, plus, de ce nu, avansul tehnologiei şi intrarea tot mai puternică în piaţă a maşinilor electrice au tot erodat puterea şi capacitatea de a influenţa şi a impune a organizaţiei.

FMI-ului i s-au reproşat, de-a lungul timpului, atât de multe, încât discuţia devine oarecum inutilă; implicarea în criza asiatică din 1997, experimentul argentinian din 2001 sau remarcile unor economişti influenţi precum Jeffrey Sachs sau Joseph Stiglitz au făcut din organizaţia financiară internaţională o ţintă a nemulţumirilor. Influenţa organizaţiei pare a se manifesta acum mai mult în zona analizelor şi previziunilor. La fel, scandalurile şi investigaţiile în care au fost implicaţi Christine Lagarde şi precedesorii săi Rodrigo Rato şi Dominique Strauss-Kahn nu au făcut decât să ştirbească din laurii FMI.

Situaţia Uniunii Europene este cât se poate de cunoscută, la fel cum este cunoscută şi percepţia europenilor despre instituţie. Reţineţi, despre instituţie şi despre ştabii de la Bruxelles şi nu despre ideea uniunii europene, care este mult mai bine primită.

De ce se întâmplă toate acestea?

Alvin Toffler a oferit la un moment dat o analogie între ritmurile schimbărilor din societate şi o autostradă. Pe autostrada lui Toffler rulează nouă maşini, cu viteze corespunzătoare ritmului de evoluţie al instituţiei respective. Prima maşină, ce aleargă cu 100 de mile pe oră, este compania, motor al multor schimbări în societate, de natură tehnologică, financiară şi socială, toate izvorând din modul rapid în care firmele se adaptează concurenţei.

Al doilea vehicul, cu 90 de mile pe oră, este cel al societăţii civile – asociaţii, ONG-uri, grupuri şi cluburi, toate pro sau contra ceva.

Cu 60 de mile aleargă familia: a preluat la domiciliu activităţi externalizate de companii, joacă la bursă, este prezentă pe net, se implică în societate.

Cu 30 de mile pe oră merg sindicatele, pietrificate în mentalităţile revoluţiei industriale. După sindicate vin, cu 25 de mile pe oră, birocraţiile guvernamentale şi agenţiile de reglementare, iar motivele nici nu mai trebuie spuse: lente şi greoaie, se tem să nu greşească, aşa că nu fac nimic.

Sistemul şcolar era asemuit de viitorolog cu o maşină cu un cauciuc spart şi cu aburi ieşind din radiator, iar viteza este de zece mile pe oră. Funcţionează ca un monopol protejat într-o lume a competiţiei: şcoala alege ce trebuie să predea, fără să fie interesată de rezultatul procesului de învăţământ şi fără să se îngrijoreze de modul în care absolventul se integrează în lume.

Cu vitezăşi mai mică, de cinci mile pe oră, se mişcă guvernarea globală – de la ONU, FMI şi Organizaţia Mondială a Comerţului la puzderia de entităţi transfrontaliere.

Şi mai lent, cu trei mile pe oră, "fug" structurile politice, partide, parlament, guvern. Evident.

Cel mai lent, cu doar o milă pe oră, se mişcă justiţia. Este şi mai evident de ce.

Pe autostrada lui Toffler, pe lângă lipsa de adaptabilitate a instituţiilor apare şi ceea ce analiştii numesc sfârşitul globalizării, al euforiei de după căderea Zidului Berlinului, şi intrarea într-o epocă dominată de xenofobie şi naţionalism, în fapt o dovadă, spune Martin Wolf de la Financial Times, că omenirea nu învaţă nimic din lecţiile trecutului. Toate instituţiile de mai sus, şi nu numai ele, sunt creaţii apărute după frământata primă jumătate a secolului trecut, marcată de cele două războaie mondiale, şi erau menite să facă lumea mai bună. E de discutat dacă le-a reuşit. Iar de atunci datele ecuaţiei s-au schimbat semnificativ, pentru că apar noi giganţi economici; în Asia, populaţia lumii s-a triplat şi speranţa de viaţă s-a dublat, avem schimbările climatice şi tehnologie galopantă.

Nimeni nu poate spune ce o să iasă din aşa ceva. Un singur lucru este cert, că avem cu toţii, decreţei, X-işi, Y-greci sau mileniali, locuri în primul rând la cel mai grozav spectacol din istoria lumii. Să sperăm că efectele speciale nu ne vor exploda în faţă.

Citeşte şi: România riscă infringement-ul dacă nu rezolvă problema garantării pachetelor turistice/ Ministrul Turismului: Preţul vacanţelor ar trebui să SCADĂ după reducerea TVA la 9%

Citeşte şi: România ocupă în Uniunea Europeană PRIMUL LOC la suprafaţa cultivată şi la producţia de floarea soarelui

Citeşte şi: Cine a condus România în ultimii 10 ani? România are trei regiuni în topul celor mai sărace 15 zone din Europa